loader
Foto

Demografia României, între criză și speranță – la „Garantat 100%” cu profesorul Vasile Ghețău

România se confruntă cu una dintre cele mai spectaculoase schimbări demografice: migrația externă a devenit pozitivă. Mai mulți români se întorc decât pleacă. În același timp, țara noastră îmbătrânește rapid, iar lipsa forței de muncă devine o urgență. Profesorul Vasile Ghețău, unul dintre cei mai respectați demografi ai României, vorbește despre toate acestea cu Cătălin Ștefănescu la „Garantat 100%”, duminică, 25 mai, de la ora 22.15, la TVR 1

 

Cătălin Ştefănescu
Garantat 100%

Câţi suntem, unde ne aflăm și ce ne așteaptă în viitor – sunt doar câteva dintre întrebările care stau la baza dialogului dintre profesorul Vasile Ghețău și jurnalistul Cătălin Ștefănescu.

Demografia este mai mult decât o statistică rece: este o oglindă fidelă a unei societăți și a viitorului ei. Într-un dialog consistent la „Garantat 100%”, profesorul Vasile Ghețău analizează tendințele care modelează prezentul și marchează decisiv direcțiile în care se îndreaptă țara.

(w882) Garantat,

Discuția pornește de la o definiție simplă, dar plină de implicații sociale, economice și politice. România de azi este un caz demografic aparte, cu un paradox în evoluție: în 2023, migrația externă a devenit pozitivă – 320.000 de români s-au întors, în timp ce 240.000 au plecat. „Este o schimbare spectaculoasă, istorică”, spune profesorul Ghețău și e de așteptat ca fenomenul să continue și în 2024. Totuși, România a înregistrat o scădere naturală a populației de 90.000 de persoane, ceea ce duce la un minus total de doar 10.000 – una dintre cele mai mici scăderi din ultimele decenii.

Acest aparent echilibru ascunde, însă, fragilități. România se confruntă cu o criză acută de forță de muncă. Prin scăderea natalității, generațiile care ajung azi la vârsta activă sunt tot mai puțin numeroase. În construcții, agricultură, HoReCa, lipsa de personal este gravă. Iar importul de forță de muncă din Asia de Sud-Est devine esențial pentru supraviețuirea unor întreprinderi. „Altfel, întreprinderile româneşti vor da faliment, neavând mână de lucru. Nu iau locurile de muncă, şomajul e mic în Romania”, dar mulţi refuză anumite tipuri de muncă, precizează invitatul lui Cătălin Ştefănescu.

(w882) Garantat,

Astăzi, 21% dintre români au peste 65 de ani. În 2050, vor fi aproape 30%. Este societatea românească pregătită să susțină financiar o populație în care proporția celor activi scade constant?

Deși în România se înregistrează o scădere naturală a populației, în țări precum Italia, Spania, Germania sau Marea Britanie, natalitatea în rândul româncelor depășește rata mortalității. „Este o veste extraordinară”, mai punctează profesorul.

Discuția nu ocolește nici starea sistemului de sănătate, marcată de lipsa unor strategii clare și de raportări inexacte. „Falsul cel mai grav se face la stabilirea cauzelor de deces. Dacă nu cunoști datele reale, ce politici poți construi pentru a reduce mortalitatea?”, întreabă profesorul, referindu-se la „Revoluția cardiovasculară” – un program occidental, care a redus drastic mortalitatea în Europa, dar care în România nu și-a produs încă efectele.

Pe fondul acestor provocări, întrebarea devine: ce direcție vor urma România, dar și Europa? Profesorul încheie cu un avertisment, parafrazându-l pe Anatole Romaniuc: „Destinul Europei în secolul XXI se va decide pe plan demografic. Iar scăderea populației este o certitudine”.

(w882) Garantat c

Un dialog „Garantat 100%” limpede și profund între Cătălin Ștefănescu şi prof. univ. dr. Vasile ce nu trebuie ratat, duminică, 25 mai, de la ora 22:15, la TVR 1.

foto: capturi emisiune „Garantat 100%”

 

19:00 Telejurnal

*Ştiri* Sport* Meteo. Prezintă Alina Stancu

Producător Diana Anghel / Dorin Munteanu

Transmisiune directă

20:00 Vedeta familiei

*Prezinta Florina Constantinescu

Talent-show în care protagonişti sunt copiii

Vedeta Familiei este un show concurs de divertisment care celebrează talentul vocal al noii generații, ajuns acum la cel de-al 8-lea sezon. Emisiunea oferă copiilor șansa de a străluci pe o scenă profesionistă, susținuți de cei mai importanți oameni din viața lor, propria familie, totul sub privirile avizate ale celor mai buni profesioniști din domeniu, jurații emisiunii:

Crina Mardare, Elena Gheorghe, Bibi, Sanda Ladoși, Andreea Bălan,

Aurelian Temișan, Radu Ștefan Bănică

Producător Monica Mihai

Sezon nou

 
„Adăpost” – un documentar despre România vulnerabilă, dar și despre România care ajută, la „Dosar România”

Despre omenie și nevoia de a ajuta. Despre oameni loviţi de soartă şi oameni care vin să ofere sprijin. Un film de văzut marţi, 2 iunie, de la ...

Florina Constantinescu: „Uit complet că sunt adult și devin încă un copil în gașcă!”

1 Iunie nu este despre vârsta din buletin, ci despre starea de spirit. Este un memento că, indiferent cât de complicată devine viața, undeva, în ...

Ziua Copilului se vede în direct la TVR: concerte, ediţii speciale şi transmisiuni de la „Televiziunea Copiilor”, din curtea şi studiourile TVR

• Concertul Alexandrei Căpitănescu, în direct şi în exclusivitate la TVR 1 şi tvrplus.ro. • Emisiuni speciale transmise pe TVR 2, TVR INFO şi ...

 

#tvr1