loader
Foto

E ”Furtună la palat”! Serialul coreean de mare succes se vede la TVR 1 | VIDEO

De luni până vineri, de la ora 17.45, urmăriţi povestea prinţului Yi Sa, a cărui soartă se împleteşte, încă din copilărie, cu cea a servitoarei Sung Song-yeon şi a soldatului Park Daesu.

 

”FURTUNĂ LA PALAT”, drama istorică despre viaţa lui Yi San, devenit mai târziu Jeongjo, al 22-lea rege al dinastiei Joseon, un suveran cu valori democratice şi generos faţă de oamenii de rând, este serialul coreean care s-a bucurat de cea mai mare popularitate la TVR. Iubitorii genului sunt invitaţi să revadă la TVR 1 o poveste incitantă despre un personaj istoric apreciat, spusă într-un mod captivant. Actorii sunt expresivi, imaginea şi efectele vizuale de bună calitate, iar acurateţea istorică este respectată, ca şi culoarea epocii. Nu lipsesc sentimente intense, iar costumele şi accesoriile sunt spectaculoase.  ”FURTUNĂ LA PALAT” se bucură de un scenariu bine pus la punct, în care niciun detaliu nu este lăsat la voia întâmplării şi respectă un sistem de valori riguros.

(w882)

Povestea începe la palatul regal Changgyeong, la jumătatea secolului 18, când micul Yi San trăieşte o dramă care-i va marca viaţa: bunicul său, regele, îşi execută propriul fiu – pe Sado, tatăl lui Yi San – de teamă să nu fie detronat de acesta. Yi San devine astfel prinţ moştenitor şi se va dovedi demn de acest titlu. De-a lungul a 40 de ani, ca prinţ şi, mai târziu, ca rege, el va domni cu inteligenţă şi cu simţul dreptăţii, fără să se rătăcească în labirintul intrigilor politice, şi având mereu ca sprijin iubirea care-l leagă de frumoasa Song-Yeon.

​Jeongjo s-a dovedit a fi un lider înnăscut, care a pus capăt politicii partizane vicioase și a revitalizat economia secolului XVIII datorită cunoștințelor și înțelepciunii sale. Serialul prezintă momentele dramatice din viața regelui, începând cu anii copilăriei acestuia, dar și realizările savanților vremii (Silhak) precum și oficialii de rang înalt care au contribuit la consolidarea regatului.

(w882)

(w882)

Apogeul artelor coreene a fost atins către sfârșitul dinastiei Joseon (1392 - 1910) un exemplu fiind fortăreața Hwaseong, o realizare arhitecturală remarcabilă. Oameni de seamă ai istoriei artei coreene (cum ar fi Park Ji-won, Lee Ick, Jung Yak-yong, Kim Hong-do, Shin Yoon-bok și alții) apar în acest serial, pe măsură ce cultura occidentală începe să își facă loc în regat.

(w882)

Serialul „Furtună La Palat" sau „Lee San, Wind of the Palace", producţie MBC a anului 2007, s-a bucurat de un mare succes atât la public, cât şi la critici, obținând numeroase premii și înregistrând rating-uri foarte mari.

Din distribuţie fac parte Lee Seo Jin (Yi San/King Jeong Jo), Park Ji Bin (copilul Yi San), Han Ji Min (Seong Song Yeon), Lee Han Na (micuța Song Yeon), Park Eun Hye (regina Hyo Eui), Lee Jong Soo (Park Dae Su), Kwon Oh Min (copilul Dae Su).

Nu rataţi la TVR 1, din 10 iulie, de luni până vineri, de la ora 17.45, ”FURTUNĂ LA PALAT”, o dramă istorică despre viaţa lui Yi San, devenit mai târziu Jeongjo, al 22-lea rege al dinastiei Joseon.

(w882)

19:00 Telejurnal

*Ştiri* Sport* Meteo. Prezintă Alina Stancu

Producător Diana Anghel / Dorin Munteanu

Transmisiune directă

20:00 Sissi

Film* Sissi ( Austria, 1955)

Regia Ernst Marischka

Cu: Romy Schneider, Karlheinz Bohm, Magda Schneider

* Dramă. În 1853, foarte tânăra prinţesă Elisabeta de Bavaria-care avea să rămână în istorie drept „Sissi”-călătoreşte împreună cu mama şi sora ei mai mare, Helene, într-o staţiune balneară din Austria. Totul a fost pus la cale de arhiducesa Sofia, mătuşa celor două fete, care are de gând să-şi însoare fiul, pe tânărul împărat Franz Iosif al Austriei, cu Helene. Adolescentei, în vârstă de doar 16 ani, nu i se permite să asiste la întâlnirea cu capetele încoronate, fiind considerată prea impulsivă şi necunoscătoare a protocolului imperial. Dar soarta dă peste cap planul arhiducesei; Franz Iosif şi Sissi se întâlnesc întâmplător la o plimbare prin pădure, atracţia reciprocă este instantanee, iar împăratul se îndrăgosteşte de frumuseţea şi prospeţimea fetei, fără măcar să ştie cine este. Mai târziu, cunoscând-o oficial, îşi declară hotărât intenţia de a o lua de soţie, în ciuda rezervelor mamei sale şi a ezitărilor lui Sissi. În aprilie 1854, la nici 17 ani, Sissi devine împărăteasa Austriei, începând o nouă viaţă pe care nu şi-o imaginase niciodată.

Filmul „Sissi” este primul din trilogia romanţată dedicată tinerei împărătese şi a transformat-o pe Romy Schneider, ea însăşi în vârstă de 17 ani la momentul filmărilor, într-un star mondial.

 
Din subteranul istoriei, la lumina turismului: Renașterea din Banatul Montan, în documentarul „Anina şi Ciudanovița. După 20 de ani”, la „Dosar România”

Cum au trecut Anina și Ciudanovița de la uraniu și huilă, la cel mai curat aer din România. Istoria dramatică a localităţilor din județul ...

Austeritate, frică și mitul salvatorului

Austeritate, frică și mitul salvatorului

publicat: vineri, 05 iunie 2026

Sâmbătă, 6 iunie 2026, de la ora 12:30, la TVR 1 și TVR+, Narcis POPESCU îi are ca invitați pe domnii Gelu DUMINICĂ, sociolog, și Adrian ...

„Comorile neamului” – îndrăgite voci ale folclorului românesc, într-un concert ce onorează valorile strămoşeşti, la TVR 1

Tradiția, portul popular și cântecul autentic românesc se întâlnesc într-un spectacol de excepție: „Comorile neamului”, un concert de muzică ...

 

#tvr1