loader

Invitaţiile Teleenciclopediei: De la Snowdonia la Christian Dior

De la ora 18:50, pe TVR 1, Teleenciclopedia vă invită şi pe 14 martie, ca în fiecare seară de sâmbătă, să parcurgeţi  împreună noi pagini despre civilizaţiile lumii.

 

Teleenciclopedia

Ediția este disponibilă online pe TVR+

Comori toscane. Val Di Chiana

Vizităm „Muzeul Bisericii Colegiale Sfântul Ioan Botezătorul” din orăşelul Chianciano, trecem prin Chiusi – urbe ce se mândreşte cu edificii precum Catedrala San Secondiano şi Muzeul de Artă Sacră – şi încheiem călătoria noastră virtuală cu un popas la Biserica Sfântul Martin din Sarteano. Aici vom admira o singură şi remarcabilă lucrare: Bunavestire, pictată de Domenico Beccafumi.

Haute-couture

În 1947, la 41 de ani, în plină forţă creatoare, Christian Dior spunea că-şi trăieşte „un nou majorat”. Îl convinsese pe industriaşul Marcel Brussac să investească 50 de milioane de franci într-o ,,casă de modă”, ce avea să-i poarte numele.

Timbuktu

La Timbuktu, tradiţia se îmbină cu modernul, dar tuaregii – zişi şi „albaştrii deşertului” – îşi păstrează, neştirbite, datinile. O „bătălie” ce trebuie câştigată de toţi cetăţenii oraşului şi provinciei Timbuktu este educaţia copiilor.

Ţara Galilor

Mulţi turişti vin în Ţara Galilor pentru a cutreiera Snowdonia – ale cărei peisaje sunt fermecătoare. Aici, pe o întindere stâncoasă, se află şi un sătuc, Portmeirion, devenit celebru din anul 1961, pentru că aici a fost filmat serialul de televiziune „Prizonierul”.



***

Teleenciclopedia poate fi urmărită şi pe portalul video TVR+.

Din 1965, când a fost lansată de Octavian Paler la Televiziunea Română, Teleenciclopedia a „luminat" perioada comunistă pentru mulţi români. Astăzi, încă mai trezeşte melancolia în oamenii care au crescut cu ea, iar pentru cei mici reprezintă o oază de educaţie, păstrându-şi formatul şi rolul, prezentând documentare cu subiecte diverse: natură, tehnologie, artă, sănătate etc.

Redactor: Oana Haşegan; o emisiune de Cornelia Rădulescu


15:00 Convieţuiri

(I)Prezentator Adriana Irimescu

Producători: Boris Velimirovici, Roxana Amzar Gheorghe

15:50 Convieţuiri

(II) Prezentator Adriana Irimescu

Producători: Boris Velimirovici, Roxana Amzar Gheorghe

 
„Nepieritorii”, la TVR 1: Cornel Bumb, gordunistul care duce mai departe cântecul și tradiția din Câmpia Transilvaniei

Vineri seară, un nou episod al seriei „Nepieritorii” spune povestea lui Cornel Bumb, membru al cunoscutei formații de muzică tradițională Trio ...

Statul român: administrator slab sau partener stângaci pentru economie?

Sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 12:30, revedeți această ediție a emisiunii „Alchimia banilor”, în care Narcis POPESCU îi are ca invitați pe ...

Franța: Proteste, vandalism și ingerințe străine. Dietă informaţională sănătoasă, cu “Breaking Fake News!”, pe TVR 1

Dar ce se află dincolo de protestele legitime ale francezilor? Marian Voicu ne aşteaptă la o nouă ediţie a emisiunii care ne ajută deosebim ...

 

#tvr1