loader
Foto

OMUL ANULUI 2025 - Retrospectiva

Gala Finală se va difuza pe data de 26 decembrie 2025.  

 

Pe 1 decembrie de la ora 22.00, pe TVR1, este programată emisiunea retrospectivă a campaniei OMUL ANULUI 2025. După 10 săptămâni în care am descoperit 20 de oameni-lumină, în această ediție specială, de 1 Decembrie, veți afla numele celor 10 eroi care merg mai departe în gala finală „Omul Anului 2025”;. Peste 70.000 de voturi unice au fost înregistrate în sistemul de vot desfășurat pe pagina omulanului.tvr.ro , departajându-se astfel 5 propuneri, iar încă 5 eroi sunt aleși de juriul campaniei, format din: ADELINA TONCEAN (Fondatoarea Asociației „Blondie”, CARMEN USCATU (Co-fondatoarea Asociației „Dăruiește Viață”;, inițiatoarea proiectului „Noi Facem Un Spital”), DORU TODORUȚ (artist, ambasador „HOSPICE- Casa Speranței”), ALEX GĂVAN (Fondatorul platformei „ÎMPREUNĂ PENTRU CENTURA VERDE” și al proiectului „ASPRETELE TRĂIEȘTE”), ADELIN PETRIȘOR (jurnalist TVR, corespondentul de război al celor mai importante televiziuni din România).

După anunțarea celor 10 finaliști, aceștia pot fi votați în următoarele două săptămâni, până în data de 15 decembrie. Liniile de vot vor fi deschise după anunțarea finaliștilor, iar regulamentul de vot poate fi accesat tot pe pagina campaniei: omulanului.tvr.ro

Trei personalități s-au alăturat acestei ediții retrospective a campaniei OMUL ANULUI. Primul dintre invitați este CLAUDIA NICOLAE. Jurnalist cu o reputație excelentă, este de peste 7 ani Director General AGERPRES. Cel de-al doilea este MARIA ȚOGHINĂ, cadru didactic asociat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice, realizator si producător al emisiunii „Serviciul de Noapte” la Radio Romania Actualități, fost Preşedinte director general al Societăţii Române de Radiodifuziune. Ultimul, dar nu cel din urmă invitat este CĂTĂLIN STRIBLEA, jurnalistul a cărui voce răsună în eter de luni până vineri la Europa FM în cadrul emisiunii „România în direct”, una dintre cele mai ascultate producții radiofonice, în care românii se fac auziți!

Așa cum v-ați obișnuit, Anca Mazilu și Bogdan Muzgoci sunt gazdele emisiunii speciale retrospective OMUL ANULUI 2025.

Este cel de-al treilea ani in care jurnaliștii TVR din întreaga țară și-au unit forțele pentru a prezenta cele mai interesante portrete ale oamenilor-lumină care veghează asupra comunităților în care trăiesc. De data aceasta STELIANA ORĂȘANU, MANUELA RUS ALDEA, CĂTĂLIN APOSTOL, CODRUȚA ANGHELESCU, OANA DANCIU, RALUCA AFTENE, DANIEL GEORGESCU, RALUCA ROGOJINĂ, DELIA APOSTOL, IOANA ACHIM SURUGIU, MĂDĂLINA VLĂSCEANU, SIMONA BOANTA și VLAD TODORAN sunt jurnaliștii care au descoperit cei 20 de eroi ai campaniei OMUL ANULUI 2025. Pentru această ediție specială, ei au transmis mesaje din Iași, Cluj, Târgu Mureș, Timișoara, Craiova, București. Poveștile lor sunt disponibile pe pagina omulanului.tvr.ro. Acolo găsiți reportajele despre:

