loader
Foto

Medierea în materia dreptului familiei | VIDEO

În ediția „Oamenii şi legea” redifuzată vineri, 1 martie, ați putut afla despre procedura medierii, în materia dreptului familiei. Pe TVR1, de la ora 13.00.

 

Oamenii și Legea

Desfacerea căsătoriei, partajul bunurilor comune, exercițiul drepturilor părinteşti, stabilirea domiciliului copiilor minori, planul parental sunt câteva dintre situațiile pentru care părţile aflate într-un conflict solicită rezolvarea în instanţă, însă o soluţie de a obţine un rezultat mult mai rapid este apelarea la procedura medierii.

De la ora 13:00, pe TVR 1, invitatul Mihaelei OLARU a fost Laurenţiu TUDORACHE, avocat.

(w882) avocat 13

Medierea este o formă voluntară și confidențială de soluționare a litigiilor, prin care părțile aflate în conflict sau în litigiu încearcă să ajungă la un acord cu ajutorul unui mediator neutru și imparțial. Aspectele discutate în timpul medierii rămân la latitudinea participanților. Medierea se poate desfășura înainte de introducerea unei acțiuni în instanță sau după inițierea procedurii, pe baza unei hotărâri a instanței. Mediatorul este ales de comun acord de către părți sau este desemnat de instanță, luând în considerare, în primul rând, persoanele din lista mediatorilor permanenți.

În procedura de mediere este interzisă orice formă de constrângere sau presiune asupra părților implicate în conflict ori de exercitare a oricărui tip de persuasiune și de manipulare ce pot influența rezultatul liber ales ale procedurii de mediere. Toate părțile ce sunt implicate într-un conflict participă la procedura de mediere voluntar şi nu pot fi obligate de către vreo altă persoană sau autoritate să participe la procedura medierii.

Ne puteți trimite comentarii, întrebări, sugestii şi propuneri de teme prin mesaj la numărul de WhatsApp 0728.754.133, precum şi la adresa de e-mail oameniisilegea@tvr.ro.

(w882) OL 13 nov

Ediția s-a difuzat în premieră în 13.11.2023

MODERATOR

  • av. Mihaela OLARU
JURNALIST TV
  • Raluca AMZĂR

REALIZATOR

  • Ileana GAIŢĂ

PRODUCĂTOR

  • Mihaela GRECU

1:00 Exclusiv în România

Prezintă Cristian Tabără

Producător Marin Găbudean

(Reluare)

2:00 Tezaur folcloric

Prezintă Miruna Ionescu

Producător Roxana Pletea

(Reluare)
 
Povestea din ochii lor. Sezon nou

Povestea din ochii lor. Sezon nou

publicat: vineri, 16 octombrie 2026

Povești cu și despre animale: de la dezbaterile Animal Summit la miracolul cățelușei Hiena și spectacolul naturii. "Povestea din ochii lor" ...

Istoria poștei autohtone, cum a ajuns Principele Carol în România şi cum primesc copiii defavorizaţi din Târnăveni... bunici de împrumut – sâmbătă, la „Ora Regelui”

Un reportaj despre cum s-a ajuns de la „călăraşii” care străbăteau târgurile la statului de Furnizor al Casei Regale al Poştei Române, un ...

TVR 70: Carol Țuli, „Tezaur Uman Viu” - primul portret din seria „Nepieritorii”, la TVR 1

Meşteşugari, rapsozi populari, instrumentişti care păstrează tradiţiile de secole ale poporului român sunt protagoniştii seriei de emisiuni ...

 

#tvr1