loader
Foto

Pegasus, cel mai mare scandal de supraveghere cibernetică de la afacerea Snowden

Un sistem global de spionaj scăpat de sub control, ce dezvăluie excesele de putere ale statelor, abuzurile și repercusiunile asupra vieții private a oamenilor. Toate acestea în documentarul „Scandalul Pegasus – spionul din telefon”, în premieră la TVR 1, pe 29 iunie, ora 21.00.

 

În iulie 2021 izbucnea scandalul legat de software-ul de supraveghere israelian Pegasus. Consorțiul media internațional coordonat de reţeaua de jurnalişti de investigaţie Forbidden Stories dezvăluie un sistem global de spionaj scăpat de sub control, folosit de peste 65 de țări pe telefoanele a mii de jurnaliști, avocați, activiști pentru drepturile omului, lideri de afaceri state și oponenți politici din întreaga lume. Interogând diverșii actori implicaţi, documentarul „Scandalul Pegasus – spionul din telefon” reconstituie lunile premergătoare dezvăluirii anchetei și evidențiază excesele de putere ale statelor, precum și abuzurile și repercusiunile asupra vieții private a oamenilor. Am urmărit filmul semnat de Anne Poiret și Arthur Bouvart joi seară, pe 29 iunie, de la ora 21.00, la TVR 1.

(w882)

„Scandalul Pegasus – spionul din telefon” este o investigație realizată în colaborare, lansată în iulie 2021 de 16 instituții media internaționale şi coordonată de Forbidden Stories în parteneriat cu Laboratorul de securitate al Amnesty International. La un an de la lansare, dezvăluirile consorțiului continuă să facă furori.

(w882) 6 - Jamal

Datorită unei scurgeri de date fără precedent, ancheta globală a relevat existența a peste 50.000 de potențiale victime ale programului spion Pegasus, vândut de compania israeliană NSO Group. Printre aceștia se numără jurnaliști, activiști pentru drepturile omului, avocați, politicieni, academicieni, oameni de afaceri și chiar membri ai familiilor regale sau șefi de stat, precum președintele francez Emmanuel Macron.

(w882) 9 - Latifa

În privinţa celui mai mare scandal de supraveghere cibernetică de la afacerea Snowden, concluziile anchetei au fost rapid confirmate prin analizarea telefoanelor de către autoritățile franceze și belgiene. În mai multe țări au avut loc demonstrații și s-au deschis anchete, în special în Parlamentul European, care a audiat un reprezentant al NSO în mai 2022. Zeci de noi victime au fost identificate în întreaga lume, în special datorită notificărilor din partea companiei americane Apple, care a depus o plângere împotriva NSO. Compania israeliană ajunge chiar pe lista neagră a guvernului SUA. Repercusiunile sunt globale, iar răsturnările de situaţie par fără sfârșit.

(w882) 11 - Hanna

Jurnalista franceză Anne Poiret este o autoare și realizatoare de documentare, câștigătoare a unor premii importante, inclusiv un Emmy – pentru cel mai bun documentar, în 2022, pentru „Copiii Daesh, oropsiţii războiului”. Timp de 15 ani, filmele sale au descifrat zonele gri ale perioadei postbelice, consecințele umane și politice ale conflictelor armate, respectiv acțiunea Națiunilor Unite și a organizațiilor internaționale neguvernamentale.

La rândul său, Arthur Bouvart este jurnalist de investigație și realizator de documentare. Anterior, subiectele asupra cărora s-a aplecat în filmele realizate pentru canalele de televiziune franceze France 5, Canal+, Arte au vizat poluarea chimică din India, Olanda și Statele Unite.

(w882) 8 - Randa

„Scandalul Pegasus – spionul din telefon” este un film de Anne Poiret și Arthur Bouvart, regizat de Anne Poiret, producţia aparţinând lui Laurent Richard și Sandrinei Rigaud. O coproducție Forbidden Films, PBS Frontline, Arte France, BBC Storyville, Mediwan Rights.

 

3:00 Telejurnal

Ştiri* Sport* Meteo. Prezintă Mihai Rădulescu

Producător Diana Anghel / Dorin Munteanu

(Reluare)

3:50 Vorbeşte corect!

Producători şi realizatori : Cristina Dănilă şi Radu Dănilă

(Reluare)
 
Genială, rebelă și condamnată de destin: Povestea dansatoarei şi coregrafei Isadora Duncan, miercuri seară, la TVR 1

S-au scris cărţi şi s-au făcut mai multe filme despre viaţa tumultoasă, tragică a Isadorei Duncan... Poeţi i-au dedicat volume de poezii. ...

Povestea din ochii lor. Sezon nou

Povestea din ochii lor. Sezon nou

publicat: vineri, 16 octombrie 2026

Povești cu și despre animale: de la dezbaterile Animal Summit la miracolul cățelușei Hiena și spectacolul naturii. "Povestea din ochii lor" ...

Istoria poștei autohtone, cum a ajuns Principele Carol în România şi cum primesc copiii defavorizaţi din Târnăveni... bunici de împrumut – sâmbătă, la „Ora Regelui”

Un reportaj despre cum s-a ajuns de la „călăraşii” care străbăteau târgurile la statului de Furnizor al Casei Regale al Poştei Române, un ...

 

#tvr1