loader
Foto

„Fac ceea ce fac pentru că așa am ales: jurnalism de calitate, onest, documentat!” - Loara Ştefănescu, realizator şi moderator „Radar geopolitic”, la TVR INFO

Într-o lume globalizată, cu bombardamente informaționale și fake-news, sunt necesare repere. Emisiunea de informare și dialog contextualizat „Radar geopolitic” este un astfel de reper. Porneşte de la evenimente internaționale curente, dar oferă telespectatorilor şi analiză geopolitică şi previziuni de politică internă şi internaţională. În fiecare joi şi vineri, de la ora 19.00.

 

Pentru că ne propunem ca telespectatorii să înțeleagă fenomenele politice și geopolitice, sociale, economice regionale și globale, dar şi pentru că ne dorim reactivarea civismului în favoarea democraţiei, libertăţii și responsabilității, la TVR INFO propunem emisiunea „Radar geopolitic”, în fiecare zi de joi şi vineri, de la ora 19.00. Este un program de informare și dialog contextualizat pornind de la evenimente internaționale curente, de analiză geopolitică şi previziuni de politică internă şi internaţională, cu accent pe elemente specifice, care vizează politica externă, de securitate si apărare a României sau în care este implicată România. Emisiunea abordează, în context geopolitic, întregul spectru al dezbaterilor din domeniul politicii interne, europene și euroatlantice.

Conceptul și formatul „Radar geopolitic” au fost gândite și concretizate de Loara Ştefănescu, realizatoare și moderatoare a emisiunii. Loara este jurnalist senior, cu o carieră de 23 de ani la Știrile TVR şi de 28 de ani în presa scrisă și în televiziune.

Format premium dinamic, în regim breaking-news, „Radar geopolitic” are o componentă informativă la zi, segmentul de news-headline (momentul), și una de analiză strategică (trendul) în context geopolitic. Pentru a analiza evenimentele relevante de politică externă și de securitate, dar și alte evenimente din actualitatea politică internă și internațională, realizatoarea aduce în studio invitați de elită, dar și/sau participanți prin Zoom/Skype/telefon - reprezentanți ai partidelor politice, organizațiilor neguvernamentale și instituțiilor de profil, ambasadori, experți în politologie, geopolitică, economie, știință militară, managementul crizelor și conflictelor armate, analişti și jurnaliști cu expertiză pe astfel de teme, cadre didactice universitare specializate în comunicare strategică și combaterea dezinformării.

În emisiune intervin, în funcție de evenimente, corespondenții TVR din străinătate, jurnaliști de la TVR Moldova, jurnaliști de la Știrile TVR.

(w500)

Radar geopolitic reprezintă un format al Televiziunii Române lansat cu două luni înainte ca Federația Rusă să invadeze Ucraina. Este singura emisiune de politică externă și de securitate care analizează preliminariile conflictului și războiul din Ucraina din prima zi până azi, în direct, fără pauză. Emisiunea urmăreşte evoluțiile politice și geopolitice, militare și sociale, elemente de comunicare publică de criză, de dezinformare și fake news, în contextul războiului, procesului de pace și dinamicii negocierilor internaționale”, detaliază jurnalista Loara Ştefănescu.

Şi în această primăvară, calitatea editorială a emisiunii și conceptul rămân aceleași. „Am extins sfera invitaților. Căutăm să avem un format mai dinamic, cu o linie vizuală și o cromatică îmbunătățite, cu noi unghiuri de abordare ale unei teme, astfel încât imaginile să potențeze firul epic, iar explicațiile să fie cât mai clare, în pofida contextului complicat”, mai precizează realizatoarea.

(w882)

Pentru că într-o lume globalizată, cu bombardamente informaționale și fake-news, sunt necesare repere. „Cred că Radar geopolitic a devenit un astfel de reper; împreună cu producătorii emisiunii (în diferite etape - Dorin Muntean, George Tudor, Dragoș Bătrânescu, Antoanela Ghemu), cu editorul de imagine (Ursu Otavă Radu), cu regizorii de emisie de la Știrile TVR, cu echipele tehnice și de suport logistic ale TVR, am oferit şi oferim telespectatorilor informație actualizată în timp real, contextualizată, cele mai relevante imagini și analize profesioniste, într-o cheie editorială creativă. Încercăm să ne îndeplinim cât mai bine misiunea publică”, consideră Loara Ştefănescu.

