loader

Despre acţiunile Familiei Regale de promovare a României, la „Ora Regelui"

În ediţia din 20 iulie a emisiunii „ Ora Regelui”, Majestatea Sa Margareta și Principele Radu au povestit despre acțiunile publice ale Familiei Regale de susținere a președinției României la Consiliul Uniunii Europene. Sâmbătă, ora 14.30, la TVR 1 şi TVR HD

 

Ora Regelui

Au fost 12 vizite externe prin care Familia Regală a întreprins acţiuni de sprijinire a președinției țării noastre la Consiliul Uniunii Europene, începute în pregătirea președinției (mai-decembrie 2018) și continuate pe parcursul exercitării mandatului (ianuarie-iunie 2019), dar și după încheierea președinției, vizite programate pentru această toamnă.

(w882)

Angajamentele publice ale Familiei Regale nu vizează doar mai buna cunoaștere a României și a proiectelor ei de dimensiune europeană, ci și punerea în valoare a unor domenii românești cu performanțe remarcabile în context european (educație, economie, apărare, diplomație, sport, științe și arte, credință). Au fost subliniate susținerea Republicii Moldova în drumul ei spre Uniunea Europeană, precum şi legătura bilaterală, pe multiple planuri, cu Marea Britanie, în contextul ieșirii țării din UE.

(w882)

(w882)

(w882)

Preluând exemplul Regelui Mihai care a susţinut două turnee diplomatice pentru promovarea cauzei României, spre aderarea la Uniunea Europeană și integrarea în NATO, succesoarea Sa, Majestatea Sa Margareta, continuă demersul și îşi susține țara. Unul dintre cele mai apreciate discursuri din timpul acestui maraton diplomatic a fost cel pe care Majestatea Sa Margareta l-a rostit la Copenhaga, în palatul în care, în urmă cu exact 17 ani, Regele Mihai cerea Regatului Danemarcei să accepte integrarea României în NATO.

(w882)

(w882)

credit foto: romaniaregala.ro

Custodele Coroanei și Principele Radu au avut angajemente publice în: Spania, Franța, Germania, Portugalia, Croația, Marea Britanie, Danemarca şi urmează:Olanda (octombrie 2019), Germania (noiembrie 2019) și Marea Britanie (decembrie 2019). Aflăm toate detaliile la Ora Regelui de sâmbătă, 20 iulie, ediţie difuzată astfel:

TVR 1 – sîmbătă, 20 iulie 2019, ora 14.30

TVR HD - sîmbătă, 20 iulie 2019, ora 14.30

TVR International – duminică, 21 iulie 2019, ora 16.00

TVR Moldova – sîmbătă, 20 iulie 2019, ora 15.00  (21 iulie, ora 1.00)

 

Producător: Lidia Voicu

Realizator: Camelia Csiki

15:00 TVR 70

* SLUGA LA DOI STÂPANI -de Carlo Goldoni

versiunea scenica Vlad Mugur

Interpreteaza: Ilie Gheorghe, Anca Dinu, Valeriu Dogaru, Anghel Rababoc,

Gabriela Baciu, Sorin Robert Leoveanu, Adrian Andone, Iosefina Stoia, Valer Dellakeza, Mihai Arsene, Tudorel Petrescu, Nicolae Poghirc, Marian Politic, Laurentiu Stratan.

Regia TV Constantin Dicu

Redactori Daniela Branca si Ion Parhon

Design masti si recuzita Ilona Jaro Varga

Scenografia Lia Mantoc,

Directia de scena Vlad Mugur

Cunoscuta piesă a lui Goldoni, prezentată în premieră pe 22 mai 1999 la Teatrul Naţional "Marin Sorescu" din Craiova, a fost distinsă de către UNITER cu trei premii: premiul pentru regie (Vlad Mugur), premiul pentru scenografie (Lia Manţoc) şi premiul pentru cel mai bun interpret (actorul Valer Dellakeza).

Fiica unui om cu stare este logodită cu fiul unui doctor. Acțiunea se complică odată cu apariţia unui aşa-zis logodnic, căruia îi fusese promisă fata iniţial şi despre care se credea că este mort. Dragostea, suferinţă şi onoarea animă spiritele, însă dezordinea devine acerbă când o slugă pricepută încearcă să slujească la doi stăpâni şi astfel creează mai mare debandadă în viaţă şi sufletele personajelor. Un clasic al commedia dell arte, într-o interpretare modernă, plină de vervă.

Premii UNITER:

-Premiul Criticii, al AICT, secţia română, echipei care a realizat „Slugă la doi

stapani” de Carlo Goldoni (regia Vlad Mugur, scenografia Helmut Sturmer,

Lia Manţoc, Ilona Jaro-Varga)

-Premiul pentru cea mai buna regie (Vlad Mugur)

AUDIENŢĂ GENERALĂ (AG)

16:50 Un zâmbet 16:9

Producător Răzvan Petrişor

(Reluare)
 
Emil Constantinescu, dezvăluiri despre culisele puterii, la 30 de ani de la alegerile istorice din 1996. „Gustul amar al libertății”, la TVR 1

La trei decenii de la prima alternanță democratică la putere după căderea comunismului, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, ...

O iubire secretă sfidează regulile palatului. Serialul coreean „Luna îmbrățișează Soarele”, din 19 noiembrie, la TVR 1

Povestea de dragoste dintre un rege şi aleasa lui, de origine nobiliară, nu poate fi acceptată, aşa că rămâne secretă... Din 19 noiembrie, la ...

Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu, readuce la viață doba țărănească și tradițiile din Tulgheș, la „Nepieritorii”

O poveste despre pasiunea de a păstra vie moștenirea culturală, despre instrumente uitate, comori ale satului și copii care duc mai departe ...

 

#tvr1