TVR 1 a difuzat filmul documentar semnat de realizatoarea TVR Maria Cristina Ţilică, ce aduce în prim-plan drama sutelor de mii de copii ai căror părinţi au luat drumul străinătăţii, în speranţa unui trai mai bun. Pe 2 aprilie, de la ora 18.00. | VIDEO
Mulți români au părăsit România pentru a-şi căuta un loc de muncă peste hotare. Absența lor a schimbat dramatic viața copiilor rămași în ţară. Exodul românilor în străinătate a lăsat în urmă sate pustii, copii şi bunici singuri, ca-n timpul războaielor. Sute de mii de copii au crescut cu telefonul sub pernă, aşa cum altă generaţie crescuse cu cheia la gât. Despre ei ne vorbeşte filmul documentar „Generația copiilor rămași singuri acasă”, pe care ni l-a propus realizatoarea TVR Maria Cristina Ţilică la „Dosar România”, duminică, 2 aprilie.
„Probabil că drama destrămării familiilor a început atunci când primul român a plecat - legal sau ilegal - la muncă în străinătate, pentru a câștiga bani în folosul celor rămași acasă. Milioane de români l-au urmat. Nimeni nu s-a gândit că plecarea va deveni un fenomen social care va intra în cărțile de istorie. După 1989, peste o treime din gospodăriile țării au avut cel puțin un membru plecat în străinătate, iar tendința migrației s-a accentuat după 2002, când a fost liberalizată circulația românilor în spațiul Schengen”, explică Maria Cristina Ţilică, semnatara documentarului „Generația copiilor rămași singuri acasă”. Filmul conţine şi imagini de arhivă, înregistrate de realizatoarea TVR în urmă cu 20 de ani cu unele dintre personajele intervievate.
După 2007, când România a intrat în Uniunea Europeană, migrația economică a crescut mai ales în zonele sărace ale țării, unde găsirea unui loc de muncă a fost și este în continuare dificilă, iar salariile sunt mici. Timp de douazeci de ani, peste 8 milioane de români plecați să muncească peste hotare au trimis în țară miliarde de euro. Nimeni nu s-a gândit însă cu ce preț! Numărul exact al copiilor rămaşi în seama cui se nimereşte este o necunoscută absolută pentru autorități, deoarece există doar date orientative referitoare la părinții care pleacă legal la muncă.
Există şi cazuri fericite. Unii dintre copiii lăsaţi în grija rudelor rămase în ţară sau a Statului şi-au canalizat toata energia pentru a învăța și a reuşi în viaţă. Unii se pregătesc chiar să-și dea doctoratul. Este și povestea Danielei Curcă din Iași, copil crescut de tată. Chiar dacă au fost perioade în care mama a lipsit din viața ei, tatăl a suplinit afecțiunea.
„Când a plecat mama pentru prima oară în Italia, cred că nici măcar nu eram acasă. Din câte îmi amintesc, eram la liceu, la internat. Acum, stând și derulând timpul și amintirile, cred că le era foarte greu din punct de vedere financiar să ne susțină pe toți patru la școală și, probabil, acesta a fost singurul motiv pentru care a ales calea străinătății”, judecă acum Daniela, cu mintea de adult.
„În urmă cu aproape 20 de ani am fost nevoită să plec în Italia, la muncă, și am lucrat ca îngrijitoare la bătrâni. Trebuia să plătesc gazda pentru două dintre fete, că erau la facultate în Iași și vă închipuiți… câți bani trebuia să dăm și gazdei, la Iași, și pentru ceilalți doi copii și familia de acasă!”, îşi aminteşte mama Danielei. La rândul său, tatăl tinerei a suplinit cât de bine a putut absenţa soţiei: „Cam 15 ani, soția a fost plecată la muncă în Italia. Eu am rămas acasă și am avut grijă de cei patru copii, le-am asigurat tot ce le-a fost necesar. Ei au fost la școală, la facultate. Eu am fost și mamă, și tată pentru ei”, spune el.
Daniela Curcă și-a împlinit visul din copilărie. Este absolventă a Facultății de Drept a Universităţii Al. I. Cuza din Iași. Este convinsă că mama ei a muncit în străinătate pentru ca ea să devină ce-și doreşte. Ambii părinţi au lucrat la visul Danielei şi al fraţilor ei, iar acum se bucură să-şi vadă toţi copiii realizaţi. „Este 100% meritul părinților lor pentru că am devenit puternici, am reușit să prindem încredere în noi, să facem alegerile corecte și să ajungem oamenii care suntem astăzi”, subliniază Daniela.
Nu toţi copiii în situaţia ei au trecut însă cu bine peste anii în care au rămas singuri. Amputarea sufletească trăită în absenţa părinţilor şi lipsurile materiale sunt dureri pe care adulţii de azi încă le resimt.
„Eram foarte mici, aveam doi ani, Petra, sora mea, avea patru ani și fratele - șase ani. Despre mama, lumea zicea că se ducea în cluburi, că-și găsea pe cineva și pe noi ne lăsa acasă, deși tata era plecat în străinătate și muncea”, rememorează tânăra Giovana, care ulterior a ajuns într-un centru de plasament.
La rândul ei, Ioana Ramona mărturiseşte: „Tata era foarte agresiv. Mama a plecat în străinătate când eram foarte mici; a plecat de nevoie, asta pentru că noi am văzut cum era amenințată de tata și simțea că este în pericol alături de el. Am rămas cu el pentru că eram micuțe şi nu înțelegeam ce se întampla atunci”.
Iar Paula îşi aminteşte de greutăţile trăite în perioada care trebuia să fie cea mai fericită: „Aveam șase ani, sora mea un an și fratele meu - doi ani și jumătate, era iarnă și venea Crăciunul și era foarte greu, mai ales că bunicul meu era plecat mereu prin baruri, venea acasă beat. Noi, practic, stăteam toată ziua singuri! Îmi aduc aminte că noi umblam seara pe la oameni, pe la porți și ceream de mâncare”.
„Este foarte greu să rămâi fără mamă de la o vârstă fragedă, să rămâi în grija unui tată, care poate își dorește să-și îngrijească copiii, dar este clar că are dificultăți, ca tată, și nu are abilități, sau să rămâi în grija unei bunici foarte bătrâne, care își dă tot interesul să îi crească, dar, din păcate… vârsta, și nevoile, și boala își spun cuvântul”, explică Andreea Corodescu, coordonator centru social Bucium, DJASPC Iași.
În urmă cu 16 ani, un copil din România și-a pus capăt zilelor pentru a o determina pe mama lui, aflată la muncă în străinătate, să se întoarcă acasă. Știrea aceasta a impresionat o țară întreagă. Lipsa mamei, dorul după o familie cu ambii părinți în jur s-au dovedit a fi, pentru copilul de 11 ani, suficiente motive să se sinucidă. Din păcate, în ultimii ani, gestul a fost repetat și de alți copii. Abia atunci, opinia publică și-a dat seama că în urma milioanelor de români plecați la muncă în străinătate au rămas, singuri acasă, mii și mii de copii.
Cine sunt şi cum gândesc ei acum? Câți sunt? Cum trăiesc? Cine are grijă de ei? Aflăm mai multe duminică, în filmul documentar „Generaţia copiilor rămași singuri acasă”, difuzat într-o nouă ediţie „Dosar România”, la TVR 1.
Realizator Maria Cristina Țilică
Director de imagine Iulian Ene
Producător Răzvan Butaru
