loader
Foto

Invincibilii, la TVR 1 | VIDEO

Miercuri, 22 noiembrie, de la ora 21:00, TVR 1 v-a invitat la o comedie bazată pe o poveste reală: „Invincibilii” (LES INTOUCHABLES – Franța, 2011), cu o distribuție de excepție: Francois Cluzet, Omar Sy și Audrey Fleurot.

 

Philippe, milionar parizian cu vilă de lux şi gusturi rafinate, are nevoie de un ajutor la domiciliu după ce a rămas complet paralizat în urma unui accident cu parapanta. Dintr-un impuls pe care nimeni din jurul său nu-l înţelege, el alege candidatul – aparent - cel mai puţin potrivit: Driss, un tânăr de culoare, proaspăt ieşit din puşcărie, care abia aşteaptă să fie concediat ca să-şi încaseze ajutorul social. Driss n-are nici experienţă, nici maniere, dar are forţă, curaj şi un umor irezistibil care înseninează imediat viaţa monotonă a lui Philippe. În scurt timp, aristocratul iubitor de operă şi "băiatul de cartier" cu glumiţe deocheate, doi oameni care n-au absolut nimic în comun, vor construi o relaţie emoţionantă de prietenie, bazată pe sinceritate şi încredere reciprocă.

Regia: Olivier Nakache, Eric Toledano

Premiul Cesar pentru cel mai bun actor (Omar Sy).

(w882)

Nominalizări la premiile Globul de Aur şi BAFTA pentru cel mai bun film străin.

 

5:00 Breaking fake news

Moderator Marian Voicu

Producător Marian Voicu

(Reluare)

6:00 TVR 70

Gala umorului

Producător Cosmin Dumitru

(Reluare)
 
Genială, rebelă și condamnată de destin: Povestea dansatoarei şi coregrafei Isadora Duncan, miercuri seară, la TVR 1

S-au scris cărţi şi s-au făcut mai multe filme despre viaţa tumultoasă, tragică a Isadorei Duncan... Poeţi i-au dedicat volume de poezii. ...

Povestea din ochii lor. Sezon nou

Povestea din ochii lor. Sezon nou

publicat: vineri, 16 octombrie 2026

Povești cu și despre animale: de la dezbaterile Animal Summit la miracolul cățelușei Hiena și spectacolul naturii. "Povestea din ochii lor" ...

Istoria poștei autohtone, cum a ajuns Principele Carol în România şi cum primesc copiii defavorizaţi din Târnăveni... bunici de împrumut – sâmbătă, la „Ora Regelui”

Un reportaj despre cum s-a ajuns de la „călăraşii” care străbăteau târgurile la statului de Furnizor al Casei Regale al Poştei Române, un ...

 

#tvr1