1.       SEBASTIAN ONAC – „GRAME DE VIAȚĂ”;

2.       GELU NICHIȚEL – „ÎNGERUL OAMENILOR INVIZIBILI”;

3.       MUGUR POP - „TERAPEUTUL ÎNCREDERII”;

4.       LUCIAN STAMATE – „EROU ÎN UNIFORMĂ”;

5.       DANIEL CÂȘLARIU - „OMUL CARE RIDICĂ OAMENI”;

6.       OVIDIU ROȘU - „DOCTORUL ANIMALELOR SĂLBATICE”;

7.       SARA TURETTA – „URME DE BUCURIE”;

8.       DAVID STESCU – „UNIȚI, FERICIȚI ȘI CĂLĂTORI”;

9.       DANI CEK – "ARIPI PE PĂMÂNT"

10.      TAGELDIN HISHAM – „MEDIC LA SAT”;

11.      NICOLETA BOGOȘ - „PROFESOARA FAPTELOR BUNE”;

12.      GEORGIANA ENACHE-LEONTE ȘI CĂTĂLIN LEONTE - „ÎMPREUNĂ PENTRU VIAȚĂ!”;

13.      EUGEN VAIDA - „PĂLĂRIE ȘI BOCANCI PENTRU MONUMENTE”;

14.      GHEORGHE TACHE – „ȘANSĂ PENTRU O NOUĂ VIAȚĂ”;

15.      CĂTĂLINA SURCEL - „VOCEA CARE SALVEAZĂ VIEȚI”;

16.      MIHAI BADEA - „VALURI PENTRU SPERANȚĂ”;

17.      DORICA DAN - „PUTEREA UNEI MAME SCHIMBĂ DESTINE”;

18.      SORA EMILIA - „UN MIRACOL ÎN FIECARE ZI”;

19.      CARMEN ION - „PROFESOARA CĂRȚILOR CARE SE VĂD”;

20.      MIHAI CLAUDIU MOLDOVAN - „SALVATOR DE PATRIMONIU BĂNĂȚEAN”;

În această ediție Grupul MELORITM de la Palatul Copiilor din București, coordonat de prof. Elena Nicolai, va oferi un spectacol extraordinar, realizat special pentru Ziua de 1 Decembrie, iar CRISTIANA-SOFIA DAMIAN, vocea de aur care a câștigat inimile publicului și voturile juriului la Festivalul Mamaia 2025, va cânta în premieră două dintre creațiile sale! Nu ratați această întâlnire!

Reluarea emisiunii va fi sâmbătă, 6 decembrie, de la 14.30. În această seară emisiunea mai poate fi urmărită și pe TVR Internațional, de la 22.30 (cu reluare mâine, de la 09.50), dar și pe TVR Moldova, de la 22.35.

Vă reamintim că la finalul emisiunii îi veți afla pe cei 10 care s-au calificat în Gala Finală și pe care veți putea să îi votați în perioada urmăroare, până pe 15 decembrie. Votul vostru și al juriului va stabili cine pleacă acasă cu Trofeul Omul Anului 2025!

16:45 TVR 70

Gala umorului

Producător Cosmin Dumitru

Sezon nou

17:40 Zeul războiului

(WARRIOR K/GOD OF WAR-Coreea de Sud, 2012)

Episodul 36

Regia: Kim Jin-min, Kim Heung-dong

Cu: Kim Joo-hyuk, Kim Gyu-ri, Jeong Bo-seok

*Dramă istorică. La începutul secolului XIII, în regatul coreean Goryeo, Kim Jun, fiul unei sclave evadate de la palat, creşte în grija călugărilor de la o mânăstire budistă. Ani mai târziu, după ce este smuls din căminul său în timpul războaielor interne, Kim Jun trebuie să renunţe la principiile sale pacifiste pentru a lua parte la un turnir mortal. În joc este chiar şansa de a-şi câştiga libertatea față de stăpânii săi, clanul lui Choe Chung-heon, care a instaurat în Goryeo dictatura militară. Răsplătit pentru curajul său, el devine mâna dreaptă a stăpânului său, Choe Woo, şi trăieşte o poveste intensă de iubire cu fiica acestuia, Song-Yi.

În timpul invaziilor mongole în Coreea, Kim Jun avansează în ierarhie până la rangul de comandant militar suprem şi ajunge în cele din urmă să conducă regatul Goryeo timp de câteva zeci de ani.

 
De la strugure la vinul care ajunge în pahar. Toamnă regală pe Valea Târnavelor, la „Exclusiv în România”

Duminică, împreună cu Cristi Tabără și Cristina Șoloc descoperim un Jidvei în care tradiția și tehnologia, gustul și cultura locală se împletesc ...

O viață în pas de joc: Mihail Pop „a’ lui Tizu”, Tezaur Uman Viu, în episodul al doilea „Nepieritorii”, la TVR 1

La 79 de ani, Mihail Pop continuă să ducă mai departe jocul tradițional din Câmpia Transilvaniei, cu aceeași pasiune cu care l-a descoperit în ...

"Povestea din ochii lor". Sezon Nou!

publicat: miercuri, 21 octombrie 2026

În lumea animalelor iubirea contează, dar nu ajunge! E nevoie de responsabilitate, oameni implicați și soluții care transformă intențiile bune în ...

 

#tvr1