loader

Invitaţie la nuntă regală... în Albania, la „Ora Regelui”

Evenimentul la care au participat aproape toate Casele Regale europene, dar şi avanpremiera  piesei de teatru semnată de Regele Mihai şi Regina Ana se numără printre subiectele ediţiei de sâmbătă, 5 noiembrie, ora 15.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

 

Principele Leka al Albaniei s-a căsătorit cu Principesa Elia. Alteţele Lor Regale Principesa Margareta şi Principele Radu au fost la Tirana, la nunta la care au participat aproape toate Casele Regale ale Europei. Ora Regelui invită telespectatorii TVR 1, TVR HD şi pe cei care urmăresc programele TVR online, pe TVR+, la fastuosul eveniment, în ediţia din 5 noiembrie, de la ora 15.00.

(w882) nunta Alba

Piesa de teatru radiofonic „Alegerea”, scrisă la Versoix în anul 1960 de Regele Mihai şi Regina Ana, a avut avanpremiera la Centrul de presă al Societăţii Române de Radiodifuziune. La audiţie a participat fiica cea mică a Majestăţilor Lor, Principesa Maria. Echipa Ora Regelui nu ratează ocazia de a oferi telespectatorilor TVR imagini de la emoţionantul moment.

(w882) avanpremie

Şi tot în ediţia din această săptămână a emisiunii aflăm mai multe despre seria de timbre cu titlul „Motoarele - o pasiune regală", emisă de Romfilatelia. Evenimentul a avut loc în Aula Bibliotecii Centrale Universitare, în prezenţa Alteţelor Lor Regale Principesa Margareta şi Principele Radu.

(w882) romfilatel

Nu în ultimul rând, Ora Regelui de sâmbătă reflectă evenimentul din 24 octombrie, de la Peleş, când Regele Mihai, prin Principesa Moştenitoare Margareta, a conferit ordine şi medalii unor personalităţi ale vieţii publice, culturale şi sociale din România şi din străinătate.

Emisiunea poate fi urmărită la TVR 1, TVR HD şi TVR  Moldova pe 5 noiembrie, de la ora 15.00, iar la TVR Internaţional, tot sâmbătă, de la 16.30.

La Ora Regelui, telespectatorii află informaţii despre monarhie şi regii României şi pot însoţi Familia Regală în cele mai importante momente ale existenţei sale.

(w882) nunta

Producător Lidia Voicu

Realizator Bogdan Şerban Iancu

Foto: familiaregala.ro, romfilatelia.ro

 

*** Despre Ora Regelui:

O emisiune pe teme istorice despre monarhie şi regii României, Ora Regelui oferă publicului informaţii despre ce a însemnat Monarhia pentru români, cum au influenţat regii istoria, cultura şi viaţa politică, economică şi socială a românilor. Timp de aproape o oră, rulează secvenţe inedite din arhivele cinematografice, dar şi imagini de astăzi. Emisiunea vorbeşte despre diferenţele dintre ce a fost şi ce este România, cât de bine au fost transmise şi învăţate lecţiile istoriei şi cât din ceea ce am învăţat - mai ales în perioada celor 45 de ani de comunism - despre Monarhie şi Regele Mihai, este mit sau adevăr.

Emisiunea conţine reportaje pe subiecte istorice, despre Casa Regală a României din vremea lui Carol I până astăzi, imagini mărturii de arhivă, vox-uri de la oameni simpli (despre rolul pe care l-a avut şi îl mai are Regele Mihai, Casa Regală sau despre momente ale istoriei care au fost reinterpretate în ultimii 60 de ani), dar şi interviuri cu diverse personalităţi şi o agendă actualizată a Casei Regale (vizite la alte case regale, acţiuni pe care le întreprinde Casa Regală pentru a reprezenta imaginea României în afara ţării, acţiuni economice, caritabile, importanţa pe care a avut-o Casa Regală în procesul de integrare în UE şi NATO etc.).

11:00 Viaţa satului

Moderator Gabriel Gherghescu

Producător Gabriel Gherghescu

Sezon nou

13:00 Tezaur folcloric

* Prezintă Gheorghiţa Nicolae

Festivalul Naţional de Folclor Ion Drăgoi(partea a doua)

Producător Roxana Pletea Popuşoi

Sezon nou

 
„Mi se prevedea un viitor de cioban de mare clasă...” - regizorul Stere Gulea, în dialog cu Cătălin Ştefănescu, la „Garantat 100%”

Cătălin Ştefănescu ne propune o nouă întâlnire cu regizorul şi scenaristul Stere Gulea. Pe 1 februarie, de la ora 23.00, la „Garantat 100%".

„Povești pierdute pe un peron de tren” – luni, la „Dosar România”

După 13 ani de uitare, destinele personajelor acestui film sunt redate telespectatorilor de producătorul şi realizatorul Răzvan Butaru. Le ...

Povestea din ochii lor

Povestea din ochii lor

publicat: joi, 29 ianuarie 2026

Fiecare animal are o poveste — unele pline de suferință, altele de speranță, dar toate vorbesc despre aceeași nevoie: iubirea și respectul față ...

 

#tvr1