loader
Foto

Îl aniversăm pe Dan Grigore: „Maeştrii - Despre muzică şi alte nimicuri” , un concert spectacol memorabil, la TVR 1

Ne delectăm cu muzică, teatru şi poezie în concertul-spectacol „Despre muzică şi alte nimicuri”, găzduit de pianistul Dan Grigore şi criticul de teatru Marina Constantinescu. Un eveniment de  marcă, la care TVR a fost partener în 2016 şi pe care TVR 1 îl reprogramează vineri, 8 august 2025, de la ora 21.00, după ziua când maestrul Dan Grigore aniversează 82 de ani de viaţă.

 

În anul 2013, în Sala Mare a Ateneului Român, maestrul Dan Grigore şi invitaţii săi speciali au condus publicul pe un itinerar al culturii, al muzicii şi al teatrului. Totul la cel mai înalt nivel. Soprana Angela Gheorghiu, invitată specială, actorii Ion Caramitru, Victor Rebengiuc şi Medeea Marinescu, criticul de teatru Marina Constantinescu, pianistul Andrei Vieru şi criticul muzical Mihai Brâncoveanu au dat mai departe din bogăţia spirituală, autenticitatea şi valoarea profesiilor lor.

A fost un eveniment de marcă la care Televiziunea Română a fost partener şi pe care TVR 1 îl reprogramează în 8 august 2025, de la ora 21.00, în onoarea aniversării a 82 de ani de viaţă ai maestrului Dan Grigore, unul dintre cei mai mari pianişti ai lumii.

„Pot să zic că e un dar al lui Dumnezeu, când oameni de diverse vârste, de diverse genuri artistice, diverse vocaţii - Mihai Brâncoveanu este un om cu o cultură vastă şi cu preocupări muzicale, dar el, ca formaţie de bază, este matematician, iată că ne uneşte ceva! Ceva care e în fiecare dintre noi, care se întinde de la unul la altul şi trece prin noi… Un fir, mai multe fire… e ceva legat de dragoste, e ceva legat de Dumnezeu, e ceva legat de plăcerea de a face muzică împreună, de a citi, de a vorbi despre poezie, despre viaţă, despre lucruri trăite, despre aventuri spirituale şi… e destul”, a mărturisit pianistul Dan Grigore atunci.

Evenimentul s-a desfăşurat sub forma unui concert-spectacol în care muzica, poezia şi a-propos-urile spirituale s-au îmbinat în cel mai plin de farmec mod. Într-o seară cu totul specială, care a unit prieteni, Dan Grigore a interpretat pagini minunate ale creaţiei pianistice, Victor Rebengiuc a recitat „Lumina neapropiată” de Ioan Alexandru; de altfel, fiecare dintre invitaţi dând reprezentaţii unice ale talentului pe scenă. Iar publicul a fost martor la legătura puternică ce s-a stabilit între ei de-a lungul anilor. O vom redescoperi şi vineri seară, urmărind înregistrarea spectacolului la TVR 1, de la ora 21.00.

„Doar prin idei rodite de către o educaţie de substanţă se poate construi şi consolida o civilizaţie. Dar ideile nu rodesc la rândul lor valori autentice decât dacă sunt hrănite de solul puternic al Credinţei. Doar Credinţa, Idealul, nasc valori cu care să putem construi Pacea, chiar şi cea interioară. O civilizaţie ce nu ajunge la valori nu-şi poate găsi Pacea şi nu ne poate oferi decât consolări materiale şi o eternă amânare a mântuirii noastre personale”, sună mai valabil decât oricând vorbele pianistului Dan Grigore.

Regia: Aurel Badea

Realizator: Liana Săndulescu

foto: TVR

19:00 Telejurnal

*Ştiri*Sport* Meteo* Prezintă Mihai Rădulescu

Producător Diana Anghel, Dorin Munteanu

Transmisiune directă

20:00 Dezacorduri de pace

Prezintă Dragoş Pătraru şi Valeriu Nicolae

Producător Raluca Neagu

Transmisiune directă

Sezon nou

 
De la strugure la vinul care ajunge în pahar. Toamnă regală pe Valea Târnavelor, la „Exclusiv în România”

Duminică, împreună cu Cristi Tabără și Cristina Șoloc descoperim un Jidvei în care tradiția și tehnologia, gustul și cultura locală se împletesc ...

O viață în pas de joc: Mihail Pop „a’ lui Tizu”, Tezaur Uman Viu, în episodul al doilea „Nepieritorii”, la TVR 1

La 79 de ani, Mihail Pop continuă să ducă mai departe jocul tradițional din Câmpia Transilvaniei, cu aceeași pasiune cu care l-a descoperit în ...

"Povestea din ochii lor". Sezon Nou!

publicat: miercuri, 21 octombrie 2026

În lumea animalelor iubirea contează, dar nu ajunge! E nevoie de responsabilitate, oameni implicați și soluții care transformă intențiile bune în ...

 

#tvr1