Anii 80 și datoria externă

Decizia luată de Nicolae Ceaușescu în 1982 de a achita integral datoria României arunca cetățenii într-o gravă criză, cunoscută drept criza anilor ‘80. La mijlocul lunii aprilie 1989, românii au aflat din Scânteia o veste mare: Republica Socialistă România își achitase integral datoria externă. Informația fusese făcută publică de însuși Ceaușescu în cadrul Plenarei Comitetului Central desfășurate la București. Ceaușescu contractase datoria în numele românilor, făurindu-și, pe socoteala lor, planuri fanteziste. În 1978, datoria externă a României era de aproximativ 5 miliarde de dolari. Din cauza creșterii prețului petrolului și al materiilor prime, până în 1982 datoria a ajuns la 11 miliarde dolari. Singur a decis si achitarea ei integrală, aruncând cetățenii în grava criză a anilor ‘80. Privațiunile oamenilor n-au încetat nici după măreața realizare a achitării datoriei. Românii trăiau senzația că țara se afla pe marginea prăpastiei, condusă de un nebun care apasă accelerația. Catastrofa era tot mai aproape.

Vom discuta în platou despre cât a recuperat România din datoriile cu care finanțase alte state în perioada comunistă și despre datoriile pe care le are de plătit România în prezent.

Invitat Iancu Guda-analist financiar

Producător Raluca Rogojină

*ARMATA ROMANTICILOR. EPOCA EMANCIPĂRII (1855-1871) (ep. 16)

La Salonul din 1863 sunt respinse peste 3.000 dintre cele 5.000 de lucrări înscrise. După protestul artiștilor, Napoleon al III-lea consideră că juriul a fost prea intransigent și decide deschiderea Salonului Refuzaților-expoziție paralelă organizată la Palatul Industriei. Deşi Manet se așteaptă ca Dejun pe iarbă să „facă valuri”, criticii „desființează” lucrarea. „Această femeie goală, însoțită de doi bărbați îmbrăcați și care privește cu îndrăzneală publicul, e un scandal !” Burghezii au gusturi conservatoare și, surprinși de „avalanșa” de modernitate etalată în salon, ridiculizează picturile. În schimb, Gustave Courbet nu mai trebuie să lupte pentru consacrare. Este împlinit artistic și financiar, iar publicul se înghesuie să îi admire opera. Pentru a-și demonstra statutul, începe-concomitent cu pregătirile pentru Expoziția Universală din 1867-construirea propriului pavilion, în sensul giratoriu din apropierea podului Alma.

*ISTORIA CAPITALISMULUI AMERICAN. PARADISUL MILIONARILOR (ep. 3)

J.P. Morgan cumpără oțelăriile și fabricile amicului Andrew Carnegie, pe care le „asamblează” cu alte companii și creează U.S. Steel -o concentrare a capitalului fără precedent. Bursa de pe Wall Street o evaluează la un miliard și jumătate de dolari-peste 37 de miliarde astăzi. Consorțiul include 213 fabrici și 41 de mine. Cei 170.000 de muncitori produc 70% din oțelul american, iar Morgan țintește monopolul absolut. Exact cum intuise Andrew Carnegie, datorită oțelului, Manhattan se reinventează pe verticală.

*HENRY FORD. INVENTATORUL SECOLULUI AMERICAN (ep.3) Pentru zeci de mii de imigranţi sosiţi în Statele Unite în primul sfert al secolului trecut, orizontul se opreşte la porţile uzinelor Ford. În 1914, două treimi dintre muncitorii din Highland Park sunt ucraineni, lituanieni, polonezi, români, greci. Deseori, singurele cuvinte în limba engleză recunoscute de venetici sunt ale maiştrilor care ordonă: mai repede, mai repede ! Munca pe linia de asamblare creşte semnificativ productivitatea, dar epuizează oamenii, care încep să plece pe capete. În 1913, sunt angajaţi 53.000 muncitori pentru 14.000 de locuri de muncă. Un an mai târziu, Ford schimbă regulile jocului. Astfel, la 5 ianuarie 1914, face un anunţ extraordinar: ziua de muncă va fi plătită cu 5 dolari !-dublul salariului mediu de atunci. Dimineaţa următoare, o mare de oameni se înghesuie la porţile complexului Highland Park.

* VIEŢUITOARE BIZARE (ep.2)

În aprilie începe sezonul împerecherii pentru păianjenii-lup, din grupul Lycosidaelor, una dintre arahnidele cele mai răspândite în Franța. Femela nu depune ouăle într-un cuib, ci ţese în jurul acestora un cocon pe care îl atașează de abdomen. Însă trebuie să fie cu băgare de seamă, pentru că, din cauza terenului accidentat sau a mișcărilor bruște, prețiosul „bagaj” se poate desprinde. Dacă mama nu îl recuperează la timp, puii mor. Profesoara Marie Trabalon a remarcat ceva uimitor la femelele de păianjen studiate : dacă îşi pierd coconul, încep să-l caute ore, chiar zile întregi, dovedind că își „amintesc” ce trebuie să facă. Odată ce l-a găsit, mama îl verifică imediat cu gura și abdomenul, apoi îl refixează de corp. Instrumentul prin care ea „comunică” cu puii este chiar firul de mătase „tors”-mai exact, compoziția lui chimică, unică.

Producător: Oana Haşegan