loader

Ora Regelui: întâlnirea Familiei Regale a României cu Sanctitatea Sa Papa Francisc

Sâmbătă, 8 iunie, de la ora 14:30, ați putut urmări povestea inaugurării de către Regele Ferdinand a Podului peste Arieș în 1919, povestea Centenarului din Apuseni și întâlnirea Familiei Regale a României cu Suveranul Pontif.

 

Ora Regelui

Ediţia se difuzează pe TVR 1, sâmbătă, 8 iunie 2019, ora 14.30; pe TVR HD, sâmbătă, 8 iunie 2019, ora 14.30; pe TVR Internațional, duminică, 9 iunie 2019, ora 16.00 şi TVR Moldova, sâmbătă, 8 iunie 2019, ora 15.00 (9 iunie, ora 1.00)

  • 100 de ani a împlinit Jandarmeria din Transilvania și tot atîția sunt de la inaugurarea chiar de către Ferdinand a Podului peste Arieș, din Cîmpeni, care îi poartă numele, așa cum Spitalul Moților din Abrud s-a chemat, la inaugurarea sa, Principesa-mamă Elena.

În 28 și 29 mai 1919, Regele Ferdinand și Regina Maria au făcut o vizită în Apuseni, parcurgînd, în automobil, întreaga Țară a Moților. Însemnătatea istorică a fost întărită de cea economică prin modernizările aduse în comunitățile din Munții Apuseni, în infrastructură, sănătate și educație. La centenarul vizitei regale ce a urmat Marii Uniri, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, a fost reprezentată în Țara Moților de Alteța Sa Regală Principele Radu. ”Ce frumos exemplu e ca memoria să nu fie dirijată, ci doar lăsată să existe!” a spus Principele Radu. Din Cluj spre Turda, Baia de Arieș, Cîmpeni și Abrud, oamenii au venit să îi transmită dragostea lor Majestății Sale și respectul pentru înaintașii săi, Regii României Mari. Încrederea, speranța și mîndria moților au fost impresionante, comunitățile dezvăluindu-se ca părți ale unei mari familii.

(w882)

  • Realizatorul Radu Pușcaș și echipa TVR Cluj ne aduc, în ”Ora Regelui”, povestea Centenarului din Apuseni.

 

  • Principesa Maria, reprezentand-o pe Majestatea Sa Margareta, a fost de curînd în mijlocul refugiaților sirieni din Turcia, în orașele Gaziantep, Nizip și Sanliurfa. Alteța Sa Regală a aflat problemele umanitare, sociale și medicale din marile tabere stabilite în estul țării. Însoțită de ambasadorul României în Turcia, Principesa Maria a vizitat școala, grădinița, centrul medical și a stat de vorbă cu femeile refugiate.

(w882)

 

 

(w882)

  • Odată cu vizita Papei Francisc, țara a arătat iarăși ca o națiune civilizată, așezată, firească. Familia Regală a României s-a întîlnit cu Sanctitatea Sa la București și la Blaj, pe Cîmpia Libertății. Majestatea Sa și Principele Radu s-au alăturat zecilor de mii de pelerini care au venit spre a fi alături de Suveranul Pontif.

Relațiile diplomatice dintre țara noastră și Sfîntul Scaun au fost stabilite în ziua de 10 mai 1927, sub domnia Regelui Ferdinand și sub pontificatul Sfîntului Părinte Pius al XI-lea.

Regina-mamă Elena, însoțită de Principesa Margareta a Danemarcei, a vizitat Vaticanul în 1948, fiind primite de Papa Pius al XII-lea. Regele Mihai și Regina Ana s-au întîlnit cu Papa Ioan Paul al II-lea, la Vatican, în 1999. Regele Mihai a revenit în 2005 și în 2013. Majestatea Sa Margareta și Principele Radu au fost primiți la Vatican, în audiență generală, de Papa Ioan Paul al II-lea, în anul 2003.

 

  • Familia Regală a României este de ani buni un subiect fascinant și pentru mass-media străină. De curînd, au apărut două filme documentare, realizate pe parcursul a cîțiva ani.

(w882)

”Balkans: Le retour des Familles Royales” și “Cuisine royale. Dans les palais de Roumanie” au fost prezentate la prestigioase televiziuni europene. Primul documentar este consacrat activității în societatea contemporană a Familiilor Regale din România, Bulgaria și Muntenegru. Cel de-al doilea, filmat în vara anului 2017, la București, Sinaia și în Trenul Regal, călătorind spre Mărășești, Mărăști și Oituz, a fost dedicat de realizatori memoriei Regelui Mihai I. Filmul are ca subiect poziția Familiei Regale în societatea românească de astăzi.

În ”Ora Regelui”, producătorul român Catrinel Hemmerth povestește despre întîlnirea echipei italiano-germano-franceze cu Familia Regală din România.

 

Producător: Lidia Voicu

Realizator: Bogdan Șerban - Iancu

Foto: https://familiaregala.ro

20:00 Copiii din miez de noapte

Film* Copiii din miez de noapte (MIDNIGHT'S CHILDREN-Canada, Regatul Unit, SUA, 2012)

Regia Deepa Mehta

Cu: Satya Bhabha, Shriya Saran, Siddharth, Ronit Roy

* Dramă, ecranizarea romanului omonim de Salman Rushdie, câştigător al Premiului Booker. Toţi cei 1001 copii născuţi la miezul nopţii dintre 14 şi 15 august 1947, când India şi-a proclamat independenţa faţă de Marea Britanie, sunt înzestraţi cu puteri supranaturale. Filmul e povestea a doi dintre aceştia: Shiva, singurul moştenitor al unei familii musulmane înstărite, şi Saleem, copilul nelegitim al unei femei hinduse sărace. Destinele celor doi se intersectează tulburător, din clipa în care sunt schimbaţi între ei la naştere.

22:45 Un zâmbet 16:9

Producător Răzvan Petrişor

(Reluare)
 
Din subteranul istoriei, la lumina turismului: Renașterea din Banatul Montan, în documentarul „Anina şi Ciudanovița. După 20 de ani”, la „Dosar România”

Cum au trecut Anina și Ciudanovița de la uraniu și huilă, la cel mai curat aer din România. Istoria dramatică a localităţilor din județul ...

Austeritate, frică și mitul salvatorului

Austeritate, frică și mitul salvatorului

publicat: vineri, 05 iunie 2026

Sâmbătă, 6 iunie 2026, de la ora 12:30, la TVR 1 și TVR+, Narcis POPESCU îi are ca invitați pe domnii Gelu DUMINICĂ, sociolog, și Adrian ...

„Comorile neamului” – îndrăgite voci ale folclorului românesc, într-un concert ce onorează valorile strămoşeşti, la TVR 1

Tradiția, portul popular și cântecul autentic românesc se întâlnesc într-un spectacol de excepție: „Comorile neamului”, un concert de muzică ...

 

#tvr1