loader

Incursiuni istorice în noul sezon „Exclusiv în România”

Călătorii de la Dunăre până în Maramureş şi din Moldova până la Săvârşin. Un sezon de incursiuni istorice prin multe zone geografice ale României, la împlinirea celor 100 de ani de la Unirea din 1918. Cristian Tabără şi echipa Exclusiv în România ne dau întâlnire tot sâmbăta, de la 18.00, la TVR 1 şi TVR+.

 

Cristian Tabără
Exclusiv în România

În anul Centenarului, un fir nou călăuzeşte drumurile echipei de jurnalişti Exclusiv în România în căutare de unicate. Prin urmare, în fiecare episod al celui de-al unsprezecelea sezon, echipa lui Cristian Tabără va repera poveşti, locuri, evenimente sau personaje legate de unirea din 1918 şi va călători pe urmele lor.

Figura fotografului Unirii, aşa cum este supranumit Samoilă Mârza, cel care ne-a lăsat singurele imagini de la 1 Decembrie 1918, ne-a însoţit, chiar din primul episod, la Alba Iulia, cu oferta ei turistică la 100 de ani de la Unire, ca şi în satul lui Mârza, Galtiu.

„Este o călătorie în spaţiu, dar şi în timp, în cursul căreia vom descoperi tehnica fotografică de la începutul secolului XX şi vom întâlni în carne şi oase personajele istorice pe urma cărora am pornit”, ne-a spus Cristina Madgearu, unul dintre producătorii seriei Exclusiv în România.

(w882)

(w882)

Faptele de vitejie din Primul Război Mondial, care au făcut posibilă reîntregirea, reprezintă încă un prilej de a trece din nou pe la Mărăşti şi Mărăşeşti, având drept obiectiv mai mult decât oferta destinată turismului istoric. Amănunte vom afla sâmbăta, la Exclusiv în România, de la ora 18.00.

Sărbătorirea Unirii Principatelor, la 24 ianuarie, de un grup de copii multietnic, în Salina Praid, este ocazia cu care vom face, împreună cu Exclusiv în România, o nouă incursiune în Harghita.

(w882)

În vastul Parc de Animale Sălbatice de la Izvoarele (Ivo), căprioarele vor deveni, practic, membri cu drepturi depline ai echipei emisiunii. Ceva mai departe, spre Bicaz, telespectatorii TVR 1 vor participa la escaladarea unei cascade îngheţate, iar pe înălţimile înzăpezite îi vor întâlni pe vânătorii de munte, a căror existenţă este strâns legată de Primul Război Mondial.

(w500)

Este doar o trecere în revistă a primelor ediţii, dar pe parcursul sezonului, echipa Exclusiv în România ne promite călătorii de la Dunăre până în Maramureş şi din Moldova până la Săvârşin. Un sezon de incursiuni istorice în frumuseţea multor zone geografice ale României, la împlinirea celor 100 de ani de existenţă. Incursiuni cărora nu le va lipsi aventura, fantezia şi umorul.

 

10:30 Teleenciclopedia

(Reluare)

11:30 Vorbeşte corect!

Producători şi realizatori : Cristina Dănilă şi Radu Dănilă

Sezon nou

 
„Chef” – o poveste savuroasă despre pasiune, familie și curajul de a o lua de la capăt, la TVR 1

Sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 20.00, urmărim în premieră la TVR 1 o comedie savuroasă în regia lui Jon Favreau, care demonstrează că uneori ...

Însemnări intime din jurnalul Reginei Maria despre primirea de vedetă din America, sâmbătă, la „Ora Regelui”

O călătorie de 10.000 de mile, o primire ca pentru un star de cinema și un succes care a răsunat pe tot continentul american! Sâmbătă, 31 ...

„America decide. Bătălia pentru Congres” – Ediţii Speciale la TVR

Între 1 şi 4 noiembrie, Televiziunea Română acoperă evenimentul electoral din America prin Telejurnale, ediţii speciale, dezbateri şi programe ...

 

#tvr1