Deşi şi-a petrecut copilăria în culisele scenelor, cu un tată actor şi o mamă balerină, Tudor Furdui a preferat o altă carieră. Teama de greutatea numelui l-a ţinut departe de teatru, până în urmă cu 10 ani, când şi-a scuturat frica şi a jucat pentru prima dată într-un spectacol.

Cu o profesie de economist, Tudor Furdui a îmbrăţişat televiziunea și este prezentator şi comentator sportiv. Absolvent al Academiei de Studii Economice, jurnalistul iubeşte sportul încă din copilărie și spune că cel mai frumos cadou al său a fost prima minge.

Tudor Furdui ne împărtășește despre pasiunea pentru sport, primii paşi în televiziune, cele mai importante momente din carieră, dar şi despre familie, regrete şi viitor.

Întrebare: Ai avut contact cu lumea artistică încă de mic, tatăl tău fiind cunoscutul actor Dumitru Furdui, iar mama ta, Gabriela Stănescu - balerină a Operei Naţionale. Cum se face că nu te-a atras o carieră pe scenă?

Tudor Furdui: Tatăl meu şi-ar fi dorit să fac teatru, dar m-am temut de greutatea numelui pe care ar fi trebuit să-l duc mai departe, de faptul că n-aveam să mă ridic, ca talent, nici până la glezna tatălui şi că i-aş fi făcut numele de ruşine. Abia acum vreo 10 ani, am reuşit să mă dezbar de frica asta, şi am jucat și teatru și sper să mai joc. Despre balet nu s-a pus problema. Am fost mai mereu cu fotbalul, am și jucat până la un anumit nivel. În copilărie, am fost un copil de mingi al scenei.

Deşi iniţial te-ai orientat către zona economică şi ai absolvit Academia de Studii Economice, până la urmă, ai ales lumina reflectoarelor. Ai intrat în TVR, la Redacţia Divertisment. Cum ți-ai descoperit apetitul pentru jurnalismul sportiv și care a fost momentul decisiv care te-a făcut să renunţi la la Divertisment?

T.F.: Primul pas în televiziune l-am făcut la TVR în 1999, când, după decesul tatălui meu, redacţia de divertisment a Televiziunii Române a realizat o emisiune In memoriam Dumitru Furdui. Atunci am avut primul contact cu arhiva, cu casetele… După două săptămâni, mi-am dat seama că televiziunea mi se potrivea mănuşă. Fără să-mi dau seama, mă contaminasem cu microbul ei. De care nici n-am mai scăpat! Apoi, într-o zi, am făcut o vizită în redacţia de sport şi, brusc, drumul meu în carieră a cotit definitiv.

⁠Care au fost cele mai importante momente care ți-au marcat cariera?

T.F.: Îmi place să vorbesc despre cea mai recentă experiență. E vorba de Jocurile Olimpice de la Paris, o competiție de neuitat. A mai fost și ultimul Campionat Mondial de fotbal din Qatar, un turneu extrem de spectaculos și foarte apreciat de microbiștii din toată lumea. Audiența a fost bună, programele TVR dedicate turneului final i-au ținut pe români în fața televizoarelor. În rest, am moderat nenumărate emisiuni de sport începând cu anul 2004, emisiunile de analiză fotbalistică „Minutul 91” sau „Repriza a 3-a”, Campionate Mondiale sau Europene, Jocuri Olimpice sau altele. Am răspuns întotdeauna prezent pentru a comenta evenimentele sportive din ultimii 20 de ani.

Mai ții minte prima apariție la TV?

T.F.: Cum aș putea să uit primul live? 4 martie 2000, Extensiv Craiova-Dinamo 0-1, primul meci din returul sezonului 1999-2000, sezon în care Dinamo a ieșit campioană după o pauză de 8 ani. Atunci TVR a transmis meciul și am avut o intervenție la final cu declarațiile celor doi antrenori, Sorin Cârțu de la Extensiv și Cornel Dinu, de la Dinamo. În același an, pe 16 decembrie, am prezentat primul jurnal de sport, cu Ionel Stoica invitat la Matinalul TVR, moderat de Alice Dumitrescu. Am revăzut imaginile de curând și m-am amuzat copios.

Din sutele de transmisii și emisiuni pe care le-ai moderat (Euro, Mondiale, Jocuri Olimpice, „Minutul 91”, „Repriza a 3-a”), care au fost cele care ți-au rămas cel mai puternic în minte — și de ce?

T.F.: Jocurile Olimpice de la Paris vor rămâne clar în memoria mea pentru totdeauna. Deschiderea lor a fost grandioasă cu acele prezentări ale țărilor pe barje care traversau Sena. Deși programul a fost infernal, am revenit la munca de reporter și m-am simțit extraordinar. Poate și pentru faptul că Parisul îmi este familiar, doar am locuit 10 ani în Orașul Luminilor.

⁠În 2021, ai moderat „Microbist de România”. Cum a fost să lucrezi la un format atât de diferit — în locații exotice, cu o altă abordare — față de jurnalul sportiv clasic?

T.F.: Este un proiect care mi-a rămas de suflet. S-a filmat vreme de o lună în timpul pandemiei în Maldive și la Istanbul și au participat câte 10 reprezentanți ai celor mai importante 10 galerii de fotbal din România. Aceștia s-au întrecut în tot felul de competiții, atât pe uscat, cât și pe mare, iar câștigătorul a fost numit cel mai tare microbist din România. Nu am înțeles nici acum de ce nu s-a continuat acest proiect, deși imaginile de acolo au fost de senzație.

Ce ritualuri sau obiceiuri te ajută să te relaxezi?

T.F.: Îmi place să fac sport și încerc să acord alergatului, schiului, fotbalui sau tenisului cât mai mult timp. Pe urmă, îmi place să merg la teatru sau la meciuri de fotbal. De multe ori merg împreună cu fiul meu. De asemenea, ies destul de des în oraș cu prietenii la o șuetă și un șpriț subțire...

Prezinţi sau şi practici sport? Fiul tău este pasionat de sport?

T.F.: Am practicat sportul încă din copilărie. Totul a început când am primit cadou o minge. Fiul meu, Alec, în vârstă de 18 ani, a practicat polo și handbal, dar acum se pregătește de bacalaureat și de examenul de intrare la facultate. Când putem, mergem la schi. Am ținut mult să învețe să schieze pentru că mi se pare un sport extraordinar.

Cum vezi evoluția jurnalismului sportiv în era digitală — ce oportunități și provocări aduce, și cum te-ai adaptat (de exemplu prin podcasturi sau social media)?

T.F.: S-a schimbat foarte mult viața de jurnalist. Mi-a fost foarte greu să trec la noile provocări, cu prezențe în social media. M-am adaptat, dar mai am de lucru, mai ales că este un tărâm fără limite. Cât despre podcasturi am făcut destule. Unele sunt și acum în grila TVR Sport.

Ai locuit în Franța, ai și cetățenie franceză, dar ai ales să revii și să trăiești în România. Ai regretat vreodată? Unde și cum te vezi peste 10 ani?

T.F.: Peste 10 ani ar trebui să fiu la pensie! Nu știu însă cum mă voi adapta pentru că sunt o fire care tot timpul face câte ceva în profesie. Cu toții regretăm unele decizii pe care le-am luat în viață, dar vă reamintesc ce spune Frank Sinatra într-una din melodiile sale: “Regrets, I’ve had a few, but then again, too few to mention”. Adică, a avut câteva regrete, dar nu vrea să le menționeze. Așa și eu!

foto: TVR