loader
Foto

Legea privind actele de stare civilă

Care sunt demersurile pentru a obține un certificat de naștere? Ce trebuie să fac dacă am pierdut certificatul de căsătorie? Cum se poate rectifica un act la starea civilă? Care este procedura de schimbare a numelui pe cale administrativă? Cum procedez pentru înregistrarea unui deces? Am putut revedea luni, 22 ianuarie, o ediție a emisiunii „Oamenii şi legea” în care am aflat răspunsuri la aceste întrebări.

 

Oamenii și Legea

De la ora 13:00, pe TVR 1, invitatul Mihaelei OLARU este Daniel Cătălin CHIFOR, avocat.

(w882)

Actele de stare civilă sunt înscrisuri autentice prin care se dovedeşte naşterea, căsătoria, sau decesul unei persoane. Acestea se întocmesc în interesul statului şi al persoanei şi servesc la cunoaşterea numărului şi structurii populaţiei, a situaţiei demografice, la apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.

(w882)

Orice modificare intervenită în statutul civil al unei persoane, fie ca urmare a întocmirii unui act de stare civilă, fie dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă ori printr-un act administrativ, se comunică din oficiu, în termen de 10 zile, serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, ofiţerului de stare civilă din cadrul primăriei unităţii administrativ-teritoriale care a întocmit actul de naştere, de căsătorie sau de deces al persoanei la care această modificare se referă, în vederea înscrierii menţiunilor corespunzătoare.

(w882)

Ne puteti trimite comentarii, întrebări, sugestii şi propuneri de teme prin mesaj la numărul de WhatsApp 0728.754.133 precum şi la adresa de e-mail oameniisilegea@tvr.ro.

(w882)

Ediția s-a difuzat în premieră pe 12 decembrie 2023.


MODERATOR

• av. Mihaela OLARU

 

JURNALIST TV

• Raluca AMZĂR

 

REALIZATOR

• Ileana GAIŢĂ

 

PRODUCĂTOR

• Mihaela GRECU

 

 

0:00 Dezacorduri de pace

Prezintă Monica Ghiurco şi Dana Chera

Producător Oana Cucuruzeanu

(Reluare)

1:00 Vii sau preferabil morţi

Telecinemateca (VIVI O PREFERIBILMENTE MORTI-Italia, 1969)Regia Duccio Tessari

Cu: Giuliano Gemma, Nino Benvenuti, Sydne Rome

Film de aventuri, comedie. Redactor Anca Radu

(Reluare)
 
 Carmen Tănase, invitată la Povestea din ochii lor

Pe TVR1, rubrica „Povestea din ochii lor”din cadrul emisiunii „Week-end Matinal” de sâmbătă 25 iulie, vă propune să urmăriţi, de la ora 9.15, un ...

Moștenirea – ce trebuie să știm

Moștenirea – ce trebuie să știm

publicat: marţi, 21 iulie 2026

Rubrica „Oamenii și legea” este difuzată și poate fi urmărită în cadrul emisiunii „Weekend matinal”, la TVR1, sâmbătă, 25 iulie , de la ora 09.00.

Actorii Lambert Wilson şi Audrey Tautou, în „Odiseea“ lui J.Y. Cousteau

La TVR 1 vedem filmul biografic dedicat lui Jaques-Yves Cousteau, faimosul cercetător, om de ştiinţă, inventator, a cărui mare realizare a fost ...

 

#tvr1