loader
Foto

„În profesia de medic, ego-ul este periculos, dar și necesar”! Medicul Dana Safta, prima invitată a noului sezon „Nocturne”, la TVR 1

​Cum pătrunde un doctor în universul unui pacient, care este ecuaţia echilibrului între profesie, familie, pasiuni, prieteni, cum poți să fii dimineața la spital, iar seara, în lumea largă alături de Simona Halep (al cărei consilier medical este), ne-a povestit invitata Marinei Constantinescu - luni, 1 aprilie, ora 23.00. | VIDEO

 

Marina Constantinescu
Nocturne

Cu emoțiile și bucuria atașate fiecărui început de sezon, Marina Constantinescu şi echipa sa au pornit noua serie „Nocturne” în compania unei femei puternice, o profesionistă desăvârșită și un nume în lumea medicală: dr. Dana Safta. Prima ediţie a noului sezon „Nocturne” s-a difuzat la TVR 1, luni, 1 aprilie, de la ora 23.00.

(w882)

Invitata (și prietena de-o viață a) Marinei Constantinescu, gazda emsiunii, a fost director medical la Elias, cunoscut și ca „spitalul Puterii”, locul unde veneau pentru diagnostic și tratament toți politicienii de rang înalt ai țării. Specialitatea ORL și-a ales-o pentru că pune medicul în contact cu pacientul de la începutul vieții acestuia și până la finalul ei.

„Pentru mine, fiecare pacient a fost un interlocutor de studiu”, mărturiseşte Dana Safta, în dialogul cu Marina Constantinescu.

(w882)

După o carieră medicală de excepţie, clădită sub semnul umanității, Dana Safta se declară o norocoasă pentru șansa de a fi învățat de la profesorii marii școli de medicină a României. A reușit astfel să se impună în „lumea obiectelor tăioase” – chirurgia, o zonă greu accesibilă şi în care bărbații au fost mereu suverani.

La Spitalul Elias a ajuns în 1992, prin concurs, iar când a devenit directorul medical al instituției s-a lovit de rezerve, lipsă de încredere și chiar ostilitate. Cu multă muncă a reușit să facă mici și, apoi, mai mari fisuri în zidurile potrivnice. Actuala secție ORL a spitalului i se datorează, totul fiind pornit dintr-un mic nucleu găsit acolo, transformat ulterior într-un compartiment.

(w882)

„În profesia de medic, ego-ul este periculos, dar și necesar”, afirmă Dana Safta. Mai multe detalii la „Nocturne”, luni seară, la TVR 1.

Relația pe care dr. Dana Safta o are cu lumea artistică este cu totul specială. Una dintre puținele extravaganțe pe care chirurgul și le-a permis de-a lungul vieții riguroase și organizate la minut a fost teatrul, pentru care a călătorit foarte mult, nu din snobism, ci din pură iubire. „Teatrul a fost dulceața vieții mele”, mărturiseşte Dana Safta în dialogul cu Marina Constantinescu, la „Nocturne”.

(w882)

​Cum pătrunde un doctor în universul unui pacient, care este taina unei perfecte îmbinări a mai multor lumi (profesie, familie, pasiuni, prieteni), cum poți să fii dimineața la spital și seara, în lumea largă alături de Simona Halep, Nadia Comăneci, Virginia Ruzici și multe alte personalități sportive sau din alte domenii, dar și despre umilință, frică și regrete - luni, la TVR 1, de la ora 23.00, cu Marina Constantinescu şi dr. Dana Safta.

 

11:00 Vedeta familiei

Prezinta Florina Constantinescu

Talent-show în care protagonişti sunt copiii

Jurații emisiunii:

Crina Mardare, Elena Gheorghe, Bibi, Sanda Ladoși, Andreea Bălan,

Aurelian Temișan, Radu Ștefan Bănică

Producător Monica Mihai

(Reluare)

12:30 Alchimia banilor

Temă-Economia viciului: Cât (ne) costă jocurile de noroc România?

Invitaţi: Sorin Constantinescu, consultant în afaceri, Radu Herjeu, consultant în comunicare

Realizator şi moderator Narcis Popescu

Jurnalişti TV: Roxana Ghiţulescu, Bernard Tatomir

Producător Raluca Amzăr

 
Charles Bronson, prins între trecut și prezent, în thrillerul „Omul din umbră”, la TVR 1

Trecutul nu poate fi lăsat întotdeauna în urmă, iar Joe Martin descoperă acest lucru în momentul în care foștii săi complici îi amenință noua ...

O casă din panouri, ridicată în doar câteva săptămâni? Emilian Grigore descoperă tehnologia SIP la „Casa viitorului”, pe TVR 1

Cât de sigure, confortabile și eficiente energetic sunt casele realizate din panouri SIP? Sâmbătă, 7 noiembrie, de la ora 10.00, la TVR 1, „Casa ...

Stela Popescu, o stea nemuritoare a comediei românești, omagiată la TVR 1. Emilia Popescu, invitata „Campionilor comediei”

Vineri, 6 noiembrie, de la ora 20:00, TVR 1 îi aduce un omagiu inegalabilei Stela Popescu, în cea de-a patra ediție a seriei „Gala umorului – ...

 

#tvr1