loader
Foto

Galerie foto

Luciana Luduşan – „O ambasadoare a tradiţiilor româneşti” | VIDEO

Spectacolul poveştilor emoţionante continuă la TVR în campania „Omul anului”. Pe 15 noiembrie, de la ora 18.15, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci ne-au prezentat două noi reportaje-portret ale unor eroi de lângă noi. Telespectatorii îşi pot vota favoriţii timp de o săptămână.  

 

Primul portret al ediției „Omul anului” de vineri este al unei eroine atât de frumoase! După vorbă, după port! O femeie care locuiește peste mări și țări de mai bine de 30 de ani, dar nu a uitat niciodată care îi sunt rădăcinile străbune, devenind astfel o adevărată ambasadoare a tradițiilor românești: Luciana Ludușan este propunerea Televiziunii Române pentru titlul de „Omul anului” de vineri, 15 noiembrie. Am cunoscut-o de la ora 18.30, în primul episod al sezonului al doilea al campaniei TVR ce caută eroii dintre noi. „O ambasadoare a tradiţiilor româneşti” este titlul reportajului care ne vorbeşte despre ea.

(w882) Luciana Lu

Luciana a demonstrat în repetate rânduri că doar credința și dragostea față de rădăcinile străbune pot clădi un viitor mai bun copiilor români născuți și crescuți departe de România.

Este fondatoarea Asociației „Vilaggio Romeno” („Satul Românesc”) din Roma și, din dragoste pentru România, își dăruiește moștenirea culturală copiilor români născuți departe de meleagurile strămoșești, organizând de aproape 30 de ani evenimente culturale, pentru a promova tradițiile și meșteșugurile tradiționale.

(w882) Luciana Lu

De când locuiește în Italia, Luciana transmite și păstrează cu sfințenie datinile românești, pentru ca acestea să nu se piardă. An dupa an, Luciana Ludușan aduce la Roma nu doar tradiții și obiceiuri românești, ci și sute de cărți și costume populare pentru ca întreaga lume să afle despre frumusețea cu care ne-a binecuvântat cultura populară românească. Prin asociația sa, Luciana Ludușan organizează sute de evenimente pentru românii și copiii acestora, stabiliți în Italia, respectând tradițiile culinare străvechi, derulează proiecte culturale educative și sociale, menite să facă portul popular românesc cât mai cunoscut în capitala Italiei, organizează ateliere de olărit, de cusut sau de țesut cămăși tradiționale, invită copiii la șezători literare cu povești din folclorul românesc, precum și la piese de teatru de păpuși, aducând mereu mai aproape de ei actori din România.

(w882) Luciana Lu

Eforturile sale sunt de apreciat, mai ales datorită faptului că, în primii ani, eforturile financiare au fost susținute din fonduri proprii, însă succesul înregistrat de evenimentele sale i-a adus și susținerea Departamentului Românilor de Pretutindeni și a Ambasadei României la Roma.

(w882) Luciana Lu

Luciana Ludușan nu a uitat niciodată care îi sunt rădăcinile străbune. În cei 28 de ani trăiți în Italia, a arătat că imposibilul nu există, că doar credința și dragostea față de rădăcini le pot clădi un viitor mai bun copiilor români născuți și crescuți departe de România.

(w882) Luciana Lu

Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci ne aşteaptă în faţa micilor ecrane din studioul 3 al Televiziunii Române, alături de cei doi invitaţi ai ediţiei:  dr. DOINA IŞFĂNONI, unul din cei mai importanți cercetători etnologi ai României actuale, istoric și teoretician de artă, doctor în Estetica Artelor Vizuale, conferențiar la Universitatea Națională de Arte şi ANDREI ROȘU, sportiv de anduranță, blogger, scriitor, muzician, antreprenor social, susținător de proiecte caritabile.

(w882) Gazde ÅŸi

Urmăriți pagina dedicată campaniei „Omul anului 2024” și votați favoritul vostru, construind alături de noi rețeaua faptelor bune pentru o Românie mai frumoasă și mai bună!

***

După ce, în primăvară, am aflat 20 de poveşti incredibile şi i-am cunoscut pe protagoniştii acestora, alți 20 de eroi vor fi prezentați în sezonul de toamnă al campaniei „Omul anului”. Din 27 septembrie, în fiecare vineri, de la ora 18.30, Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci ne prezintă noi portrete ale campaniei: oameni-poveste și întâmplări impresionante, oameni care inspiră și care devin adevărate modele pentru comunitățile lor. Telespectatorii pot vota protagoniştii fiecărei ediţii timp de o săptămână, până la următoarea ediţie şi, în acelaşi timp, pot transmite propuneri pentru a fi înscrise în cursa pentru „Omul anului”.

Lansată în 2023, campania „Omul anului” a fost primită cu bucurie de telespectatorii TVR. Oameni obişnuiţi, mulţi dintre ei necunoscuţi publicului larg, au avut ocazia să fie apreciaţi de o ţară întreagă pentru fapte deosebite, pentru realizări personale de excepţie, pentru felul în care au reacţionat într-o situaţie limită, pentru modelul pe care îl oferă comunităţii lor.

credit foto: TVR, Arhiva personală Luciana Luduşan

 

18:00 Ţară, ţară, cine eşti?

