loader
Foto

Galerie foto

De pe covorul roşu al Oscarurilor, în studioul TVR 1: Natalie Musteaţă şi Alexandre Singh, invitaţii lui Cătălin Ştefănescu

Câştigătorii Oscarului 2026 pentru cel mai bun scurtmetraj vin în platoul emisiunii „Garantat 100%”. Regizoarea de origine română Natalie Musteaţă şi soţul său, regizorul Alexandre Singh, laureaţi pentru filmul ʺTwo People Exchanging Salivaʺ, sunt invitaţii lui Cătălin Ştefănescu, duminică, 14 iunie, de la ora 23.00, la TVR 1.

 

Cei doi regizori vorbesc despre succesul care i-a adus în atenţia întregii lumi, colaborarea lor artistică şi marile teme care îi preocupă atât ca cineaşti, cât şi ca cetăţeni ai unei lumi aflate în continuă schimbare.

(w882) Garantat /Într-o conversaţie amplă şi sinceră, invitaţii rememorează momentul câştigării premiului Oscar şi explică felul în care recunoașterea internațională le-a influenţat parcursul profesional. În acelaşi timp, mărturisesc că lucrurile esenţiale au rămas neschimbate: familia, colaborarea creativă şi viaţa de zi cu zi.

„După ce am câştigat, a fost o petrecere, a doua zi am dat interviuri, iar 24 de ore mai târziu eram deja în avion spre New York, la copilul nostru. Şi în clipa în care am aterizat, am simţit că totul a revenit la normal foarte repede. Diferenţa era că fiecare dintre noi avea câte un Oscar în bagaj. Şi a fost un lucru uluitor să realizăm asta”, povestesc cei doi, evocând întoarcerea acasă după ceremonia de la Los Angeles.

Ediţia „Garantat 100%” din 14 iunie explorează universul artistic care stă la baza filmului premiat. Natalie Musteaţă şi Alexandre Singh discută temele care au inspirat povestea, relaţia dintre libertate şi empatie, locul feminismului în societatea contemporană, dar şi rolul cinematografiei într-o epocă dominată de polarizare şi conflicte ideologice.

(w882) Garantat /Pentru Natalie Musteaţă, tema egalităţii este una firească: „Pentru mine, feminismul înseamnă să credem că femeile sunt egale cu bărbaţii şi că femeile ar trebui să aibă aceleaşi drepturi. Pentru mine, nu a părut niciodată o afirmaţie foarte complicată. Cred că trăim un moment foarte periculos, în care, în multe locuri unde feminismul era considerat un lucru de la sine înţeles, drepturile femeilor sunt retrase, inclusiv în Statele Unite. Şi mă bucur foarte mult că filmul nostru are o perspectivă feminină puternică.”

Povestea din spatele Oscarului este şi una a diversităţii. Natalie Musteaţă provine dintr-o familie românească, Alexandre Singh are origini indiene şi franceze, iar echipa filmului reuneşte artişti şi cineaşti din Argentina, Italia, Iran, Kosovo şi Luxemburg, o întâlnire de culturi şi perspective care, spun cei doi regizori, este una dintre sursele importante ale creativităţii lor. „Ne place că suntem un amestec de origini şi aducem un amestec de perspective. Este ceva de care suntem foarte mândri”, spune Natalie Musteaţă.

Dialogul dintre Cătălin Ştefănescu şi invitaţii săi ajunge şi la subiecte care definesc prezentul: democraţia liberală, migraţia, ascensiunea populismului, rolul comunităţilor şi transformările societăţii contemporane. Cei doi vorbesc deschis atât despre îngrijorările pe care le au privind evoluțiile din Statele Unite şi din lume, cât şi despre necesitatea apărării valorilor democratice.

(w882) Garantat /„Există cu siguranţă un cinism şi o neîncredere faţă de proiectul democraţiei liberale, ceea ce este foarte regretabil”, afirmă Alexandre Singh.

Natalie Musteaţă şi Alexandre Singh explică şi cum funcţionează colaborarea lor creativă, ce provocări apar atunci când eşti simultan partener de viaţă şi colaborator artistic şi la ce proiecte lucrează după succesul de la Oscar.

O întâlnire rară cu doi dintre cei mai apreciaţi cineaşti ai momentului, în noua ediţie „Garantat 100%”, de duminică, 14 iunie, de la ora 23.00, la TVR 1.
.

9:30 Rock Maniac

* Jack Of All Trades

E greu să fii priceput la toate, dar, în undergroundul românesc, ai o singură alternativă: să te pricepi la rock.

Jack Of All Trades și-a urmat cu încăpățânare traseul și, fără să aplice vreo rețetă miraculoasă, a reușit să își îndeplinească proiectul, chiar și parțial. Le auzim povestea în Rock Maniac.

Vă propunem o ediție care se conjugă la viitor. Vorbim despre artele care împlinesc, de ani buni, destinul rockului: show-uri fabuloase, cărți și filme despre fenomenul care a dat peste cap istoria muzicii. De la vârtejul hippie al anilor ’60, la heavy metalul anilor ’80 și până la actualitatea death metalului, a noului thrash și a rockului progresiv, Rock Maniac are câte o noutate pentru fiecare epocă și pentru fiecare gust.

Ne amintim, dialogăm, ne distrăm și ascultăm împreună sonoritățile electrizante ale celei mai iubite muzici de pe Pământ.

Realizator şi producător Cristi I. Popescu

Jurnalişti: Ana Maria Pleşcan, Laurenţiu Mandu

10:30 Portret de secol

Documentar

Episodul 11

Producători: Ioana Mureşan şi Ruxandra Ţuchel.

(Reluare)
 
„Columbo”, un serial atemporal, popular şi în prezent. Din 14 septembrie, la TVR 1

Lunea, la TVR 1, avem întâlnire cu celebrul detectiv Columbo. Cu o inteligenţă sclipitoare, mascată de aerul său de habarnist desăvârşit, ...

„De la baricadă la Adevăr”: un dialog, după 35 de ani, între părintele Valerian Pâslaru și Marian Munteanu

Un film despre faptele care scriu istoria și despre sensul lor descoperit în lumina lui Dumnezeu. TVR 1 difuzează marți, 8 septembrie, de la ora ...

„Lun(e)a de teatru” oferă telespectatorilor TVR 1 capodopera lui Camus, „Caligula”

TVR continuă să valorifice comorile dramaturgiei universale din Arhiva de Aur și propune telespectatorilor un eveniment cultural excepțional. ...

 

#tvr1