A făcut de la reportaje în apă până la brâu, la inundații, până la interviuri cu Ursula von der Leyen, în plină pandemie. Lucian Pîrvoiu este jurnalist al Ştirilor TVR de peste 26 de ani. Timp de şase ani, din 2015 începând, a fost corespondentul Ştirilor TVR la Bruxelles. În prezent, realizează, la TVR INFO, emisiunea „Europa, printre rânduri”.

Jurnalist al Ştirilor TVR, Lucian Pîrvoiu este cunoscut mai ales drept corespondent TVR la Bruxelles. După o perioadă de 6 ani petrecută în capitala Europei (2015-2020) pentru a relata despre deciziile şi evenimentele europene care ne privesc şi pe noi, românii, în prezent realizează la TVR INFO emisiunea „Europa, printre rânduri”. Este vorba despre „un program care, prin analize, explicații și interpretări, tratează temele principale din bula bruxelleză și citește printre rânduri, traduce lucruri care, altminteri, sunt greu de înțeles pentru cineva care nu urmărește actualitatea europeană”, ne prezintă Lucian emisiunea sa.

Despre experienţa de jurnalist la Bruxelles, despre parcursul său profesional, dar şi despre cei trei copii ai lui şi pasiunea pentru limba franceză, despre „Europa, printre rânduri”, emisiunea sa de la TVR INFO, precum şi despre importanţa lecturii pentru evoluţia sănătoasă a unui om, ne vorbeşte Lucian Pîrvoiu în interviul de mai jos.

1. „Europa, printre rânduri” e emisiunea ta de la TVR INFO. Cum arată în acest moment Europa pentru tine? Dar ţara noastră?

Traversăm un moment de cotitură pentru proiectul european. După 80 de ani de protecție militară americană și gaze ieftine rusești, ingredientele care au transformat-o în cea mai prosperă regiune a globului, Uniunea Europeană renunță la dependența toxică de hidrocarburile rusești și realizează că Statele Unite se dezangajează în zonă, lăsând-o să se ocupe singură de propria apărare, cu un război de uzură la granițe. În plan economic, lucrurile stau cum nu se poate mai prost, cu China, care practic a fost invitată de Comisia Europeană, printr-o tranziție energetică radicală, să gripeze piața auto europeană și pe de altă parte, cu o competitivitate a firmelor europene la pământ. Economia noastră a scăzut periculos, la aproape jumătate din cea americană, după ce în urmă cu zece ani cele două erau umăr la umăr. Situația este excepțională, și de aceea consider că e un moment de cotitură, în care trebuie să decidem dacă rămânem împotmoliți în acest model asociativ, multilateral, cu decizii lente, bazate pe unanimitate, sau evoluăm către un model integrat, de tip federal. Dacă nu se schimbă nimic, vom rămâne cu rapiditate irelevanți pe scena internațională, din păcate avem deja semnale în acest sens.

2. Ai fost timp de 6 ani corespondentul Ştirilor TVR la Bruxelles, în capitala Europei... Ce ţi-a adus acea perioadă din punct de vedere profesional?

Am plecat la Bruxelles în ianuarie 2015, dar Uniunea Europeană nu era o necunoscută pentru mine. În facultate, prin 1999, am participat la schimburi de experiență cu colegi de la Institutul de înalte studii de comunicații sociale (IHECS) din Bruxelles, iar în timpul acestor programe m-am documentat și am realizat reportaje din capitala Europei. Apoi, în 2003, după ce am terminat masterul, am fost bursier al statului francez la Ecole Superieure de Journalisme de Lille, unde, împreună cu alți colegi am realizat un site care pregătea practic momentul intrării României în Uniunea Europeană. Se numea roumanie2007.info și a fost cu informații, analize și interviuri de la Bruxelles, până când România a devenit membră UE. În acest context, perioada în care am fost corespondent la Bruxelles a venit firesc, drept o continuare a activităților din timpul studiilor. Sigur că statutul, responsabilitatea de a acoperi trei instituții majore (Parlament European, Comisie Europeană, Consiliul Uniunii Europene), plus summit-uri, fapte diverse și atentate, din păcate prea multe în perioada respectivă, m-au călit în această meserie. De aceea, chiar după ce pandemia mi-a întrerupt din motive de forță majoră misiunea la Bruxelles, am decis să continuu să relatez despre afaceri europene și am dus o adevărată luptă în interiorul redacției pentru a separa Bruxelles-ul de știrile externe și a-l integra în categoria „afaceri europene”. Asta pentru că, ce se decide la Bruxelles se răsfrânge cât de concret asupra vieților noastre, de la dopul legat de sticla de plastic și până la convorbirile telefonice fără taxe de roaming. Toate acestea sunt decizii la care au participat și români, astfel că încadrarea afacerilor europene la știri externe era o greșeală. Pot spune că am reușit să conving, atâta vreme cât din vara lui 2022, odată cu reapariția TVR INFO, realizez emisiunea „Europa, printre rânduri”. Emisiunea, care își propune să fie un program de nișă, cu fereastra deschisă, însă, spre audiențe mai largi prin analize, explicații și interpretări, tratează temele principale din „bula bruxelleză” și citește printre rânduri, traduce lucruri care altminteri sunt greu de înțeles pentru cineva care nu urmărește actualitatea europeană. Mă ajută în acest sens și rubrica „Europa, printre rânduri”, pe care o realizez de două ori pe săptămână, marțea și vinerea în INFO Plus de dimineață şi care este, practic, o revistă a presei de nișă specializată în afaceri europene.

