loader

Studenţii de la Agronomie, în practică pe domeniul regal de la Peleș

Sâmbătă, 22 iunie, la TVR 1 și TVR HD, de la ora 14.30, vă invităm la o nouă ediție "Ora Regelui". Emisiunea este difuzată duminică, la TVR Internațional, de la ora 16.00.

 

Ora Regelui

Un grup de cincizeci de studenți de la specializările Peisagistică și Horticultură din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, însoțiți de cadre didactice, au participat la un workshop cu tema „Restaurarea și revitalizarea Parcului Castelului Peleș”. Studiul complex al Parcului istoric și al Serelor Regale oferea nu numai un material excelent pentru cercetare, dar și un scop nobil, de a le reda splendoarea de odinioară. Proiectul  s-a dezvoltat în zece ateliere de lucru care cuprind Serele Regale și terasele serelor, Castelul Pelișor, peluza istorică și pârâul Pelișor, precum și cele șapte terase ale Castelului Peleș.  Studenții și profesorii lor lucrează la primul document profesional pentru restaurarea Domeniului istoric cu valoare de patrimoniu universal.

(w882)

Se întâmpla cu cinci ani în urmă. Conștienți de importanța proiectului lor și de consecvența cu care trebuie tratată vegetația, doamna prof. univ. dr. Vera Dobrescu și studenții săi s-au aflat și în această primavară pe Domeniul Regal Sinaia. Parcul și Serele Regale conțin  arbori, arbuști și flori unice în România, unele plantate în urmă cu peste 120 de ani.

Majestatea Sa Margareta este președintele Societății Române de Cruce Roșie pentru încă patru ani. Organizația este membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, auxiliară autorității publice și abilitată prin lege să asigure asistență umanitară în caz de dezastre și să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile. Crucea Roșie protejează viața, fără discriminare bazată pe naționalitate, rasă, sex, religie, vîrstă, apartenență socială sau politică. Organizația din România are 47 de filiale care coordonează 5.500 de voluntari.

La Adunarea Generală a Societății Naționale de Cruce Roșie din anul 1915, Regina Maria, sub al cărui patronaj se afla Crucea Roșie la acea vreme, a adresat românilor mesajul: „Crucea Roșie, nădejdea tuturor în timp de pace, ca și în război, nu trebuie să piară. Cu toții, de la mic la mare, să o sprijinim cu evlavie, cu însuflețire, cu nesfîrșită dragoste.” ”Chemarea Reginei Maria, spune Custodele Coroanei Române, Majestatea Sa Margareta,  a străbătut o sută de ani de istorie și este astăzi, la fel de actuală ca și atunci.” Susținerea de care are nevoie Crucea Roșie se datorează faptului ca valorile umanității  trebuie respectate de-a pururi.

(w882)

Senatul a aprobat înființarea Institutul pentru Promovarea Valorilor Naţionale "Regele Mihai I", un act de reparație istorică și morală,  așteptat și discutat de mult timp.

Susținut de majoritatea partidelor, gestul a fost salutat de monarhiștii români care îl văd drept o hotărâre normală a statului care încasează taxele plătite de milioane de simpatizanți ai Familiei Regale, de a finanța un institut care promovează nu numai valorile regale, ci interesele generale ale societății. Invitată în ”Ora Regelui”, doamna Iulia Scântei, senator PNL, povestește cum a fost gândită această instituție publică de interes național și de ce are nevoie de ea România zilelor noastre.

(w882)

Începând din acest an, oina, sportul național al României, are o cupă a Reginei.  Bazele oinei moderne au fost puse în 1899, printr-un decret semnat de Regele Carol I,  când s-a desfașurat primul campionat național. Apoi fiecare generație regală a sprijinit sportul național românesc. Cupa Regelui la oină a ajuns la a șaptea ediție și, în fiecare an, în luna mai, când este organizată, un membru al Familiei Regale este prezent la competiție, alături de echipele finaliste. La 120 de ani de la primul campionat masculin, Federația Română de Oină a prezentat echipele feminine participante la Cupa Reginei.

