loader

Despre FMI şi evaziunea fiscală, duminică la „Foc încrucişat”

Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, a fost invitatul Alinei Stancu, duminică, 7 decembrie, la TVR 1, în cadrul emisiunii „Foc încrucişat”.

 

Alina Stancu
Foc încrucişat

Ca de obicei, în studio s-a aflat şi Cornel Nistorescu, invitatul permanent al emisiunii de dezbateri.

De-a lungul ediţiei, Ionuţ Dumitru a punctat diferite aspecte legate de relaţia României cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), comentând că “nu stăm foarte bine la nivel economic, dar nici catastrofal”, iar dacă economia României ar creşte la potenţialul ei, acela ar fi de fapt deficitul.

Invitatul a explicat şi originea excedentului bugetar din octombrie, a cărui sursă constă în faptul că nu s-au făcut plăţi şi a mai punctat că încă nu s-au găsit soluţii pentru a închide golul din buget.

“Sunt o serie de măsuri care afectează angajamente financiare pe care România le-a semnat”, a mai spus Ionuţ Dumitru duminică, la TVR 1, adaugând că orice ţară trebuie să aibă o ajustare de 0,5% pe an, potrivit normelor Uniunii Europene.

“Este o bilă neagră pentru România dacă economia nu performează, dar cred că se poate negocia un deficit mai mare”, a explicat invitatul celor doi jurnalişti din platou, completând că cel mai important semnal pentru investitori, în acest moment, este seriozitatea autorităţilor. Rămâne, însă, ca minus mare în ochii investitorilor, lipsa de infrastructură modernizată, Ionuţ Dumitru adăugând că “nu poţi să investeşti într-o ţară ca România care are doar 500 de kilometri de autostradă”.

Ce alte declaraţii a mai făcut directorul Consiliul Fiscal aflaţi urmărind online ediţia de duminică a emisiunii “Foc încrucişat”, care este disponibilă pe TVR+.

3:00 Telejurnal

Ştiri* Sport* Meteo. Prezintă Mihai Rădulescu

Producatori: Diana Anghel, Dorin Munteanu

(Reluare)

3:50 Vorbeşte corect!

Producători şi realizatori : Cristina Dănilă şi Radu Dănilă

(Reluare)
 
Emil Constantinescu, dezvăluiri despre culisele puterii, la 30 de ani de la alegerile istorice din 1996. „Gustul amar al libertății”, la TVR 1

La trei decenii de la prima alternanță democratică la putere după căderea comunismului, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, ...

O iubire secretă sfidează regulile palatului. Serialul coreean „Luna îmbrățișează Soarele”, din 19 noiembrie, la TVR 1

Povestea de dragoste dintre un rege şi aleasa lui, de origine nobiliară, nu poate fi acceptată, aşa că rămâne secretă... Din 19 noiembrie, la ...

Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu, readuce la viață doba țărănească și tradițiile din Tulgheș, la „Nepieritorii”

O poveste despre pasiunea de a păstra vie moștenirea culturală, despre instrumente uitate, comori ale satului și copii care duc mai departe ...

 

#tvr1