3. Ştiu că ai terminat FJSC. E nevoie să termini această facultate pentru a deveni jurnalist? Cum ţi se pare acum? Cum îţi păreau lucrurile atunci când te-ai hotărât tu să urmezi această facultate?

FJSC este o constantă a vieții mele din 1997, când am luat admiterea. Am intrat primul, cu cea mai mare medie, am fost primul băiat de până atunci care a reușit acest lucru (de atunci nu am mai verificat ce s-a întâmplat). Apoi am plecat student în Franța pentru master, la Universite de Provence, în Aix-en-Provence. Am fost printre primii studenți care s-au bucurat de programul Erasmus (iată, alt aspect care mă leagă de construcția europeană), iar astăzi sunt doctorand al Școlii doctorale a aceleiași facultăți. Din această calitate, am predat la licență și master la FJSC și pot spune că, deși este o facultate vocațională, nu este obligatoriu să o urmezi pentru a deveni jurnalist. Jurnalismul este o meserie și sistemul francez de învățământ în domeniu privilegiază practica studenților în instituții media, în timp ce la noi abordarea este mai academică. Acest lucru este cu dus întors, pentru că pregătește fără îndoială absolvenți cu un bogat bagaj academic, numai că, pentru practicarea jurnalismului este nevoie și de experiența acumulată în teren. Tocmai de aceea, eu i-am încurajat pe studenții care nu puteau veni la toate cursurile, pentru că lucrau în presă, să o facă în continuare, pentru că, până la urmă, acesta este scopul unei facultăți de profil, să pregătească profesioniști care nu pot performa decât în piață, nu în condițiile de laborator ale facultății. Știu că nu e o părere populară printre unii dintre profesorii titulari de acolo, dar este o discuție veche de când eram eu însumi student și unora dintre profesorii mei nu le convenea că lucram în timpul facultății.

4. Cum ai hotărât să devii jurnalist? Ce anume sau cine te-a inspirat să urmezi acest drum?

Când eram copil, în casele românilor existau niște servicii de cristal pentru băuturi, care aveau niște dopuri de sticlă în forma de microfon. Totul a început de la un astfel de dop și un cadru de scaun, care reprezenta televizorul. Am făcut multe astfel de „emisiuni”, în fața părinților! Apoi, prin 1984, când eram în clasa a doua, a venit la noi la școală un reporter de la Radio România. Avea un reportofon cu bandă, care arăta ca un fel de valijoară cu butoane. Când am ajuns acasă, l-am rugat pe tatăl meu să îmi ia și mie un asemenea reportofon. Pe vremea aceea nu exista așa ceva de cumpărat în magazine, așa că tata a improvizat dintr-un ghiozdănel pătrățos de grădiniță (cum erau pe vremurile acelea gențile pentru pachețel), și un microfon cu cablu Tesla și mi-a făcut o jucărie cu care făceam interviuri cu copiii de la bloc. Prin 1984 am fost selectat să recit în cadrul emisiunii „Cântarea României” de la TVR, un program cu cântece, dansuri și versuri patriotice, în timpul comunismului. Atunci a fost primul meu contact real cu Televiziunea Română, i-am văzut de aproape și am vorbit cu monștrii sacri ai televiziunii, precum Tudor Vornicu sau Anca Fusariu. După Revoluție, explozia de canale de radio, televiziune, ziare și reviste, m-au fascinat și atunci am intrat iremediabil sub vraja jurnalismului. Am creat propriul meu fanzin (pe nume ”Secu”, de la numele unui parc din Vaslui, unde m-am născut și copilărit) am început să scriu în presa locală (”Semnal”, ”Oferta”), iar apoi am colaborat cu cotidianele ”Ora” și ”Ziua” de la București și cu revistele conduse de Andrei Partoș, ”Pop Rock & Show” și ”Vox Pop Rock”. A urmat televiziunea locală și radioul local, Unison, la care am lucrat și am realizat emisiuni până când am plecat la facultate la București. Deci, cumva, jurnalismul m-a ales pe mine încă de când eram copil, aici nu există dubii. Și m-am ținut de pasiunea asta a mea, chiar dacă părinții mei, care erau profesori, nu au fost încântați, pentru că și-ar fi dorit să le calc pe urme...

