loader
Foto

Curaj, responsabilitate socială, implicare. Le înțelegem mai bine la „Ora Regelui“

Povești emoționante despre acțiunea de promovare a României de către Principesa Sofia sau despre proiectul unei biserici românești la Düsseldorf... În perioada sărbătorilor, persoanele vulnerabile au mai mare nevoie de sprijin. Sâmbătă, 16 decembrie, „Ora Regelui“ ne-a propus un reportaj despre programele pentru vârstnici ale Fundației Regale. Pe TVR 1, de la ora 14.30.

 

Ora Regelui

Principesa Sofia a României a realizat un volum de fotografie dedicat trecutului comunist al țării. România, cu peisaje urbane zguduitoare, a fost ținta voiajului de studiu al celei de a patra fiice a Regelui Mihai, finalizat cu expoziția de artă fotografică „Din piatră și oțel – O călătorie în lumea Urbex”. Ruinele României postdecembriste, uzine, cămine culturale și case abandonate, cu povești impresionante, au fost imortalizate spre a nu fi uitate.

Acesta este al treilea proiect al Principesei Sofia consacrat României, după cele despre viața mănăstirilor și despre peisajul rural al Maramureșului.

(w882)

„În ultimii 150 de ani, membrii familiei mele, în special femeile, au adus o contribuție reală în domeniul artei, nu doar ca patroni, ci și ca artiști, ei înșiși. Continui această tradiție de familie punându-mi opera fotografică în slujba țării mele și alăturându-mă comunității artiștilor români care celebrează frumusețea, istoria, cultura țării, calitățile ei și potențialul de a se dezvolta”, transmite Principesa Sofia a României.

(w500)

Seară specială la Palatul Regal, dedicată curajului civic. La evenimentul desfășurat în Sufrageria de Stat, Custodele Coroanei române şi Principele Consort au onorat mai mulți jurnaliști și personalități care au dat dovadă de calități excepționale în meseria lor. Au inspirat respectul societăţii și au primit, de asemenea, aprecierea regală și câteva organizații care s-au implicat în binele comunității.

(w882)

Familia Regală română a organizat o seară a Societăților Naționale de Radiodifuziune din țări asiatice și europene, precum și din Australia. De mai mulți ani încoace, Bucureștiul găzduiește întâlniri anuale ale liderilor radiourilor naționale din Uniunea Asia-Pacific și din Europa. Instituție de stat cu o istorie puternic legată de suveranii țării, Radio România a avut, de-a lungul unui secol, momente semnificative în care a reflectat mediatic evenimente legate de Coroană și de Națiune.

(w882)

foto: Sandrino Gavriloaia

Deși comunitatea românească ortodoxă din Düsseldorf beneficiază de o parohie proprie, conaționalii noștri sunt nevoiți să se adune în biserici catolice sau protestante închiriate. În mod evident, românii de aici simt nevoia unui lăcaș religios propriu, care să-i definească cultural, etnic și spiritual și care să-i aducă laolaltă întru credința ortodoxă și aspirația spre mai bine. Inițiativa construirii unei biserici românești în acest areal german a fost lansată în urmă cu șapte ani, cu prilejul manifestărilor organizate de Asociația Atheneum în Düsseldorf, la împlinirea a 150 de ani de la fondarea dinastiei române. ASR Principele Radu a participat la aceste manifestări aniversare din 2016, însă, de atunci, proiectul unei biserici românești locale a înaintat lent și cu dificultate. În anul 2018, comunitatea a reușit, prin eforturi proprii, să cumpere terenul și anexele parohiale ale vechii biserici pan-ortodoxe din cartierul Wersten, loc în care urmează să se construiască noul lăcaș ortodox românesc. De acest proiect necesar se îngrijește părintele paroh dr. Iosif-Cristian Rădulescu de la Parohia „Sf. Treime - Sf. Nicolae" din Düsseldorf, cu binecuvântarea ÎPS dr. Serafim Joantă, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord.

(w500)

„Răspunde cu suflet vârstnicilor singuri! Timpul nu le este un aliat!” este titlul campaniei lansate de Fundaţia Regală Margareta a României, pentru a sprijini de sărbători şi pe parcursul anului ce urmează seniorii aflaţi în situaţii dificile de viaţă. Campania se adresează atât firmelor, cât și persoanelor fizice care vor să susțină programele dedicate seniorilor care au nevoie de ajutor. Voluntarii care îi vizitează lunar împart nu numai daruri, ci și vorbe calde de susținere, încredere și speranță.

„Ora Regelui“ se vede la TVR 1 sâmbătă, 16 decembrie 2023, ora 14.30, iar la TVR Internațional, tot pe 16 decembrie 2023, ora 16.30. TVR Moldova difuzează ediția joi, 21 decembrie 2023, ora 16.00.

­­­­­­­

Prezentator: Camelia Csiki

Editor de imagine: Nicolaie Cernat

Producător: Lidia Voicu

Realizatori:  Camelia Csiki, Adelina Dumitrescu, Sandrino Gavriloaia

credit foto: romaniaregala.ro

 

21:00 Isadora

Telecinemateca* ( Regatul Unit, Franţa, 1969)

Regia Karel Reisz

Cu: Vanessa Redgrave, James Fox, Jason Robards, John Fraser

* Dramă, povestea vieţii dansatoarei şi coregrafei americane Isadora Duncan. Adaptare a autobiografiei lui Duncan, "My Life", povestea urmărește ascensiunea acesteia spre celebritate în Europa, renunțarea la baletul tradițional în favoarea mișcării libere și expresive, convingerile sale politice radicale și relațiile sale amoroase tumultuoase. Firul narativ este încadrat de momente în care Isadora, ajunsă la vârsta maturității, își dictează memoriile la Nisa, cu puțin timp înainte de moartea sa tragică şi accidentală, survenită în 1927.

23:35 TVR 70

Adevăruri despre trecut Copiii patriei

Realizator și producător Raluca Rogojină

(Reluare)
 
De la strugure la vinul care ajunge în pahar. Toamnă regală pe Valea Târnavelor, la „Exclusiv în România”

Duminică, împreună cu Cristi Tabără și Cristina Șoloc descoperim un Jidvei în care tradiția și tehnologia, gustul și cultura locală se împletesc ...

O viață în pas de joc: Mihail Pop „a’ lui Tizu”, Tezaur Uman Viu, în episodul al doilea „Nepieritorii”, la TVR 1

La 79 de ani, Mihail Pop continuă să ducă mai departe jocul tradițional din Câmpia Transilvaniei, cu aceeași pasiune cu care l-a descoperit în ...

"Povestea din ochii lor". Sezon Nou!

publicat: miercuri, 21 octombrie 2026

În lumea animalelor iubirea contează, dar nu ajunge! E nevoie de responsabilitate, oameni implicați și soluții care transformă intențiile bune în ...

 

#tvr1