loader

Insula Paştelui, Galeriile Uffizi şi secretul citricelor, sâmbătă, la Teleenciclopedia

Ediţia de sâmbătă, 9 august, a emisiunii Teleenciclopedia, vă oferă călătorii fascinante precum cele în galeriile Uffizi din Florenţa, în lumea bufniţelor sau pe insula Paştelui. De la ora 18:50, la TVR 1.

 

Teleenciclopedia

Rapa Nui (Insula Paştelui) (ep.2/3)

Numită ,,Rapa Nui” (,,Marea Vâslă”) de polinezienii care au colonizat-o în secolul al IV-lea, după opinia unor istorici, iar a altor specialişti, în secolul al VIII-lea, ,,Insula Paştelui” (cum au botezat-o olandezii – primii europeni sosiţi aici, în 1722) avea să ajungă faimoasă, graţie ,,Moai-lor” – uriaşele statui din rocă vulcanică.

Citricele

Soiurile cu fructe acre şi amare au intrat în Europa odată cu soldaţii întorşi din expediţiile de pe tărâmurile orientale, conduse de Alexandru cel Mare. Abia în Evul Mediu, negustorii arabi au adus varietăţile dulci – care şi-au câştigat faima datorită gustului şi proprietăţilor terapeutice.

Galeriile Uffizi (ep.3/4)

Printre operele reprezentative pentru pictura renascentistă de la începutul secolului al XVI-lea, găzduite în ,,Galeriile Uffizi” din Florenţa, se află şi ,,Botezul lui Cristos”, atribuit, doar în parte, lui Andrea del Verrochio. Fundalul, capul Mântuitorului şi faţa îngerului din latura stângă au fost săvârşite de unul dintre ucenicii săi, Leonardo da Vinci.

Bufniţele (ep.5/5)

,,Junele” bufniţe iau „lecţii cinegetice”, încercând să captureze prepeliţe, şoareci, dar şi sălbăticiuni tinere, precum puii de enot…

***

Descărcați aplicațiile TVR+ pentru IOS și Android!



12:30 Alchimia banilor

Temă: Se poate trăi din artă în românia?-economia nevăzută a succesului

Invitaţi: prof. univ. dr. Cătălin Bălescu-rector, Universitatea Națională de Arte din București, Răzvan Alexe (KREM)-actor, artist independent

Realizator şi moderator Narcis Popescu

Jurnalişti TV: Roxana Ghiţulescu, Bernard Tatomir

Producător Raluca Amzăr

13:00 Ora regelui

Palatul Regal din București a fost gazda ceremoniilor care au purtat o dublă încărcătură simbolică: împlinirea a 151 de ani de la nașterea Reginei Maria și a unui secol de la legendarul său turneu de diplomație publică, în America de Nord. În această zi, Familia Regală a atribuit 11 burse unor studenti merituoși, a oferit înalte patronaje unor asociații și a acordat 10 decorații regale.

În toamna anului 1886, Biserica Episcopală a Mănăstirii Argeşului a fost sfinţită pentru a doua oară, după strădania de refacere a ei. S-au scurs 140 de ani de la miraculoasa salvare a locului sfânt de care Regele Carol I s-a atașat pe veci. Despre credință și datorie, despre trecutul miraculos al măreței construcții de pe Argeș, în minidocumentarul difuzat la ”Ora Regelui”.

Misiunea binelui nu cunoaște granițe. Un proiect început în anii ’90, pe străzile Bucureștiului, a devenit o rețea de ocrotire care leagă destine din mai multe țări. Aflată sub Înaltul Patronaj al Principesei Maria a României, Organizația Umanitară Concordia a deschis al patrulea centru de zi, în județul Prahova, la Provița de Sus.

Prezintă: Bogdan Șerban-Iancu

Realizatori: Diana Ilica, Adelina Dumitrescu, Bogdan Șerban-Iancu

Producător Lidia Voicu

 
Emil Constantinescu, dezvăluiri despre culisele puterii, la 30 de ani de la alegerile istorice din 1996. „Gustul amar al libertății”, la TVR 1

La trei decenii de la prima alternanță democratică la putere după căderea comunismului, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, ...

O iubire secretă sfidează regulile palatului. Serialul coreean „Luna îmbrățișează Soarele”, din 19 noiembrie, la TVR 1

Povestea de dragoste dintre un rege şi aleasa lui, de origine nobiliară, nu poate fi acceptată, aşa că rămâne secretă... Din 19 noiembrie, la ...

Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu, readuce la viață doba țărănească și tradițiile din Tulgheș, la „Nepieritorii”

O poveste despre pasiunea de a păstra vie moștenirea culturală, despre instrumente uitate, comori ale satului și copii care duc mai departe ...

 

#tvr1