loader
Foto

Marius Ștefan: ”Un lider adevărat îsi asumă greșelile echipei” | VIDEO

Antreprenorul Marius Ștefan, președinte al organizației Romanian Business Leaders, a venit la ”Dincolo de Alb si Negru”, la TVR 1, sâmbătă, de la ora 17:00.

 

Mihaela Crăciun
Dincolo de alb şi negru

Marius Ștefan, antreprenor în serie, pasionat de învățare continuă, a lăsat America, unde era convins că se va stabili, pentru a investi acasă, la Piatra Neamţ, la sfaturile tatălui.

(w882)

Dan Ştefan, fratele mai mic, a lăsat Parisul pentru Piatra, iar compania, pe care au înfiinţat-o în 2006, a crescut cu 2 cifre în fiecare an de atunci.

(w882)

Spiritul antreprenorial îl moştenesc de la tatăl lor, Georgică Ştefan, mama, Elena, a fost primul anticar din Piatra Neamț, iar bunica Tincuţa iubeşte poezia. Poate şi din aceste motive, lectura este condiţie pusă la angajare în compania lor unde sistemul de management este bazat pe valori și pe autonomie.

(w882)

Un lider adevărat îsi asuma greșelile echipei, consideră antreprenorul la a cărui firmă, în timpul programului de lucru, se citeşte. O discuţie cu umor despre lucruri serioase. Despre copilărie între cărţi şi idei de afaceri, rolul educaţiei din familie şi din şcoală, plecarea tinerilor din ţară, mentorat, ascensiune în mediul de business, antreprenoriat şi educaţie, succes explicat prin transparență totală, sisteme riguroase de raportare, dezvoltare continuă.

Şi înainte de toate, un dialog despre familie şi acasă cu un antreprenor care şi-a ascultat tatăl şi s-a întors în România.

(w882)

 

​

10:30 Povestea din ochii lor

Prezentator Irninis Miricioiu

”Povestea din ochii lor”porneste de la realitatea zilelor noastre in care cei mai multi oameni nu stiu ca si animalele au drepturi prevazute de lege si nu cunosc obligatiile pe care le au in calitate de proprietari sau simpli cetateni in raport cu animalele din jurul lor.

Este un magazin educativ in care personajele principale sunt necuvantatoarele.

O emisiune care te va informa, te va ajuta sa descoperi lumea animalelor, te va educa, te va face sa privesti mai atent reactiile si nevoile acestora, te va face sa zambesti uneori, va starni o lacrima alteori si cel mai important, va schimba mentalitati.

Rubrici:

*Si animalele au drepturi

*Educatie pentru toate varstele

* Veterinarul va raspunde

* Vindecare prin iubire

* Un camin pentru fiecare

* Umor pe patru picioare

Jurnalisti: Roxana Iordache, Raluca Amzar

Producător Mihaela Grădinaru

11:00 Vedeta familiei

Prezinta Florina Constantinescu

Talent-show în care protagonişti sunt copiii

Jurații emisiunii:

Crina Mardare, Elena Gheorghe, Bibi, Sanda Ladoși, Andreea Bălan,

Aurelian Temișan, Radu Ștefan Bănică

Producător Monica Mihai

(Reluare)
 
Charles Bronson, prins între trecut și prezent, în thrillerul „Omul din umbră”, la TVR 1

Trecutul nu poate fi lăsat întotdeauna în urmă, iar Joe Martin descoperă acest lucru în momentul în care foștii săi complici îi amenință noua ...

O casă din panouri, ridicată în doar câteva săptămâni? Emilian Grigore descoperă tehnologia SIP la „Casa viitorului”, pe TVR 1

Cât de sigure, confortabile și eficiente energetic sunt casele realizate din panouri SIP? Sâmbătă, 7 noiembrie, de la ora 10.00, la TVR 1, „Casa ...

Stela Popescu, o stea nemuritoare a comediei românești, omagiată la TVR 1. Emilia Popescu, invitata „Campionilor comediei”

Vineri, 6 noiembrie, de la ora 20:00, TVR 1 îi aduce un omagiu inegalabilei Stela Popescu, în cea de-a patra ediție a seriei „Gala umorului – ...

 

#tvr1