loader

Pe Drumul Voievozilor, la „Exclusiv în România”

Poveşti de dragoste şi istorisiri despre Mihai Eminescu ascultăm în noua ediţie a emisiunii ce poartă semnătura lui Cristi Tabără. Călătoria prin judeţele Moldovei poate fi urmărită sâmbătă, 22 aprilie, de la ora 18.00, la TVR 1, TVR HD şi pe TVR+.

 

Cristian Tabără
Exclusiv în România

Echipa emisiunii Exclusiv în România se reîntoarce în frumoasa zonă a Moldovei, dar nu oricum, ci refăcând „Drumul Voievozilor”, o cale batută de multe ori de cei care cârmuiau odinioară această provincie istorică. Ce obiective cuprinde această călătorie vedem sâmbătă, 22 aprilie, la ora 18.00, la TVR 1, TVR HD și pe TVR+.

Mai întâi, Cristi Tabără și echipa sa vizitează Castelul Miclăușeni, din localitatea cu același nume, fosta reședință boierească a familiei Sturdza. Acest loc încântă vizitatorii cu arhitectura deosebită, dar și cu istoria plină de tumult.

Din județul Iași, călătorii ajung în cel al Botoșaniului, mai exact la Ipotești, locul unde Eminescu și-a petrecut o parte din copilărie. Cunoaștem și noi aici, prin intermediul echipei Exclusiv în România, oameni deosebiți, care ne povestesc lucruri interesante și mai puțin știute despre marele nostru poet. Tot în județul Botoșani, ne minunăm de un locaș de cult unicat în România, dar poate și în Europa: biserica din Hilișeu Crișan are o arhitectură originală, o combinație între stilul catolic și cel ortodox. Firesc, călătorii noștri se întreabă cum de a fost posibil acest lucru, iar răspunsul primit este unul surprinzător: datorită unei frumoase povești de dragoste între tânărul boier al locului, de religie ortodoxă, și o frumoasă ardeleancă, de confesiune catolică.

Nu se putea ca o călătorie în această zonă să nu cuprindă și Suceava, la Cetatea de Scaun. Refăcută în urmă cu doar câțiva ani, cetatea și-a redobândit frumusețea și farmecul de odinioară. În prezent, ea își așteaptă vizitatorii cu tot felul de jocuri interactive, adaptate timpurilor noastre.

Ultima oprire a echipei Exclusiv în România este în dulcele târg al Ieșilor, la Casa Dosoftei, veche tiparniță unde s-au tipărit de-a lungul timpului, iar în prezent sunt expuse, zeci de cărți importante care au marcat istoria culturală a Moldovei, dar și a României.

Imagini cu locuri frumoase, locuri unice - toate completate cu poveşti bine spuse, cu oameni cum rar întâlneşti, dar şi cu secrete gastronomice, pe care Cristi Tabără şi colegii săi le descoperă în ţara noastră, fac parte şi din oferta noului sezon Exclusiv în România. Emisiunea poate fi urmărită, ca de obicei, sâmbătă, la TVR 1, TVR HD şi www.tvrplus.ro, de la ora 18.00. Exclusiv în România este şi pe www.tvr.ro şi www.tvrplus.ro/editie-exclusiv-in-romania, precum şi pe www.facebook.com/fanTVR1 şi https://www.facebook.com/ExclusivInRomania. TVR+ este disponibil şi pe tabletă sau mobil. Aici puteţi descărca aplicaţiile TVR+ pentru IOS şi Android.

Despre Exclusiv în România

Din 27 aprilie 2013, telespectatorii TVR 1 au ocazia să cunoască obiective turistice unice în Europa sau chiar în lume, care pot fi văzute Exclusiv în România. În fiecare sâmbătă, de la ora 18.00, românii pot afla ce potenţial turistic au locurile în care trăiesc, dar şi multe informaţii extrem de utile, dintr-o emisiune de turism semnată şi prezentată de Cristian Tabără. Exclusiv în România este transmisă în simulcast pe TVR HD şi online, pe www.tvrplus.ro.

În fiecare episod Exclusiv în România, Cristian Tăbără călătoreşte, descoperă şi prezintă obiective turistice, istorie, cultură, credinţă, arhitectură, tradiţii, gastronomie, facilităţi turistice şi, mai ales, unicate europene şi mondiale din România, dintre care unele sunt încă necunoscute şi neexploatate turistic. Emisiunea întâlneşte telespectatorul cu destinaţii spectaculoase, cu povestea şi istoria locului, cu facilităţi locale (acces, cazare, distracţii, costuri), cu trasee de încercat, specific local, gastronomie, tradiţii şi atracţii locale.

Foto: Claudiu Petringenaru

Realizator: Cristian Tabără

Jurnalist: Daniel Georgescu

Producători: Cristina Madgearu, Marin Găbudean

21:00 Curat Caragiale, parol!

(V)

Producător Cornel Mihalache

22:00 TVR 70

Adevăruri despre trecut* STAȚIUNEA TINERETULUI COSTINEȘTI

O oază de libertate și distracție, concepută pentru tineretul României socialiste.

Realizator Iulian Foișor

Producător Raluca Rogojină

CIORBĂ RECE, BERE CALDĂ

Crâșme de cartier, braserii, restaurante întunecoase de provincie, dar și localuri de lux cu programe de cabaret existau și în comunism. Documentarul pune în valoare ceea ce era specific acelor timpuri: faptul că toate unitățile de alimentație publică erau în proprietatea statului producea efecte perverse, concurența și mulțumirea clienților nu reprezentau o prioritate. În meniuri exista o ofertă foarte redusă a preparatelor, în bucătăriile multor localuri era o mizerie înfioratoare, iar serviciile ospătarilor, de regulă, erau modeste. În schimb, barurile și restaurantele de lux ofereau calitate, fiind frecventate de nomenclatură, de activul de partid și de cercurile lor de prieteni. Deși era ilegală și infierată prostituția, în restaurantele de lux era plin de lucrătoare sexuale, iar ochiul și timpanul securității supravegheau atent cetățenii străini. Documentarul „Ciorbă rece, bere caldă” vorbește și despre bacșiș în comunism, șmecherii ale chelnerilor la bucătărie, delapidări sau bătăi în restaurante.

Realizator Carmen Bărbulescu

Producător Raluca Rogojină

 
„Ștefan cel Mare – Vaslui 1475”, filmul unei victorii legendare, la TVR 1

30.000 de oameni într-o scenă de luptă! TVR 1 continuă incursiunea în universul istoric imaginat de Mihail Sadoveanu și propune telespectatorilor ...

David Popovici s-a calificat în semifinalele probei de 200 m liber de la Campionatele Europene

David Popovici a terminat pe primul loc în seria 9 la proba de 200 de metri liber la Campionatele Europene de la Paris, cu timpul de 1:46,06. ...

O seară de teatru de colecție la TVR 1: „Titanic Vals”, comedia de aur a lui Tudor Mușatescu

Luni, 17 august, de la ora 20.00, TVR 1 redeschide o pagină valoroasă din Arhiva Televiziunii Române și propune telespectatorilor „Titanic Vals”, ...

 

#tvr1