loader
Foto

„Omul şi timpul” - Întâlnire cu un important oponent al regimului lui Fidel Castro

Rafael Udrişte ne-a propus joi, într-o nouă ediţie „Omul şi timpul”, un dialog cu Pedro Fuentes – Cid, unul dintre cei mai longevivi dizidenți anticomuniști din Cuba. Pe 27 octombrie, ora 18.00, la TVR 1. | VIDEO

 

Rafael Udriște
Omul şi timpul

La sfârșitul anilor 1950, Cuba era condusă Fulgencio Batista, venit la putere în urma unei lovituri de stat, în 1952. Regimul lui Batista, sprijinit de nord-americani, era unul brutal şi corupt, care nu se bucura de sprijin popular. Pe fondul unor revolte sociale de anvergură, în 1959, dictatorul Batista este înlăturat de la putere de revoluționarii lui Fidel Castro.

Printre primele reforme ale lui Fidel Castro s-au numărat naționalizarea a 40% din terenurile agricole, învățământul gratuit şi reforma sanitară. De asemenea, toate ziarele şi radiourile din Cuba au fost trecute sub controlul statului. Se vor crea comitete de apărare a revoluției pentru a transforma, conform propagandei de stat, poporul cubanez în actori ai revoluției sau pentru a monitoriza și îndoctrina populația (conform celor care se opuneau regimului castrist). În 1960, represiunea oponenților regimului a fost semnificativă: în jur de 10.000 de persoane au fost condamnate la moarte și 20.000 de disidenți politic au fost închiși. Iar în 1965, apărea Partidul Comunist din Cuba. În acest context istoric ne invită moderatorul Rafael Udrişte să ne poziţionăm pentru a urmări o nouă ediţie „Omul şi timpul”, alături de invitatul său special - Pedro Fuentes – Cid, un important oponent al regimului lui Fidel Castro.

„Eram un  adolescent de 16 ani când am decis să lupt împotriva dictaturii lui Batista. Și am crezut că este de datoria mea să mă alatur Mișcării lui Fidel”, mărturiseşte Pedro Fuentes Cid.

Pedro s-a  născut în Cuba în 1939. S-a antrenat într-o tabără de guerrilla din  Republica Dominicană, a luptat alături de Fidel Castro, de Raúl şi de Che Guevara. Dar atunci când Fidel, prietenul său, a trădat idealurile revoluției cubaneze și s-a îndreptat spre comunism, Pedro nu a ezitat să lupte împotriva lui. Era dator să facă acest lucru, mai ales pentru camarazii care muriseră pentru Cuba. Şi tocmai de aceea, în 1961, Castro a ordonat arestarea lui. Doar intervențiile unor șefi de stat din America Latină au făcut ca Pedro să nu fie condamnat la moarte, așa cum a cerut fostul său camarad de arme, Fidel Castro. A fost însă condamnat la 30 de ani de închisoare. Avea atunci 22 de ani. După 16 ani, în urma unei amnistii colective, Fuentes a fost eliberat în 1976, iar doi ani mai târziu, în 1978, s-a stabilit la Miami. Despre coșmarul de a trăi în închisorile regimului lui Castro, povesteşte mai multe la „Omul şi timpul”, joi, ora 18.00, pe TVR 1.

Pedro Fuentes a studiat Dreptul diplomatic şi consular la Havana şi Paris. Din 1989, a practicat avocatura în Florida. În tot acest timp s-a dedicat cauzei cubaneze, a sprijinit mişcările disidente şi a oferit ajutor financiar şi moral foştilor deţinuţi politic din Cuba. Din 2002 este purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Deţinuţilor Politic Cubanezi. „O vreme, teroarea regimului îi ţine pe oameni liniștiţi, dar în adâncul inimii lor se găsește altceva. Şi tocmai de acest “altceva” ar trebui să se teamă toți dictatorii”, atrage atenţia Pedro Fuentes Cid.

(w882)

Pentru a înțelege mai bine ce s-a întâmplat în mica insulă sud-americană în plin Război Rece, realizatorul Rafael Udrişte ne explică şi astfel ne ajută să înţelegem care erau relațiile dintre Cuba și Statele Unite imediat după venirea lui Castro la putere. Despre cum a ajuns Cuba să se alieze cu Rusia în timpul Regimului Castro, despre embargo-ul economic, comercial și financiar american impus Cubei şi menţinut până în zilele noastre descoperim mai multe joi, 27 octombrie. Vedem „Omul şi timpul”, la TVR 1, de la ora 18.00.

***

Situaţii excepţionale, mai puţin cunoscute, din istoria recentă a ţării noastre, sunt cercetate şi dezvăluite în emisiunea-document a Televiziunii Române „Omul şi timpul”, ce poartă semnătura realizatorilor Ruxandra Ţuchel şi Rafael Udrişte. Producţia ne introduce în intrigile demne de filme hollywoodiene ale politicii româneşti, interne şi internaţionale, din perioada interbelică şi anii comunismului, dar şi imediat după încheierea acestei perioade. Din octombrie 2021, urmărim în fiecare săptămână noi episoade „Omul şi timpul” la TVR 1.

 

21:00 Omul din umbră

Telecinemateca* (DE LA PART DES COPAINS-Franţa, Italia, Belgia, 1970)

Regia: Terence Young

Cu: Charles Bronson, Liv Ullman, James Mason

*Thriller. Instalat pe Coasta de Azur, unde îşi câştigă existenţa plimbând turiştii pe mare, Joe, un american cu un trecut încărcat, se pomeneşte într-o bună zi în casă cu foştii lui complici. Aceştia îi reproşează că i-a abandonat în mijlocul unui jaf şi că, în timp ce ei au stat câţiva ani în închisoare, el a rămas în libertate. Foştii tovarăşi vor acum ca Joe să-şi vândă afacerea şi să împartă banii cu ei, şi, pentru a fi mai convingători, îi iau drept ostatice soţia şi fiica.

22:55 Zi de zi cu părintele Constantin Necula

Producător Victor Dochia

(Reluare)
 
Călătoria care a sfidat Evul Mediu: „Ucenicul lui Avicenna”, premiera weekend-ului la TVR 1

Vom fi fascinaţi de o poveste despre limitele cunoașterii și căutarea propriei identități. Sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 20.00, TVR 1 ...

Cântecul și tradițiile Ardealului, celebrate duminică în programul eveniment „Folclor TVR 70”

Iuliana Tudor ne invită, pe 15 noiembrie, la o nouă ediţie a emisiunii speciale dedicate folclorului românesc la Televiziunea Română. Ansambluri ...

Se poate trăi din artă în România? – Economia nevăzută a succesului

Sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 12:30, Narcis POPESCU îi are ca invitați pe prof. univ. dr. Cătălin BĂLESCU, rectorul Universității Naționale ...

 

#tvr1