loader
Foto

Junii Sibiului sărbătoresc România, la TVR 1

În 1 Decembrie, de la Sibiu, spunem într-un glas „Noi suntem români!”, prin spectacolul folcloric cu acelaşi nume, mult așteptat de publicul sibian și de românii din lumea întreagă. TVR 1 transmite în direct evenimentul prezentat de Iuliana Tudor, de la ora 15.00.

 

Ca în fiecare an, de 1 Decembrie, Iuliana Tudor ne aşteaptă, de pe scena Sălii Transilvania din Sibiu, la unul dintre cele mai frumoase spectacole care celebrează România și valorile patrimoniului cultural românesc. Spectacolul extraordinar „Noi suntem români!”, organizat de Consiliul Județean Sibiu prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu, în parteneriat cu Primăria Municipiului Sibiu şi cu Televiziunea Română, este un dar special pentru toţi românii, care sunt invitaţi la petrecere, de la ora 15.00, la TVR 1.

„Concertul Noi suntem români!, care va fi transmis în direct duminică, de Ziua Naţională a României, vine într-un moment special. Este ziua alegerilor, este un moment de răscruce pentru România, iar sarcina noastră, şi în acest an, este să-i bucurăm pe români, să le readucem în atenţie tradiţiile lor şi să-i aducem împreună, prin folclorul muzical, prin jocul tradiţional românesc, prin tot ceea ce ne defineşte. Mă bucur că vom fi din nou împreună, în această transmisiune directă, şi vom marca anul aniversar 80 pentru Junii Sibiului şi prin acest spectacol – ultimul din seria de evenimente realizate sub acest generic. La mulţi ani, români! La mulţi ani, România! Ne vedem duminică!”, ne invită Iuliana Tudor.

(w882) Iuliana Tu

Conceptul artistic al spectacolului este semnat de coregraful și managerului Silvia Macrea și aduce împreună invitați din țara întreagă, alături de Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor” și Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”.

Vor intona Imnul „Deşteaptă-te, române!” și vor spune, prin cântecele lor „La mulți ani, România!”, vedete ale scenei muzicii populare românești: Nicolae Furdui Iancu și Tudor Furdui Iancu, Liliana Laichici și Grupul „Crăițele”, Ionuț Dolănescu, Ioana Maria și Doinița Dolănescu, Adriana și Mariana Anghel, Matilda Pascal Cojocărița și Ștefan Cigu, Olguța Berbec și Remus Novac, Daria Gâdea și Radu Dinescu, Mihai Teaca Jr. și Mihai Teacă Sr., Aurora și Săndel Mihai, Răzvan și Adrian Neamțu, Sînziana și Ioana Ștefan, Adrian, Marian și Cristian Obrejan, Ovidiu Homorodean, Traian Stoiță, Răzvan Năstăsescu, Sebastian Emanuel Stan. De asemenea, pentru a sărbători România și pentru a sărbători cei 80 de ani de activitate neîntreruptă a Junilor Sibiului, invitată specială la eveniment va fi inegalabila Andra, cu un moment deosebit, în care va interpreta melodii iubite din muzica populară românească.

(w882) Noi suntem

Spectacolul omagial „Noi suntem români!”, dedicat Zilei Naționale a României, este difuzat simultan şi la TVR Internaţional şi TVR Moldova.

 

foto Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul - Junii Sibiului

7:00 Universul credinţei

* Prezintă Andrei-Victor Dochia

​Producător Andrei-Victor Dochia

Sezon nou

8:00 Bucuria credinţei

Prezintă părintele Constantin Necula şi Andrei-Victor Dochia

MUZEUL DE ISTORIE SUCEAVA, partea 1

Aflati in incinta Muzeului de Istorie al Sucevei jurnalistul Victor Andrei Dochia si invitatul sau evoca istoria judetului Suceava si a cetatii de scaun a Moldovei.

Muzeul de Istorie este parte a Muzeului National al Bucuvinei. Practic, este cea mai veche sectie a acestuia, nucleul in jurul caruia s-a dezvoltat complexul muzeal, care a purtat mai multe denumiri: Societatea Muzeul, Muzeul Orasenesc, Muzeul Regional, Muzeul Judetean, Muzeul Bucovinei.

Infiintat in anul 1900, a detinut la inceput un patrimoniu restrans, dar dupa inceperea sapaturilor arheologice la Cetatea de Scaun, muzeul si-a imbogatit colectiile si, cu timpul, si-a diversificat activitatea.

Din 1968 institutia isi stabileste sediul in fosta cladire a Capitaniei Districtuale si apoi a Prefecturii Suceava. Edificiul a fost renovat la finalul secolului trecut si a fost oficial reinaugurat pe 17 iulie 1980. Muzeul cuprinde 27 de sali cu expozitii permanente, Tezaurul, Sala Sfatului Domnesc, expozitii temporare, sali pentru evenimente si conferinte, multimedia, de pedagogie muzeala s.a.

Invitat: preot profesor Constantin Necula

Jurnalist: Estela Dinca

Producator: Victor Andrei Dochia

Sezon nou

 
„Chef” – o poveste savuroasă despre pasiune, familie și curajul de a o lua de la capăt, la TVR 1

Sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 20.00, urmărim în premieră la TVR 1 o comedie savuroasă în regia lui Jon Favreau, care demonstrează că uneori ...

Însemnări intime din jurnalul Reginei Maria despre primirea de vedetă din America, sâmbătă, la „Ora Regelui”

O călătorie de 10.000 de mile, o primire ca pentru un star de cinema și un succes care a răsunat pe tot continentul american! Sâmbătă, 31 ...

„America decide. Bătălia pentru Congres” – Ediţii Speciale la TVR

Între 1 şi 4 noiembrie, Televiziunea Română acoperă evenimentul electoral din America în Telejurnale, ediţii speciale şi programe speciale ale ...

 

#tvr1