5. Dacă nu ai fi fost jurnalist, ce alt domeniu ai fi ales?

Cred că răspunsul meu anterior nu lasă loc de alternative. Cu toate astea, aș spune că mi-ar fi plăcut poate să fiu profesor de franceză. Viața mea e legată de franceză, de la mama mea, care m-a învățat franceza încă de la grădiniță, la liceul cu profil uman, clasa de limbi străine, faptul că am fost bursier al statului francez și până la fiul meu cel mare, care a intrat la 6 ani în Școala Centrală, etalonul în materie de profesori de limba franceză la nivel național, și iese la 18 ani din această școală orientată pe cultura și limba franceză într-o lume din ce în ce mai anglofilă. Limba franceză face parte din mine, este a doua mea limbă de comunicare și o iubesc.

6. Dar de ce la TVR şi de când? Şi mai ales până când? Te vezi în altă parte în media?

Sunt în TVR din 2000. La începutul verii intrasem în practică la Europa FM, sub coordonarea regretatului Dan Goanță. Părinții mei au văzut la televizor anunțul unui concurs pentru reporteri la știri. Pe atunci, concursurile erau anunțate în acest fel, pe post. M-am prezentat la intrarea din Pangratti, în ciuda faptului că știam că nu am șanse: veniseră candidați din toată țara, fete aranjate, băieți la costum, cu freza la modă... cred că nu exagerez, erau câteva sute! Majoritatea voiau să ajungă prezentatori. Nici nu am revenit după, la panoul de afișaj, nu mă așteptam să câștig. M-a sunat într-o zi pur și simplu șefa de la știri din perioada respectivă, Raluca Stroe Brumariu, care m-a întrebat dacă vin la serviciu, ca să știe pe cine sa bazează din cei care au câștigat concursul. Era vara lui 2000. Cred că a fost cea mai frumoasă vară din viața mea: descopeream un loc extraordinar, cu povești pe măsură, mă integram într-o echipă de elită și începeam un drum care continuă și astăzi, 26 de ani mai târziu. După 26 de ani, aici, e greu să pleci în altă parte. Am avut câteva oferte pe parcursul anilor, dar de fiecare dată decizia mea a fost să rămân aici.

7. Ce valori de viață este important să le cultivăm copiilor pentru a ajunge oameni de succes?Tu ce îi înveţi că e important în viaţă pe copiii tăi?

Am trei copii: băiatul mare, care se pregătește de bac și facultate, și doi gemeni de 4 ani, băiat și fată. Noi, ca părinți, punem mare accent pe educație. Educația este singura care le poate asigura unor tineri aflați la început de drum în viață oportunități care să le permită să ajungă oameni de succes. În rest, îi lăsăm să își urmeze pasiunile, Eric este chitarist într-o trupă de metal, de exemplu, iar cei mici încearcă tot felul de activități, așa că vom afla pe parcurs spre ce anume se vor orienta.

8. Pentru ce şi cum militezi/ai milita? (mediu curat, citit, eradicarea risipei apei / alimentare, mâncare sănătoasă etc).

