loader
Foto

Galerie foto

„Am reacții de la telespectatori. Nu lucrez în și pentru un glob de sticlă”

De peste 20 de ani, e parte a echipei jurnaliştilor de ştiri TVR. Cu Roxana Zamfirescu ne întâlnim la „Tema zilei”, de la TVR INFO. De luni până vineri, de la ora 21.00.

 

Au trecut mai bine de 20 de ani de când Roxana Zamfirescu este parte a echipei Ştirilor TVR. „Parcă nici nu îmi vine să cred... Am venit convinsă că nu voi sta mai mult de câteva luni și, deocamdată, nu m-a convins nimeni să nu mai stau...”, mărturiseşte Roxana Zamfirescu, unul dintre oamenii de bază ai Redacţiei Ştirilor TVR. De ce? „Pentru că, deși există și perioade mai grele, pur și simplu simt că e locul care mi se potrivește cel mai bine și în care nu trebuie să abdic de la principiile mele”, adaugă jurnalista.

Roxana Zamfirescu e moderatoarea emisiunii „Tema zilei” la TVR INFO. De altfel, „moderatoare sunt de vreo 5 ani, cam așa, poate un pic mai mult. Dar baza mea e de reporter. Reporter pe politic în ultima perioadă, dar nu numai”, clarifică ea.

(w882)

E mândră de seria de reportaje pe care a făcut-o în satele din munții Hunedoarei. „Sate cu un singur locuitor, sate neelectrificate, sate în care pensiile erau aduse de jos, din vale, cu măgarul, pentru că altfel nu se putea”. Ne aminteşte apoi de deplasările la Paris și Londra, de unde a relatat de la alegerile prezidențiale din 2014 și 2019. „La Paris a fost chiar dramatic, cu violențe, gaze lacrimogene...”, povesteşte Roxana. Un alt proiect care i-a adus recunoaştere şi mulţumire a fost summitul UE de la Sibiu.

(w882)

„Și nici emisiunile Tema zilei, cu finalele senzaționale ale lui David Popovici, în care am sărit de bucurie împreună cu Carmen Bunaciu și Anca Pătrășcoiu (despre ale căror performanțe citeam în copilărie sau le vedeam la televizor), ei bine, nici aceste emisiuni nu le pot uita. Cum mi-a rămas în minte ziua în care am relatat și făcut materiale despre participarea Regelui Mihai la ședința Parlamentului. Nu sunt neapărat o regalistă, dar acea zi a fost o experiență greu de egalat, pe care am încercat să o transmit ca atare”, mai spune jurnalista TVR, în prezent moderatoarea emisiunii de dezbateri „Tema zilei”, pe care telespectatorii o pot vedea la TVR INFO de luni până vineri, la ora 21.00.

La „Tema zilei”, Roxana Zamfirescu, Ramona Avramescu şi Marinela Mititelu propun telespectatorilor dezbateri oneste, pe teme cu adevărat importante, cu invitaţi care cunosc bine subiectul asupra căruia se pronunță. „Poate că, în anumite cazuri, unele teme sunt abordate şi la televiziunile comerciale. Uneori, poate, telespectatorii vor regăsi și la noi invitați de la alte televiziuni, dar la Tema zilei, noi încercăm să ne diferențiem prin calitatea discuțiilor, prin punerea subiectelor în context. Vrem să prezentăm implicațiile evenimentelor așa cum sunt ele, fără forțări, fără senzaționalism, astfel încât telespectatorul care a urmărit emisiunea să aibă o imagine cât mai complexă şi completă a subiectului discutat”, subliniază Roxana.

„Politicienii, în general, sunt unii dintre cei mai dificili invitați...”

Cum sunt alese temele emisiunii de la TVR INFO? Tot Roxana Zamfirescu ne lămureşte. Fiecare ediţie „Tema zilei” abordează mai multe subiecte, în funcție de impactul lor, de câte controverse și nelămuriri planează asupra respectivei teme. „S-a întâmplat, și nu de puține ori, să ne gândim la un subiect, să îl discutăm în redacție, la început, mai mult așa, la nivel de șuetă și apoi să ne dăm seama, din discuțiile care s-au stârnit, că merită discutat pe post. Oricum, decizia e una comună, a întregii echipe care realizează emisiunea, pentru că moderatorul e doar una dintre persoanele care participă la realizarea ei”.

(w882)

În emisiunea „Tema zilei” de la TVR INFO, dar şi în celelalte ediţii realizate de ea, preferă să stea de vorbă cu oameni care cunosc foarte bine subiectul şi nu epatează, „care știu să aducă perspective noi, să dea răspunsuri care să îți dea de gândit... Politicienii, în general, sunt unii dintre cei mai dificili invitați. O spun în sensul că cei mai mulți dintre ei vin cu niște mesaje foarte bine conturate şi cu greu se lasă scoși din ele...”.

