loader

Despre datini din bătrâni, aflați duminică la "Universul credinței"

Duminică, 3 ianuarie 2016, de la ora 8.10, am mers în Țara Oașului să vedem care sunt tradițiile ce se păstrează din tată în fiu, iar în amintirea anului 2015 am făcut o retrospecitvă a celor mai importante evenimente.

 

Universul credinţei

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Echipa emisiunii vă urează să aveți un An Nou plin de împliniri!

În prima ediție din 2016, am continuat prezentarea celor mai importante evenimente interne și internaționale ale anului 2015. Un an bogat în manifestări cu specific religios, procesiuni, pelerinaje, sfințiri de biserici, conferințe, simpozioane și întruniri interconfesionale care au fost urmărite cu interes de toți cei preocupați de cultură și de spiritualitate.

A fost însă și un an în care viața religioasă s-a desfășurat pe fondul unei instabilități sociale și politice, dar mai ales al unor drame și conflicte violente provocate în bună parte de escaladarea fundamentalismului religios.

Despre toate aceste evenimente aţi aflat mai multe amănunte urmărind agenda anului 2015.

(w882) Universul

***

În a doua parte a emisiunii am mers prin țară să aflăm care sunt datinile care se mai păstrează din bătrâni. În unele zone ale țării, tradițiile și obiceiurile de Crăciun se păstrează din tată-n fiu, în ciuda secularismului care a invadat în ultimii ani societatea.

Țara Oașului este o astfel de zonă. De sărbătoarea Nașterii Domnului, colegii noștri Radu Găină și Mihai Buzura au fost acolo și au realizat pentru Universul Credinței un documentar despre colindătorii din Bixad și Tarsholtz (județul Satul Mare).

Duminică, 3 ianuarie, am difuzat prima parte a acestui documentar. Coordonatori: Ciprian Dumea şi Rafael Udrişte. Prezintă: Corneliu Vlad Matache. Producător Estela Dincă.

***

Emisiunea poate fi urmărită și pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicațiile TVR+ pentru IOS și Android!

 

8:00 Bucuria credinţei

Prezintă părintele Constantin Necula şi Andrei-Victor Dochia

CETATEA DE SCAUN A SUCEVEI (PARTEA 1)

În anul 1388, voievodul Petru al II-lea, mai cunoscut ca Petru Mușat (1375-1391), a mutat capitala Principatului Moldovei din orașul Siret la Suceava. Avand nevoie de o resedinta, a zidit un castel fortificat.

Vreme de 200 de ani, Cetatea de Scaun a Sucevei a fost principala resedinta a domnilor Moldovei si a facut parte din sistemul de fortificatii creat la sfarsitul veacului al XIV-lea, in momentul aparitiei pericolului otoman.

Ansamblul arhitectonic cuprinde castelul fortificat, ziduri de aparare groase de 2 metri, intarite cu bastioane, santul cu o adancime variabila de aprox. 10 metri, dar si o biserica.

Cetatea a fost asediata in mai multe randuri. Asa s-a intamplat la 1476, atunci cand ostasii Hatmanului Sendrea au rezistat eroic atacului armatei otomane conduse de catre sultanul Mahomed al II-lea.

In decursul timpului, Cetatea de Scaun a Sucevei a fost refacuta, consolidata si intarita. In anii din urma este supusa unui vast proiect de restaurare pentru a fi repusa in valoare.

Astazi este unul dintre cele mai importantante monumente istorice medievale ale Romaniei.

Realizator: Estela Dinca. Producator: Victor Andrei Dochia

Sezon nou

8:30 Pro patria

Pro Patria este emisiunea militară de televiziune care te aduce mai aproape de Armata României.

Indiferent dacă ești un pasionat al domeniului militar sau pur și simplu dorești să înțelegi mai bine rolul și importanța apărării naționale, Pro Patria te va captiva prin conținutul său informativ și impresionant vizual. Alătură-te nouă în această călătorie în universul militar al României și descoperă curajul și dăruirea celor care asigură securitatea și apărarea țării noastre.

 
Emil Constantinescu, dezvăluiri despre culisele puterii, la 30 de ani de la alegerile istorice din 1996. „Gustul amar al libertății”, la TVR 1

La trei decenii de la prima alternanță democratică la putere după căderea comunismului, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, ...

O iubire secretă sfidează regulile palatului. Serialul coreean „Luna îmbrățișează Soarele”, din 19 noiembrie, la TVR 1

Povestea de dragoste dintre un rege şi aleasa lui, de origine nobiliară, nu poate fi acceptată, aşa că rămâne secretă... Din 19 noiembrie, la ...

Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu, readuce la viață doba țărănească și tradițiile din Tulgheș, la „Nepieritorii”

O poveste despre pasiunea de a păstra vie moștenirea culturală, despre instrumente uitate, comori ale satului și copii care duc mai departe ...

 

#tvr1