(w882)

Familia Regală susține și promovează acest sport, așa cum valorifică multe lucruri de preț ce vin din istorie și despre care România a uitat. Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, a acordat Înaltul Patronaj federației care a avut onoarea să primească în 2015 Inaltul Patronaj al Regelui Mihai.

(w882)

Începute în timpul domniei Regelui Ferdinand și al președinției mareșalului Jozef Klemens Pilsudski, relațiile diplomatice româno-poloneze au împlinit 100 de ani. În acest timp, Șefii celor două state au avut mai multe întâlniri. Vizite oficiale au avut loc și între mai marii cultelor și conducătorii celor două armate. Batalionul Logistic al Brigăzii a 17-a Mecanizate, parte a uneia dintre cele mai mari unități militare din Polonia, poartă numele „Regele Carol al II-lea al României”, din anul 2017. Militarii acestei brigăzi au luat parte la misiuni internaționale în Irak și Afganistan ca și militarii români.

La seara dedicată centenarului diplomatic, găzduită de Majestatea Sa Margareta și Principele Radu la Palatul Elisabeta, Excelența Sa domnul Marcin Wilczek, ambasadorul Republicii Polone la București, a subliniat apropierea și importanța prieteniei dintre cele două state citând vorbele Regelui Mihai, “Nu putem avea viitor fără a ne respecta trecutul” și pe cele ale Șefului statului polonez din urmă cu 100 de ani, mareșalul Jozef Pilsudski, “O națiune care nu-și respectă trecutul nu merită respectul prezentului și nu are niciun drept la viitor.”

(w882)

Emisiunea este difuzată la:

TVR 1 – sâmbătă, 22 iunie 2019, ora 14.30 ( în reluare 29 iunie, ora 4.40)

TVR HD - sâmbătă, 22 iunie 2019, ora 14.30

TVR Internațional – duminică, 23 iunie 2019, ora 16.00


Producător: Lidia Voicu
Realizator: Camelia Csiki

Foto: romaniaregala.ro

21:00 Promisiunea

Film *(THE PROMISE-SUA, 2016)

Regia Terry George

Cu: Oscar Isaac, Christian Bale, Charlotte Le Bon

* Dramă. În preajma izbucnirii Primului Război Mondial, tânărul farmacist Mikael Boghosian (Oscar Isaac) pleacă din satul lui de armeni ca să-şi îndeplinească marele vis: acela de a studia medicina la Constantinopol, sprijinit financiar de familia logodnicei lui, la care promite să se întoarcă. În capitală, Mikael îi cunoaşte pe Ana (Charlotte Le Bon), o tânără armeancă născută la Paris, şi pe iubitul acesteia, jurnalistul american Chris Myers (Christian Bale). Între ei se naşte o prietenie sinceră-şi, desigur, un triunghi amoros inevitabil-dar vremea romantismului trece repede. Odată cu începerea războiului, Mikael trebuie să se întoarcă acasă, pentru a-şi onora promisiunea, şi va fi martor la tragedia poporului său, victimă a epurării etnice declanşate de Imperiul Otoman.

Redactor Laura Bălan

23:35 Top invers

* Emisiune de satiră ale cărei puncte de rezistenţă sunt topurile negative şi colecţia de gafe a săptămânii

Producător Florenţa Dăscălescu

 

Forumul Național pentru Viitorul Agriculturii, recent organizat de Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă, constituie un punct ...

"Opre Roma" și portretele schimbării | VIDEO

publicat: joi, 03 iulie 2025

Ediția "Opre Roma" din 4 iulie, difuzată de la ora 15:00, la TVR 1 și TVR+, depășește barierele prejudecăților și oferă o perspectivă autentică ...

TVR - programe In memoriam MIHAI LEU

TVR - programe In memoriam MIHAI LEU

publicat: miercuri, 02 iulie 2025

România a pierdut o legendă a sportului: Mihai Leu, primul campion mondial la box profesionist al țării. Televiziunea Română regretă dispariţia ...

 

#tvr1