Îi încurajez pe copii să citească. Chiar am mers zilele astea cu gemenii la festivalul cărților deschise de la Opera Comică pentru copii și acolo au ascultat povești, au participat la ateliere creative și de limba engleză, apoi, la plecare, am cumpărat mai multe cărți. Deși au doar patru ani, sunt foarte interesați de carte, de lectură, de scris. Au început deja să își scrie numele și câteva cuvinte din vocabularul fundamental. Prin urmare, militez pentru lectură ca vehicul spre cunoaștere și realizare personală. În privința mediului, militez pentru eradicarea risipei de apă, fiul meu cel mare chiar a participat ca elev al Școlii centrale la două programe Erasmus+ în Spania și Franța, care au avut drept temă principală apa, ca aur al viitorului. O resursă extrem de prețioasă, pe care trebuie să o respectăm și să o protejăm, pentru că viața noastră depinde de ea. Și tot în registrul risipei, urăsc risipa alimentară, felul în care unii oameni își bat joc de alimente, care, în loc să ajungă să fie consumate de cei în nevoie, ajung adesea la gunoi. Cred că aici se pot face mai multe, atât din partea autorităților, dar și a diverselor organizații neguvernamentale (aplicații de colectare a produselor nevândute, crearea unor condiții facile pentru supermarketuri și restaurante, pentru ca produsele de acest tip să fie direcționate în mod gratuit sau pentru sume simbolice către cei aflați în nevoie).

9. Care crezi că este cel mai mare succes profesional al tău de până acum?

Ca reporter am făcut de toate. În 2000, când am intrat în TVR, am fost reporter politic la Camera Deputaților. Când m-am întors din Franța, de la studii, am fost reporter social, iar din 2003 am fost reporter special. La vremea respectivă DSNG-urile (Digital Satellite News Gathering) erau o raritate, fiecare mare televiziune avea câte unul. Așa că, fiind tânăr, necăsătorit la vremea respectivă, am fost considerat potrivit pentru acest rol, de a bate țara în lung și în lat cu această mașinărie, DSNG și să transmit din punctele fierbinți. Astfel, am acoperit de la inundații teribile, care au lăsat în urmă distrugeri materiale și sate îndoliate, până la căderi de avioane militare MIG sau bătăi între clanuri interlope, la Craiova. În general, tot ce a fost, în perioada 2003-2006, în materie de nenorociri, am acoperit de la fața locului. A propos de nenorociri, în 2005 am acoperit atentatele de la metroul londonez, în care, din păcate, și-a pierdut viața o româncă. Atunci am fost foarte mândru să transmit alături de Richard Quest, imagine iconică a CNN, cu care aveam să mă reîntâlnesc după ani, la Consiliul European, unde se discuta Brexit-ul, un eveniment global. Prin urmare, am făcut de la reportaje în apă până la brâu la inundații, până la interviuri cu Ursula von der Leyen în plină pandemie. Am realizat de la materiale pentru știri, de două minute, până la reportaje de tip documentar, din care unul mi-a rămas la suflet: „Mic în lumea celor mari”, despre persoanele afectate de acondroplazie, adică nanism. Toate etapele mele profesionale fac parte din devenirea mea și țin la ele în egală măsură.

10. Pe tine ce te emoţionează, Lucian?

S-ar putea spune că, la câte am văzut de-a lungul vremii în meseria asta nu mă mai emoționează nimic. E adevărat, că noi, jurnaliștii, căpătăm un soi de detașare față de grozăviile despre care relatăm. Dar, odată ajunși acasă, redevenim vulnerabili, așa că pot spune că mă emoționează copiii mei, pe care îi văd crescând în timp ce eu îmbătrânesc, mă emoționează venirea primăverii după o iarnă lungă și abia aștept apariția magnoliilor, pe care le „vânăm” în fiecare an prin București.

11. Cum îţi petreci timpul liber?

Din păcate nu prea am timp liber, pentru că e foarte greu să faci un doctorat în timp ce ai un serviciu și o familie numeroasă, ca a mea. Dar, de fiecare dată când se ivește un moment liber, îl petrec cu familia, fie în ieșiri în natură, la teatru, la munte sau la mare sau pur și simplu acasă.

12. Ce îţi lipseşte / Îţi lipseşte ceva ca să fii fericit?

Cred că îmi lipsește timpul să realizez că viața mea de acum e o formă a fericirii. Faptul că am o familie frumoasă, copii sănătoși, pentru mine este o fericire în sine, doar că alergătura zilnică prin acest oraș, care ne golește de energie adeseori, mă face uneori să uit cât de fericit sunt cu viața mea din acest moment.

foto: TVR şi arhiva personală Lucian Pârvoiu