Jurnalist cu o experienţă de 28 de ani în presa scrisă și în televiziune, Loara Ştefănescu mărturiseşte: „Sunt ceea ce sunt și fac ceea ce fac pentru că așa am ales: jurnalism de calitate, onest, documentat”. O altă componentă a carierei Loarei Ştefănescu este cea academică: „Cursul la care ţin cel mai mult este Pragmatica și retorica discursului politic, la Departamentul de Lingvistică de la Universitatea București. Cea mai recentă cercetare academică, concretizată într-un studiu publicat la Editura Universității București, se referă la modelul de comunicare de criză lansat de președintele Zelenski în contextul războiului din Ucraina. Din câte știu, este prima cercetare științifică din România pe un astfel de subiect, iar ideea a apărut într-o ediţie a emisiunii Radar geopolitic”.

Urmărim cele două ediţii săptămânale „Radar geopolitic” în direct la TVR INFO, joi și vineri, de la ora 19.00.

 

12:30 Alchimia banilor

* AUSTERITATE, FRICĂ ȘI MITUL SALVATORULUI

Invitati:

GELU DUMINICĂ, sociolog

ADRIAN ASOLTANIE, trainer în educație financiară

Realizator şi moderator Narcis Popescu

Jurnalişti TV: Roxana Ghiţulescu, Mihaela Grecu, Adrian Bodonea

Producător Raluca Amzăr

Sezon nou

13:00 Ora regelui

*Vizită regală în Franța

În seara de 15 aprilie 2019, o știre șocantă venea din Paris: Catedrala Notre-Dame ardea. Île de la Cité era evacuată, dar în apropiere, privind îngroziți cum flăcările mistuiau acoperișul, oamenii se rugau. Echipa TVR venea de la Reims, însoțind Familia Regală română, oficialitățile franceze și diplomații din ambele țări. S-au oprit împreună pe cheiul Senei, în fața incredibilului dezastru. Era prima zi a unei vizite regale pline de semnificații. În mod simbolic, în marea catedrală din Reims, avusese loc celebrarea legăturii de suflet dintre Franța și România, precum și omagierea personalității Reginei Maria, la un secol după participarea sa la Conferința de Pace de la Paris, la care a negociat cu succes interesele României.

Statul francez a invitat Familia Regală română într-un traseu pe urmele celei mai iubite suverane. Ministerul de Externe, Senatul Frantei, Palatul Luvru, Academia Franceză și orasul Reims, locul încoronării Regilor Franței, au fost câteva dintre obiectivele de pe parcurs, autoritățile franceze prezentând documente de o valoare excepțională legate de relațiile bilaterale. Vizita regală a avut loc în perioada în care România a deținut președinția Consiliului Uniunii Europene, iar Sezonul Cultural România-Franța era în plină desfășurare.

La șapte ani după această vizită, nevoia de unitate pe continentul european este mai puternică, iar vocea României mai clară. Angajamentul Familiei Regale în a pleda pentru interesul național și al structurilor din care face parte țara rămâne nestrămutat. Anul acesta, Președintele Republicii Franceze i-a acordat Majestății Sale Margareta Ordinul Legiunea de Onoare, în grad de Ofițer, pentru modul în care servește cu discreție și determinare poporul român, precum și pentru promovarea prieteniei franco-române.

Realizator Bogdan Șerban-Iancu

Producător Lidia Voicu

 
Din subteranul istoriei, la lumina turismului: Renașterea din Banatul Montan, în documentarul „Anina şi Ciudanovița. După 20 de ani”, la „Dosar România”

Cum au trecut Anina și Ciudanovița de la uraniu și huilă, la cel mai curat aer din România. Istoria dramatică a localităţilor din județul ...

Austeritate, frică și mitul salvatorului

Austeritate, frică și mitul salvatorului

publicat: vineri, 05 iunie 2026

Sâmbătă, 6 iunie 2026, de la ora 12:30, la TVR 1 și TVR+, Narcis POPESCU îi are ca invitați pe domnii Gelu DUMINICĂ, sociolog, și Adrian ...

„Comorile neamului” – îndrăgite voci ale folclorului românesc, într-un concert ce onorează valorile strămoşeşti, la TVR 1

Tradiția, portul popular și cântecul autentic românesc se întâlnesc într-un spectacol de excepție: „Comorile neamului”, un concert de muzică ...

 

#tvr1