loader
Foto

Dorin zidaru´, prins în „Vânătoarea de greşeli”! Noul sezon „Care pe care”, din 30 martie, la TVR 1 | VIDEO

Un personaj spumos, simpaticul Dorin zidaru´, interpretat de actorul Marius Florea Vizante, e invitatul special al Ruxandrei Gheorghe-Negrea la „Care pe care”. Sezonul 3 al emisiunii a început pe 30 martie şi se difuzează sâmbăta şi duminica, de la ora 16.00.

 

Ruxandra Gheorghe Negrea
Care pe care

„Telespectatorii ne-au întrebat în perioada de pauză când reluăm sezonul de filmări. Concurenții de la edițiile precedente își doresc să revină în platoul Care pe care. Le-a plăcut atmosfera, s-au simțit apreciați și bineveniți, mulți nu mai vizitaseră niciodată Televiziunea Română și au rămas impresionați de studiouri, și-au întâlnit vedetele preferate, actori, artiști, prezentatori, au intrat în culisele uneia dintre cele mai atractive și spectaculoase profesii, jurnalismul de televiziune, cu tot ce înseamnă el - știri, educație, cultură, divertisment și sport. Părinții care au copiii în prag de examene ne-au felicitat că reluăm filmările, deoarece concursul este un prilej nemaipomenit să vadă ce și cât știu la limba română viitorii absolvenți”, spune încântată Ruxandra Gheorghe-Negrea, gazda singurei emisiuni concurs dedicate exclusiv limbii române. Pentru că reacțiile fanilor sunt grozave, pentru că toţi aceia care au avut curaj şi au intrat în arena cuvintelor corecte au rămas impresionaţi în urma experienţei trăite şi pentru că sunt mulţi iubitori ai limbii române, TVR 1 anunţă lansarea celui de-al treilea sezon al emisiunii în care învățăm lucruri necunoscute până acum despre și din limba română și gramatică. „Care pe care”, cu Ruxandra Gheorghe-Negrea, se vede la TVR 1 sâmbăta şi duminica, de la ora 16.00, din 30 martie.

(w882)

(w882)

Toţi cei care sunt pasionați de limba română, cărora le pasă cât de corect se vorbește și se scrie astăzi vor descoperi şi câteva noutăţi în noul sezon „Care pe care”:

„Ne-am dorit ca noul sezon să fie mai distractiv și să aducă în fața concurenților și a telespectatorilor greșeli de limba română într-o formulă amuzantă. Și actuală. Greșeli dintre cele pe care le întâlnim în clipurile video de pe platformele de social media, unde toată lumea face acum filmulețe și transmisiuni în direct. Așa că runda a treia, Vânătoarea de greșeli, are de acum un invitat special, un personaj spumos, meșterul Dorin zidaru´, interpretat de actorul Marius Florea Vizante. În fiecare ediție, Dorin zidaru´ va intra în direct la Care pe care de pe șantierele unde lucrează și va avea tot felul de dileme despre limba română. Iar concurenții și telespectatorii vor avea misiunea să îi vâneze greșelile de exprimare”, explică simpatica moderatoare.

(w500)

(w882)

Apoi, runda a patra devine mai accesibilă concurenților. ,,De unde și până unde” a fost cea mai dificilă rundă a sezoanelor trecute. Echipa emisiunii a decis să o simplifice, astfel că nu mai cerem concurenților să spună de unde vine o anumită expresie sau un cuvânt, ci doar să spună ce înseamnă.

Iar la proba de baraj, concurenţii vor da dictare ori vor fi provocaţi să spună cât mai multe expresii cu un cuvânt dat. „O să fie interesant și amuzant, vă asigur!”, e convinsă Ruxandra Gheorghe-Negrea.