* Moderator Mădălina Dobrovolschi

“Țară, țară, cine ești?” aduce în prim plan oameni care găsesc soluții funcționale pentru comunități şi prezintă soluții care, dacă ar fi multiplicate la nivelul întregii societăți, ar ameliora imaginea României.

Emisiunea propune o perspectivă inedită pe piața media din România, aceea a jurnalismului bazat pe soluții, pentru că, deși pornește de la statistici negative, în care România nu arată deloc bine, emisiunea aduce în studio oameni care construiesc și implementează soluții.

* Românii și lectura

România e pe ultimele locuri în Europa la consumul de carte. Potrivit celui mai recent Barometru de Consum Cultural, peste 68% dintre români nu au citit nicio carte în ultimul an. În același timp, peste 40% dintre gospodării nu dețin nici măcar un raft de cărți, iar tinerii petrec în medie mai puțin de 10 minute pe zi citind din plăcere.

Invitaţi:

Dan Vidrascu-CEO al Editurii Litera

Ioana Bâldea Constantinescu-jurnalistă, scriitoare și promotoare a lecturii

​Producător Ioana Mureşan

Sezon nou

18:55 Teleenciclopedia

*ARMATA ROMANTICILOR (1827-1832) (ep.1) premieră

La începutul veacului al XIX-lea, un nou curent ia cu asalt Franța: romantismul, iar teatrul, muzica și pictura înflăcărează societatea. Tinerii, inspirați de vecinii englezi și germani, decid să revoluționeze arta, iar ideile și operele lor vor genera curând o conștiință politică proaspătă. Mulțimea iese în stradă, cerând Republica instaurată după Revoluția din 1789. Lumea veche se clatină amenințată de impetuoasa modernitate. Alexandre Dumas vrea să devină cel mai important poet dramatic din Paris. Cu cinci ani în urmă, a părăsit orașul natal, Villers Cotterêts, cu numai 53 de franci în buzunar. Acum este copist în slujba ducelui d’Orléans (vărul regelui) şi, când are puţin răgaz, compune piese de teatru. Dar concurența e acerbă: tânărul Victor Hugo se bucură deja de notorietate.

*MARI LIDERI MILITARI AI SECOLULUI AL XX-lea-DOMINANŢA RAPIDĂ. COLIN POWELL (ep.3)

Cariera lui Colin Powell a început în 1954, când s-a înrolat în Corpul de instruire al ofițerilor de rezervă (Reserve Officers’ Training Corps)-program menit să identifice și să pregătească viitori lideri militari. În 1962, promovat la rangul de căpitan, a fost trimis de administrația Kennedy să sprijine Vietnamul de Sud împotriva nordului comunist. În august 1983, s-a alăturat Pentagonului în calitate de consilier militar superior, iar în 1987 a fost numit Consilier pe probleme de securitate al președintelui Reagan. În aprilie 1989, Colin Powell devenea al treilea general cu patru stele, de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, după compatrioţii săi: Dwight D. Eisenhower şi Alexander Haig.

*ETRUSCII-MISTERIOSUL POPOR ANTIC (ep.3) (premieră)

La o lună după începerea săpăturilor în șantierul arheologic din Lamajone, pe un teren privat aflat la sud de liniștitul oraș corsican Aléria, descoperirile echipei conduse de Laurent Vidal sunt pe măsura așteptărilor: obiectele din aur şi bronz dimprejurul osemintelor atestă importanța mormântului și statutul privilegiat al „ocupantului”. Dar cum au acumulat etruscii resursele care le-au asigurat prosperitatea și influența ? Răspunsul se află la doar 50 km de Aléria, în Populonia.

*CAMELEONII DIN MADAGASCAR (ep 3) (premieră)

În nordul insulei Madagascar, pădurea de pe Muntele de Chihlimbar adăpostește numeroase vietăți-printre ele peste 30 de specii de cameleoni din genurile Furcifer și Calumma, inclusiv varietatea amber, „stăpânul” regiunii. Tot aici întâlnim majoritatea „malgașilorˮ din genul Brookesia. Nostimi și mărunței, se confundă cu frunzele uscate și substratul forestier unde trăiesc. Datorită mediului favorabil și lipsei prădătorilor din pădurile insulei, Brookesia este cel mai numeros grup de cameleoni tereștri din Africa. Coada prehensilă funcționează ca o „cârmă”, dar pe uscat. În 2021, cercetătorii au descoperit încă o specie de cameleoni: Brookesia nana. Când eclozează, au numai patru milimetri şi dețin, deja, organele existente și în corpul uman.

Producător Oana Haşegan

XXX AUDIENTA GENERALA

 
Reîntoarcerea Luminii: Schitul Prooroc Ilie Tesviteanul din Munții Berzunți | VIDEO

Adânc ascuns în pădurile nesfârșite ale Munților Berzunți, județul Bacău, se află Schitul Prooroc Ilie Tesviteanul, o mărturie vie a credinței și ...

„O catastrofă nu vine niciodată singură” – adevăr sau mit?

Omenirea s-a temut dintotdeauna de stihiile naturii. Dacă mult timp s-a crezut că fiecare cataclism este un fenomen izolat, astăzi cercetătorii ...

Ce adversari şi-ar alege Virgil Ianţu dacă ar concura la „Câștigă România!”

Manualele sunt deschise, harta e pe perete, iar Virgil Ianţu e pregătit cu noi întrebări de cultură generală. Aşadar... „Start" pentru sezonul XV ...

 

#tvr1