loader
Foto

Galerie foto

Marian Cătălin Rădoacă – „Salvator și în timpul liber” | VIDEO

Spectacolul poveştilor emoţionante continuă la TVR în campania „Omul anului”. Pe 20 iunie, de la ora 18.30, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci ne-au prezentat două noi reportaje-portret ale unor eroi de lângă noi. Telespectatorii îşi pot vota favoriţii timp de o săptămână.

 

Marian Cătălin Rădoacă este pompier de 20 de ani. De-a lungul carierei sale, a participat la tot felul de misiuni: incendii de vegetație, de locuințe, accidente rutiere, acordare de prim ajutor. E o meserie riscantă, solicitantă, dar care îi aduce și satisfacții.

(w882)

(w882)

La sfârșitul lunii ianuarie, se afla pe malul lacului din Parcul „Constantin Poroineanu”, din Caracal, la plimbare cu familia sa. A văzut un bărbat căzut în apă, aflat  într-o zonă specială de colectare și deversare a apei. A încercat să îi dea mâna, însă acesta nu a reacționat. Una dintre femeile aflate în apropiere a spus ca nu se mai poate face nimic pentru el. Acesta a fost momentul în care pompierul a luat decizia să îl scoată din apă, pentru că bărbatul se îndrepta spre tuburile de deversare și pericolul de a-și pierde viața era extrem de mare. A sărit în apă și a reușit să îl scoată la timp. La faţa locului, a sosit și o ambulanță, astfel că pacientul a fost predat echipajului medical.

(w882)

(w882)

Marian crede că reușita acțiunii de salvare (în apa care avea 2 grade Celsius!) se datorează faptului că obișnuiește să înoate în ape reci. În timpul liber, se antrenează mereu pentru a putea face față misiunilor de salvare, dar și pentru a se menţine în formă şi sănătos.

(w882)

Faptul că a reușit să îl salveze pe acel bărbat, pe care nu l-a mai văzut de atunci, este tot ce contează, spune pompierul. El este de părere că binele se face în liniște și că este foarte important să-i ajutăm pe cei de lângă noi, căci de multe ori gestul nostru poată să facă diferența între viață și moarte.

(w882)

Marian Cătălin Rădoacă este propunerea Televiziunii Române pentru titlul de „Omul anului” de joi, pe 20 iunie.  L-am cunoscut de la ora 18.30, în episodul 9 al noului sezon al campaniei TVR ce caută eroii dintre noi. „Salvator și în timpul liber” este titlul reportajului care ne-a spus povestea lui.

​***

Lansată în 2023, campania „Omul anului” a fost primită cu bucurie de telespectatorii TVR. Oameni obişnuiţi, mulţi dintre ei necunoscuţi publicului larg, au avut ocazia să fie apreciaţi de o ţară întreagă pentru fapte deosebite, pentru realizări personale de excepţie, pentru felul în care au reacţionat într-o situaţie limită, pentru modelul pe care îl oferă comunităţii lor.

Anul acesta, spectacolul poveştilor emoţionante şi al oamenilor buni continuă. Din 25 aprilie, în fiecare joi după-amiază, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci ne prezintă câte două reportaje-portret ale unor astfel de eroi. Telespectatorii pot vota protagoniştii fiecărei ediţii timp de o săptămână, până la următoarea ediţie şi, în acelaşi timp, pot transmite propuneri pentru a fi înscrise în cursa pentru „Omul anului”.

 

5:00 Tezaur folcloric

Prezintă Miruna Ionescu

Producător Roxana Pletea

(Reluare)

6:00 TVR 70

Gala umorului

Producător Cosmin Dumitru

(Reluare)
 
Teatrul Național de Televiziune, la FNT 2026: cinci spectacole memorabile, într-un maraton de teatru cu intrare liberă

În anul în care Televiziunea Română aniversează 70 de ani de existență, TVR celebrează excelența teatrului românesc printr-un eveniment organizat ...

Tom Hanks, într-o călătorie între ambiții, deziluzii și noi începuturi. „Hologramă pentru rege”, în premieră la TVR 1

Un contract în Arabia Saudită, o carieră în impas și o călătorie care ia o turnură neașteptată. Tom Hanks interpretează rolul unui om de afaceri ...

De la strugure la vinul care ajunge în pahar. Toamnă regală pe Valea Târnavelor, la „Exclusiv în România”

Duminică, împreună cu Cristi Tabără și Cristina Șoloc descoperim un Jidvei în care tradiția și tehnologia, gustul și cultura locală se împletesc ...

 

#tvr1