(w500)

Ce mesaj are prezentatoarea emisiunii pentru telespectatorii „Care pe care” la început de sezon?
„Gramatica nu mușcă. Dar doare. Doare al naibii de tare când auzi tineri care fac dezacorduri și pleonasme. Cuvintele sunt extraordinar de puternice, prin ele comunicăm și ne transmitem gândurile și intențiile. Iar orice mesaj poate să fie anulat și aruncat în derizoriu de o simplă greșeală de limba română. Sunt momente în care nu poți să verifici pe internet cum se scrie sau se pronunță un cuvânt, când trebuie să te bazezi doar pe cunoștințele tale. De exemplu, la examene și la concursuri! Sau la un interviu de angajare sau la prima întâlnire cu persona la care visezi. Iar modul în care vorbești poate face diferența. Emisiunea aceasta este o soluție pentru ca fiecare român să își testeze și să își îmbunătățească limba română. Într-un mod relaxant. Ce poate să fie mai simplu decât să urmărești un concurs antrenant și la final să rămâi cu niște cunoștințe?! La Care pe care nu dăm note, dăm premii în bani. Nu judecăm pe nimeni, învățăm împreună. Așa că vă așteptăm fie în platou, în calitate de concurenți, fie în fața ecranelor. Sâmbăta și duminica, de la ora 16.00, la TVR 1!”, ne invită Ruxandra.

(w500)

Vorbirea corectă ne ajută să comunicăm mai eficient și să ne înțelegem mai bine între noi. Pentru cei care vor să se bucure de lecții altfel de limba română, toate ediţiile emisiunii „Care pe care” de la TVR 1 pot fi vizionate online, pe canalul oficial de YouTube al TVR.

(w500)

(w882)

„Care pe care” e singura emisiune concurs dedicată exclusiv limbii române, după un format tv 100% românesc. Titlul programului face trimitere la una dintre cele mai întâlnite greșeli în vorbirea curentă, dar, în același timp, este un indicator către competiția de limba și literatura română care are loc în platoul de televiziune: „Care pe care”. În fiecare ediție a concursului, patru concurenți se întrec în cinci runde spectaculoase. Parafrazând celebrul vers „Limba noastră-i o comoară”, în această emisiune, limba română poate să fie o adevărată comoară pentru cei 4 concurenți, fiecare rundă aducând premii tentante în bani. Iar câştigătorul ediţiei îşi poate dubla suma.

17:45 Legendele palatului: Regele Geunchogo

Legendele palatului: Regele Geunchogo (KING OF LEGEND-Coreea de Sud, 2010) Episodul 6

Cu: Kam Woo-sung, Kim Ji-soo, Lee Jong-won

* Dramă istorică, povestea vieţii lui Geunchogo, cel de-al 13-lea rege al regatului Baekje, care şi-a lăsat amprenta asupra istoriei Coreei, domnind câteva decenii în a doua jumătate a secolului IV. Crescut departe de palatul regal, deoarece nu era primul născut şi nici moştenitorul direct al tatălui său, prinţul Buyeo-gu ajunge un comerciant de succes, cu ajutorul bunicului său. Reîntors după mulţi ani la curtea regală, el devine regele Geunchogo şi preia tronul regatului Baekje în plin război între facţiunile politice. Sub conducerea lui Geunchogo, regatul cunoaşte zile glorioase, prosperitate şi faimă, atât prin cuceririle militare, cât şi prin cultură.

19:00 Telejurnal

*Ştiri*Sport*Meteo. Prezintă Mihai Rădulescu

Producător Diana Anghel / Dorin Munteanu

Transmisiune directă

 
Tensiunile geopolitice și impactul asupra pieței energiei

Sâmbătă, 21 martie, de la ora 12:30 Narcis POPESCU le are ca invitate pe doamna Silvia VLĂSCEANU, director executiv Henro - Asociația ...

 Kate Winslet: o carieră construită dincolo de clişeele Hollywoodului

Kate Winslet este acriţa care a refuzat să devină clişeul tinerei romantice pe care Hollywood-ul voia să i-l atribuie. În documentarul „Kate ...

Robert De Niro, Morgan Freeman şi Tommy Lee Jones, implicaţi într-o „schemă de milioane”

Pe 20 martie, de la ora 20.00, telespectatorii TVR 1 văd o comedie de acţiune, ce reuneşte nu mai puţin de patru actori laureaţi cu Premiul Oscar!

 

#tvr1