loader

Despre cea mai dulce mare din lume, la Exclusiv în România

După Delta Dunării, Cristian Tabără şi echipa Exclusiv în România au ajuns la Marea Neagră, sâmbătă, 18 octombrie, de la ora 18.00, la TVR 1, TVR HD şi pe TVR+

 

Cristian Tabără
Exclusiv în România

Ediţia este disponibilă pe TVR+.

Vara aceasta, echipa Exclusiv în România a ajuns şi pe malul litoralului românesc. Marea Neagră este considerată unicat în lume. Există cercetători care susţin că aici, în bazinul Mării Negre, a avut loc Potopul Biblic. Se pare că Marea Neagră a fost un lac cu apă dulce, care, în urmă cu mulţi ani, a fost inundat de apele Mării Mediterane, după ce strâmtoarea Bosfor, pe atunci închisă, s-a rupt. Ca urmare a acestui lucru, Marea Neagră este considerată a fi cea mai dulce mare din lume. Întreaga poveste aţi putut-o afla de la Cristian Tabără la Exclusiv în România sâmbătă, 18 octombrie, de la ora 18.00, la TVR 1, TVR HD TVR+.

Şi tot în această ediţie, telespectatorii au putut vizita monumentul de la Adamclisi, restaurat complet în urmă cu doar câţiva ani şi care merită trecut pe lista destinaţiilor de vacanţă.

„Dacă vă spunem că la Tuzla vom sări cu paraşuta şi că vom face scufundări în Marea Neagră sau că ne vom plimba cu iahtul, atunci veţi înţelege de ce această ediţie este de neratat! Iar dacă veţi rămâne alături de noi până la sfârşit, veţi afla şi reţeta tradiţională de preparare a vestitului suberek turcesc!”, ne invită realizatorii la ediţia de sâmbătă, 18 octombrie, a emisiunii Exclusiv în România.

Echipa formată din Daniel Georgescu, Denisa Anghel, Lorelei Mihală (jurnalişti), Diana Ilica (documentarist), Marin Găbudean, Cristina Madgearu (producători), Cristian Tabără (moderator şi realizator) vă aşteaptă în fiecare sâmbătă la TVR 1, TVR HD şi www.tvrplus.ro, de la ora 18.00. Exclusiv în România este şi pe www.tvr.ro şi www.tvrplus.ro/editie-exclusiv-in-romania, precum şi pe www.facebook.com/fanTVR1 şi https://www.facebook.com/ExclusivInRomania. TVR+ este disponibil şi pe tabletă sau mobil. Aici puteţi descărca aplicaţiile TVR+ pentru IOS şi Android.

În fiecare episod Exclusiv în România, Cristian Tăbără călătoreşte, descoperă şi prezintă obiective turistice, istorie, cultură, credinţă, arhitectură, tradiţii, gastronomie, facilităţi turistice şi, mai ales, unicate europene şi mondiale din România, dintre care unele sunt încă necunoscute şi neexploatate turistic. Emisiunea întâlneşte telespectatorul cu destinaţii spectaculoase, cu povestea şi istoria locului, cu facilităţi locale (acces, cazare, distracţii, costuri), cu trasee de încercat, specific local, gastronomie, tradiţii şi atracţii locale.

16:45 TVR 70

Gala umorului

Producător Cosmin Dumitru

Sezon nou

17:40 Zeul războiului

(WARRIOR K/GOD OF WAR-Coreea de Sud, 2012)

Episodul 52

Regia: Kim Jin-min, Kim Heung-dong

Cu: Kim Joo-hyuk, Kim Gyu-ri, Jeong Bo-seok

*Dramă istorică.

La începutul secolului XIII, în regatul coreean Goryeo, Kim Jun, fiul unei sclave evadate de la palat, creşte în grija călugărilor de la o mânăstire budistă. Ani mai târziu, după ce este smuls din căminul său în timpul războaielor interne, Kim Jun trebuie să renunţe la principiile sale pacifiste pentru a lua parte la un turnir mortal. În joc este chiar şansa de a-şi câştiga libertatea față de stăpânii săi, clanul lui Choe Chung-heon, care a instaurat în Goryeo dictatura militară. Răsplătit pentru curajul său, el devine mâna dreaptă a stăpânului său, Choe Woo, şi trăieşte o poveste intensă de iubire cu fiica acestuia, Song-Yi. În timpul invaziilor mongole în Coreea, Kim Jun avansează în ierarhie până la rangul de comandant militar suprem şi ajunge în cele din urmă să conducă regatul Goryeo timp de câteva zeci de ani.

 
Povestea din ochii lor

Povestea din ochii lor

publicat: joi, 12 noiembrie 2026

România, exemplu european în evidența câinilor cu stăpân. Despre responsabilitate, violență și iubirea față de animale, la „Povestea din ochii ...

Când pasiunea şi voinţa nu au limite. „Misterul gemenelor”, un film inspirat dintr-o poveste reală, la TVR 2

Drama, producţie Franţa 2025, având regia semnată de Frédéric şi Valentin Potier, tată şi fiu, aduce pe micul ecran povestea a două gemene, ...

Călătoria care a sfidat Evul Mediu: „Ucenicul lui Avicenna”, premiera weekend-ului la TVR 1

Vom fi fascinaţi de o poveste despre limitele cunoașterii și căutarea propriei identități. Sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 20.00, TVR 1 ...

 

#tvr1