Cât despre munca în redacţia de ştiri, Roxana consideră că „unul dintre cele mai dificile lucruri e să lași orgoliile în plan secund și să înțelegi că produsul muncii tale e pentru cei care te urmăresc, şi abia după aceea e despre tine”. Iar „unul dintre cele mai frumoase lucruri e să simți că ai făcut ce trebuia, că nu ai căzut în plasa celui care te vrea pe tine, ca jurnalist, doar purtătorul mesajului lui. Mai sunt situații în care ai ajutat, ai făcut un bine cu munca ta, iar atunci frumusețea meseriei capătă o profunzime specială”.​

Ce îi aduce cea mai mare satisfaţie din munca de jurnalist? „Mă bucur când am reacții de la cei care urmăresc ceea ce fac. Nu lucrez în și pentru un glob de sticlă. Când pot să contribui la deslușirea unui subiect, când captez interesul, când dau o informație în premieră, așteptată sau neașteptată. În ritmul de la Știri, toate acestea au un grad mare de efemer, dar bucuria momentului e cu atât mai mare. Și repet, reacția publicului e foarte importantă. Și ştii cum îmi dau seama într-o emisiune ca n-a fost de neglijat discuția? Primii care mă fac să simt asta sunt colegii de la tehnic, din platou sau cei din regie. Realizez că a fost interesant nu doar din ce îmi spun după, ci și din felul în care se mișcă sau respiră. E așa, un soi de complicitate...”, punctează jurnalista TVR.

„Jurnalismul funcționează de prea multe ori ca o fabrică de iluzii și orgolii exacerbate” – Roxana Zamfirescu

„Televiziunea e muncă de echipă, așa că, ceea ce pregătesc, pregătesc împreună cu colegii mei. Veți putea vedea rezultatele muncii noastre urmărindu-ne. De exemplu, vom marca evenimentele previzibile prin niște abordări deosebite. Se va împlini în curând un an de război în Ucraina, apoi un alt subiect va fi încoronarea Regelui Charles... Le veți vedea pe toate în Telejurnalele TVR şi la TVR INFO, în niște prezentări complexe”, ne promite Roxana Zamfirescu.

(w882)

În plus, se bucură ori de câte ori are de împărtăşit din experienţa ei mai tinerilor colegi sau studenţi dornici să devină jurnalişti: „Vin studenți care fac practică aici, în Redacţia Ştirilor TVR, unii foarte interesați de meserie. Cu două dintre studentele pe care le-am învățat lucruri esențiale - o spun ele, chiar am avut o experiență senzațională. Astăzi sunt jurnaliste foarte bune, apreciate și mă bucur că am avut și eu o contribuţie la drumul la înălțime pe care merg ele acum. Din păcate, jurnalismul funcționează de prea multe ori ca o fabrică de iluzii și orgolii exacerbate și de aceea poate fi o capcană din care e important să ieși la timp. E drept că e și o meserie într-o dinamică fantastică și cu o uzură pe măsură. Unui tânăr i-aș spune, în primul rând, că e omenește și nu e nimic rău în a dori să fie prezentator. Dar ca să fie un un bun prezentator, cred că trebuie să facă teren, să facă de toate. Să învețe din toate domeniile, să vadă și să știe cum se face o știre, să aibă noțiuni de imagine. Azi, prezentatorii nu mai sunt doar niște chipuri drăguțe care citesc un prompter. Un breaking news sau o dezbatere obligă...”, concluzionează Roxana.

 

5:45 Floarea nopţii (R)

(KNIGHT FLOWER/NIGHT BLOOMING FLOWER-Coreea de Sud, 2024) Episodul 3

Cu: Lee Hanee, Lee Jong-won, Kim Sang-joong, Lee Ki-woo

*Dramă romantică, serial de aventuri. Redactori: Anca Radu, Cristina Crăciun

(Reluare)

6:55 Imnul României

 
De Florii, spectacol folcloric de excepţie, la TVR 1 şi TVR Folclor

Ediţiile speciale pot fi urmărite la TVR 1 și TVRi,  sâmbătă, 27 aprilie și duminică 28 aprilie, de la ora 13.00, în emisiunea „Tezaur folcloric” ...

Luni, la „Români universali”: omul apelor deschise, Avram Iancu

Pe 29 aprilie, Cristian Tabără ne face cunoştinţă cu bibliotecarul din Petroșani care deține recordul național la înot de anduranță. Un episod în ...

Un film românesc la Moscova - posibil măr al discordiei, Alaska de la ruși la americani, subminarea încrederii românilor în armată, ameninţări cu ...

 

#tvr1