loader
Foto

Galerie foto

„Istorii ascunse” din Ţara Zarandului: lumea dintre zidurile Cetăţii Ineului | VIDEO

Pe 2 şi 9.10, de la 17.30, în cele două episoade despre Ţara Zarandului, aflăm detalii despre începuturile localității Ineu și despre cetatea construită aici. Călătorim prin epoci și descoperim poveștile fascinante ale acestei fortărețe duminică, la TVR 1.

 

Istorii ascunse

Duminica, de la ora 17.30, suntem fascinaţi de noi „Istorii ascunse”, la TVR 1. Cristina Băican ne este ghid şi în noul sezon al emisiunii cu ajutorul căreia pătrundem în misterele și legendele vehiculate din vremuri străvechi în spații bine delimitate din România.

 

(w882)

Cel de-al doilea episod al seriei „Istorii ascunse” ne surprinde cu lucruri neştiute despre regiunea delimitată de Munţii Codru Moma, de cei ai Zarandului şi care se întinde către Câmpia de Vest (Banato-Crișană).

(w882)

Ţara Zarandului este o zonă care a adunat de-a lungul timpului nenumărate povești: „E suficient să luăm ca reper cetatea Ineului care, în timpul ocupației otomane, a fost, pentru o perioadă, reședința pașei vilayetului* Timișoara și să intuim câte evenimente au avut loc între zidurile fortificației. Apoi, când înaintăm în epoci, aflăm că nobilii Imperiului Austro-Ungar au construit aici conace în jurul cărora s-au țesut alte povești fabuloase. Mai mult, locurile și oamenii l-au inspirat pe Ioan Slavici să scrie un roman ce avea să devină unul dintre romanele de referință ale literaturii naționale”, ne dezvăluie Cristina Băican, realizatoarea seriei „Istorii ascunse” de la TVR 1. Dar întreaga poveste despre începuturile localităţii Ineu din judeţul Arad şi despre cetatea din acest oraş – duminică, de la ora 17.30, la TVR 1.

Conacul de la Mocrea şi de unde se trage Lică Sămădăul

(w882)

Iar pe 9 octombrie, tot la ora 17.30, „Istorii ascunse” continuă tot din Ţara Zarandului. Vedem episodul 3 tot duminică, la TVR 1.

În documentele epocilor trecute apar date despre existența localității Mocrea mai devreme decât cele despre Ineu. Multe dintre acele relatări fac referire la rodul viței de vie cultivate foarte aproape de sat; iar asta se explică prin faptul că așezarea este poziționată la poalele dealurilor vulcanice ce alcătuiesc ramificațiile vestice ale Munților Zarandului.

(w882)

La Mocrea, familia Atzel a construit conacul din localitate, iar în primele decenii de la finalizarea construcției, acesta ajunge în posesia mai multor membri ai familiei. Într-o legendă locală se spune că unul dintre aceștia ar fi pierdut conacul și domeniul la o partidă de cărți, dar, până acum, nu s-au găsit dovezi în acest sens. Se cunoaște însă faptul că Ana Otlik, noră în familia Atzel și, la un moment dat, proprietară a conacului, s-a remarcat în epocă prin acte filantropice. A înființat primul spital public pentru nevoiașii din zonă.

(w882)

În deceniile următoare, la conac au avut loc întâmplări înteresante ale căror protagoniste sunt alte familii nobiliare şi despre care Cristina Băican ne va vorbi duminică, 9 octombrie, la TVR 1.

(w882)

Şi, cum, în "Moara cu Noroc", unul dintre romanele celebre ale lui Slavici, acțiunea se petrece în zona Ineului, oamenii de-aici sunt de părere că autorul a avut ca sursă de inspirație pentru personajul Lică Sămădăul chiar unul dintre locuitorii din zonă.

20:00 Festivalul Naţional al Cântecului şi Dansului Popular Românesc-Mamaia, 2026

Ediție aniversară-25 de ani de la înființarea Festivalului.

Virtuozitate și Excelență Artistică”-O desfășurare impresionantă de momente artistice, aducând pe aceeași scenă elita dansului și muzicii populare din mai multe zone etnofolclorice ale țării:

Ansamblul Profesionist „Brâulețul” din Constanța,

Invitați: Aneta Stan, Stelu Enache și Nedyalko Nedyalkov din Bulgaria.

Ansamblul „Izvorașul” din Drobeta Turnu Severin,

Invitat Angelica Stoican.

Ansamblul „Baladele Deltei” din Tulcea,

Invitat Ion Urdeș

Ansamblul „Constantin Arvinte” din Iași,

Invitați: Matilda Pascal Cojocărița și Ștefan Cigu

Prezentatoare Iuliana Tudor.

Co-prezentator Ionuț Dulgheriu.

Dirijor Cezar Cazanoi.

Acompaniament: Orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist „Brâulețul” al Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”.

Producător tv Elena Ştirbescu

Transmisiune directă-Piațeta Perla din Mamaia

2:00 Exclusiv în România

Prezintă Cristian Tabără

Producător Marin Găbudean

(Reluare)
 
Exil și nostalgie. Lun(e)a de teatru la TVR 1: „Locomotiva”, de Andre Roussin

Carmen Stănescu și Damian Crâșmaru interpretează rolurile principale în spectacolul realizat în colaborare cu Teatrul Național Ion Luca Caragiale ...

„Virtuozitate și excelență artistică”, în seara a treia a Festivalului de Folclor Mamaia 2026, în direct la TVR

Ultimii doi concurenţi care nu au putut performa, din cauza întreruperii serii a doua a festivalului joi seară, vor urca pe scenă în deschiderea ...

Tensiuni, complicaţii şi... „Promisiuni”. Filmul cu Maria Ploae, Ion Caramitru, Medeea Marinescu, Mircea Diaconu se vede la TVR 1

Două familii, una din Bucureşti, alta dintr-un oraş de provincie, descoperă că între ele există legături din trecut care tulbură viaţa celor ...

 

#tvr1