loader

Întrebări şi răspunderi... privind alocaţia copiilor

Suma foarte mică alocată creşterii şi educării copilului stârneşte în continuare nemulţumiri în rândul părinţilor. În ediţia de luni, 9 decembrie, alocaţia de stat şi protecţia socială au fost subiectele emisiunii.  

 

Radu Preda
Întrebări şi răspunderi

Ediţia din 9 decembrie este disponibilă online pe TVR+

De curând, plenul Senatului a respins propunerea legislativă ce viza indexarea cuantumului alocaţiei de stat pentru copii, începând cu anul 2014. Suma foarte mică alocată creşterii şi educării copilului stârneşte în continuare nemulţumiri în rândul părinţilor, aceştia solicitând în numeroase rânduri suplimentarea fondului pentru alocaţii.

Alocaţia de stat şi protecţia socială pentru copii sunt subiectele pe care Radu Preda le propune pentru 9 decembrie la emisiunea de dezbateri Întrebări şi răspunderi. Cei care au răspuns „prezent” invitaţiei TVR sunt - senatorul Liviu Pop, preşedintele Comisiei pentru muncă, Lăcrămioara Corcheş, director general al Direcţiei pentru protecţie socială în cadrul Ministerului Muncii, respectiv Ana Măică, preşedinte al asociaţiei „Mame pentru mame”. Dezbaterea poate fi urmărită luni, de la 18.50, la TVR 1 şi online, pe portalul video al Televiziunii Române, www.tvrplus.ro.

Întrebări şi răspunderi este emisiunea de luni din tronsonul de dezbateri programate de luni până vineri, de la 18.50, la TVR 1 în această toamnă. În aceeaşi serie de talk-show-uri pe teme sociale, politice şi economice de actualitate se regăsesc Interes general, cu Sorin Burtea (marţi), La vârf, cu Mihai Rădulescu (miercuri), Ora de business, cu Moise Guran (joi), respectiv Calea europeană, cu Dan Cărbunaru (vineri). Ediţiile anterioare ale emisiunii au mai adus telespectatorilor dezbateri pe tema noului Cod Rutier, a consumului de droguri, a religiei în şcoli sau a mortalităţii infantile.

 

Despre Întrebări şi răspunderi:

Din 7 octombrie, jurnalistul Radu Preda aduce la TVR 1, în fiecare luni, de la ora 18.50, Întrebări şi răspunderi, o dezbatere pe teme social-cetăţeneşti de actualitate, în care moderatorul şi invitaţii săi, poziţionaţi diferit faţă de subiectul de discuţie, pun întrebări, caută răspunsuri, dar şi... răspunderi. Principalul rezervor de subiecte este domeniul social-cetăţenesc, prioritate având controversele, fără a ignora însă criteriul relevanţei pentru public. Invitaţii sunt reprezentanţi ai autorităţilor, la nivel cât mai înalt, specialişti, condiţia esenţială pentru a participa fiind expertiza în raport cu tema de discuţie. Emisiunea cuprinde reportaje, opinii relevante, reportaje de stradă, materiale de arhivă.

20:00 Vedeta familiei

*Prezinta Florina Constantinescu

Talent-show în care protagonişti sunt copiii

Emisiunea-concurs dedicată copiilor talentați și părinților lor, „Vedeta Familiei”, ajunsă la sezonul 9, este o competiție prietenoasă, plină de energie şi emoție, în care cei mici își demonstrează talentul muzical.

Juriu: Crina Mardare, Elena Gheorghe, Bibi, Sanda Ladoși, Andreea Bălan,

Aurelian Temișan, Radu Ștefan Bănică

Producător Monica Mihai

Jurnalist Iulia Ioaniţoaia

Sezon nou

21:30 Folclor TVR 70

Prezentator si producător Iuliana Tudor

Jurnalist Anamaria Voicu

Premiera

 
Emil Constantinescu, dezvăluiri despre culisele puterii, la 30 de ani de la alegerile istorice din 1996. „Gustul amar al libertății”, la TVR 1

La trei decenii de la prima alternanță democratică la putere după căderea comunismului, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, ...

O iubire secretă sfidează regulile palatului. Serialul coreean „Luna îmbrățișează Soarele”, din 19 noiembrie, la TVR 1

Povestea de dragoste dintre un rege şi aleasa lui, de origine nobiliară, nu poate fi acceptată, aşa că rămâne secretă... Din 19 noiembrie, la ...

Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu, readuce la viață doba țărănească și tradițiile din Tulgheș, la „Nepieritorii”

O poveste despre pasiunea de a păstra vie moștenirea culturală, despre instrumente uitate, comori ale satului și copii care duc mai departe ...

 

#tvr1