loader
Foto

„Etnicity”, un city break în România multietnică, la TVR 1

Toamna aceasta, Redacția Alte Minorități a Televiziunii Române aduce diversitatea etnică urbană la TVR 1, dând startul unei noi producții tv: „Etnicity” – o emisiune culturală care ne poartă prin viața minorităților naționale și prin micile și marile orașe ale României. În fiecare vineri, de la ora 15.50, la TVR 1, suntem invitaţi la un city break cultural cu identitate, diversitate și povești autentice.

 

„Etnicity” e mai mult decât un titlu – e un joc de cuvinte între etnie, etnicitate și city. Pentru că orașele României s-au născut și au crescut cu contribuția comunităților etnice, iar fiecare cartier, fiecare clădire și fiecare tradiție spune o istorie comună.

„Un mozaic multietnic care întregește cultura română”

Nicoleta Epure, producătorul emisiunii „Etnicity”, explică miza acestei producții: „Foarte multe oraşe din România, mai mici sau mai mari, inclusiv capitala, au fost influenţate atât în arhitectură, cultură, istorie, şcoală şi artă de comunităţile entice care trăiesc în ţara noastră. Numeroase personalităţi aparţinând minorităţilor naţionale au contribuit, permanent, la dezvoltarea patrimoniului naţional. În prim-plan vor fi reportaje cu istorii, amintiri și povești pentru toate vârstele, dar vom surprinde și momente din actualitate – un mozaic multietnic prin care să cunoaștem şi să înţelegem dăruirea acestora în sute de ani de conviețuire. De aici rezultă și unicitatea culturii române.”

(w882) nicoleta e

Ce vom putea vedea de-a lungul ediţiilor „Etnicity”? Ne exemplifică tot ea: „Ne dorim să vă aducem aproape fragmente din viața și activitatea acestor etnii din mediul urban. De la primele oraşe antice întemeiate la Marea Neagră de către greci, la Argamum și Histria, la arhitecții și pietrarii italieni care au contribuit la ridicarea Ateneului Român, Palatului Cotroceni sau Castelului Peleş. Totodată, să aducem un strop de culoare, diversitate şi un izvor nesecat de iubire pentru frumos, indiferent de apartenenţa etnică.”

În prima ediție, difuzată pe 24 octombrie, o întâlnim pe Iulia Gorneanu – una dintre cele mai rafinate voci culturale ale României de azi. Care e legătura dintre cercetările sale, Regina Maria și comunitatea ucraineană de la noi? Aflăm la vineri, de la ora 15.50, la TVR 1. Tot atunci, descoperim cum reușește Paul Agopian – armean contemporan, prins între crypto și negustorii de altădată – să unească tradiția și digitalul.

„Stand-up Roma Get Up!”, sună îndemnul Anastasiei Dade, al Mihaelei Drăgan, al Zitei Moldovan și al lui Răzvan Rotaru, care aduc un umor nou, fără clișee, fără misoginism, homofobie sau rasism. Iar comunitatea bulgară din Târgoviște are o poveste despre tradiții, cărți și o sărbătoare unică: Tudoriţa, Paștele Cailor. Ne spune mai multe despre ea Marian Costache, președintele Asociației „Zaedno”, într-un interviu inedit.

(w882) Brasov pia

„Etnicity” este, aşadar, invitația TVR 1 la o călătorie prin orașele României, acolo unde minoritățile naționale și-au lăsat amprenta asupra istoriei și identității noastre. O producție cu ritm urban, povești calde și descoperiri surprinzătoare, pentru toate generațiile.

 

Producător: Nicoleta Epure

17:40 Zeul războiului

(WARRIOR K/GOD OF WAR-Coreea de Sud, 2012)

Episodul 36

Regia: Kim Jin-min, Kim Heung-dong

Cu: Kim Joo-hyuk, Kim Gyu-ri, Jeong Bo-seok

*Dramă istorică. La începutul secolului XIII, în regatul coreean Goryeo, Kim Jun, fiul unei sclave evadate de la palat, creşte în grija călugărilor de la o mânăstire budistă. Ani mai târziu, după ce este smuls din căminul său în timpul războaielor interne, Kim Jun trebuie să renunţe la principiile sale pacifiste pentru a lua parte la un turnir mortal. În joc este chiar şansa de a-şi câştiga libertatea față de stăpânii săi, clanul lui Choe Chung-heon, care a instaurat în Goryeo dictatura militară. Răsplătit pentru curajul său, el devine mâna dreaptă a stăpânului său, Choe Woo, şi trăieşte o poveste intensă de iubire cu fiica acestuia, Song-Yi.

În timpul invaziilor mongole în Coreea, Kim Jun avansează în ierarhie până la rangul de comandant militar suprem şi ajunge în cele din urmă să conducă regatul Goryeo timp de câteva zeci de ani.

19:00 Telejurnal

*Ştiri*Sport* Meteo* Prezintă Mihai Rădulescu

Producător Diana Anghel, Dorin Munteanu

Transmisiune directă

 
De la strugure la vinul care ajunge în pahar. Toamnă regală pe Valea Târnavelor, la „Exclusiv în România”

Duminică, împreună cu Cristi Tabără și Cristina Șoloc descoperim un Jidvei în care tradiția și tehnologia, gustul și cultura locală se împletesc ...

O viață în pas de joc: Mihail Pop „a’ lui Tizu”, Tezaur Uman Viu, în episodul al doilea „Nepieritorii”, la TVR 1

La 79 de ani, Mihail Pop continuă să ducă mai departe jocul tradițional din Câmpia Transilvaniei, cu aceeași pasiune cu care l-a descoperit în ...

"Povestea din ochii lor". Sezon Nou!

publicat: miercuri, 21 octombrie 2026

În lumea animalelor iubirea contează, dar nu ajunge! E nevoie de responsabilitate, oameni implicați și soluții care transformă intențiile bune în ...

 

#tvr1