loader
Foto

Comedia americană „Joy", în premieră la TVR1 | VIDEO

Jennifer Lawrence, Robert de Niro și Bradley Cooper sunt actorii cu care v-ați întâlnit sâmbătă seara: „Joy", film american din 2015, a fost programat în premieră la TVR1 pe 28 ianuarie, ora 21.00.

 

Comedia americană a fost inspirată de povestea de succes a lui Joy Mangano, femeie de afaceri din SUA. În distribuție îi regăsim pe Jennifer Lawrence, Robert de Niro, Bradley Cooper, Isabella Rossellini, Virginia Madsen.

În filmul regizorului David O. Russell, vedem cum Joy Mangano devine, dintr-o fetiţă cu imaginaţie şi ambiție, o adolescentă marcată de divorţul părinţilor. Renunţă la facultate și, frustrată de o slujbă plictisitoare şi de nesfârşitele probleme de familie, ea ştie că are două opţiuni: ori renunţă definitiv la visul de a crea ceva important, ori îşi face curaj să iasă din anonimat. Prima ei invenţie, numită Mopul-Minune, o va introduce în lumea dură a antreprenorilor şi va fi primul pas către câștigarea succesului financiar.

(w882) Joy

Secvențele filmului sunt încărcate de tensiunea, dar și de tandrețea unor puternice relații de familie, între reprezentanții a patru generații. Intriga ne poartă în destinul lui Joy și, în același timp, scenele mamă-fiică, nepoată-bunică ori soț-soție dau măsura importanței valorilor familiale și de prietenie, resimțite și transmise invizibil, în ciuda vremurilor, în orice vremuri.

(w882) Joy

Jennifer Lawrence a fost recompensată cu Premiul Globul de Aur pentru cea mai bună actriţă într-o comedie și a fost nominalizată la Premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă. Filmul Joy a fost, de asemenea, nominalizat la Globul de Aur pentru cea mai bună comedie.

(w882) Joy

Regia o semnează David O. Russell care a scris și scenariul, adaptare după un text al lui Annie Mumolo cu care împarte astfel creditul și laurii scenariului. Annie Mumolo a fost nominalizată la Oscar și la BAFTA pentru scenariul filmului Bridesmaids. Ulterior, ea a triumfat la 20th Century Fox (20th Century Studios) cu această biografie a lui Joy Mangano, antreprenoare americană, creatoare a produsului Miracle Mop.

(w882) Joy

American Hustle, Silver Linings Playbook și The Fighter sunt filmele care lui David O. Russell i-au adus nominalizări, atât pentru regie, cât și pentru scenariu, la trei ediții ale Premiilor Oscar. Tripleta Jennifer Lawrence - Robert de Niro - Bradley Cooper (pe care o regăsim și în Joy) a fost distribuită de Russell și în Silver Linings Playbook (pentru acest rol din 2012, Jennifer Lawrence a câștigat primul său Oscar – cea mai bună actriță într-un rol principal).

(w882) Joy

Adevărata Joy Mangano, femeia care a inspirat acest film, și-a lansat în 2017 autobiografia Inventing Joy.

Credit foto: ©M W Wallace, 20th Century Fox, Joy - via imdb.com

Surse: program TVR1, imdb.com, Entertainment Weekly - ew.com

***

Programul filmelor de la TVR îl puteți afla aici.

20:00 Festivalul Naţional al Cântecului şi Dansului Popular Românesc-Mamaia, 2026

Ediție aniversară-25 de ani de la înființarea Festivalului.

„Tradiția ne unește”-De la tradiția autentică la cea urbană, folclor și cântece de petrecere.

Un spectacol dinamic avându-l ca protagonist pe Paul Surugiu Fuego alături de invitați de marcă: Andreea Voica, Niculina Stoican, Ionuț Fulea, Cornelia și Lupu Rednic, Viorica Macovei, Gabriel Nebunu'

Îi vor fi alături Orchestra Ansamblului Profesionist „Brâulețul” al Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, dirijorul Cezar Cazanoi și dansatorii ansamblului, coregraful Ștefan Coman.

Prezintă Iuliana Tudor

Co-prezentator Ionuț Dulgheriu

Producător Elena Ştirbescu

Transmisiune directă-Piațeta Perla din Mamaia

0:40 Telejurnal

* Ştiri* Sport* Meteo. Prezintă Eugen Rusu

 
Tensiuni, complicaţii şi... „Promisiuni”. Filmul cu Maria Ploae, Ion Caramitru, Medeea Marinescu, Mircea Diaconu se vede la TVR 1

Două familii, una din Bucureşti, alta dintr-un oraş de provincie, descoperă că între ele există legături din trecut care tulbură viaţa celor ...

Sărbătoare la „Mamaia” Folclor: Paul Surugiu-Fuego marchează 50 de ani cu un spectacol în direct la TVR

Iuliana Tudor este gazda ediției jubiliare a Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia”, transmisă în direct, ...

Concursul Internaţional George Enescu: Revedem concertul de deschidere la TVR 1

Orchestra Naţională Radio interpretează Simfonia nr. 1 în mi bemol major op. 13, de George Enescu. Dirijor: Cristian Măcelaru. De la ora 22.00, ...

 

#tvr1