Se pregăteşte pentru al optulea maraton din cariera lui de alergător, iar în aceste zile bifează a patra sa experienţă de comentator sportiv la Jocurile Olimpice. Jurnalistul Vlad Arhire a lăsat liniştea Iaşului pentru câteva săptămâni şi s-a alăturat din nou colegilor lui de la Bucureşti, pentru a completa echipa de comentatori sportivi ai TVR pentru Jocurile Olimpice de Iarnă Milano Cortina 2026.

Cel mai recent ultramaraton al său a fost No Finish Line, la Monaco, unde a alergat 121,14 kilometri în 24 de ore. „A fost, încă o dată, o lecție despre motivație, disciplină și forța psihicului. Corpul îți spune la un moment dat să te oprești, dar dacă rămâi calm și fidel obiectivului, descoperi că limitele sunt mult mai departe”, ne-a mărturisit împătimitul maratonist.

Vlad Arhire e de peste 18 ani jurnalist TVR – o parte din timp a petrecut-o în Redacţia Sport de la Bucureşti, dar a ales să-şi continue meseria la TVR Iaşi. Tot Vlad Arhire e şi tatăl Larisei şi al lui Vladimir, doi copii adorabili, care au crescut cu sportul în casă. Despre maratoane, dar mai ales despre Jocurile Olimpice de Iarnă, care sunt în direct la TVR, între 6 şi 22 februarie, în dialogul cu Vlad Arhire, mai jos.

1. Maratonul cu ce număr va fi pentru tine cel de la Londra, Vlad? Cum merge pregătirea, mai ales că lași iar liniștea Iașului pentru agitatul București, unde vei fi în echipa TVR de comentatori ai transmisiunilor de la JO Milano Cortina 2026?

Vlad Arhire: Maratonul de la Londra va fi, dacă socotesc bine, al optulea din parcursul meu de alergător. Este și al doilea maraton din seria Major 7, după Berlin, ceea ce îi dă automat o încărcătură specială. Vine, în același timp, cu o provocare personală importantă: dorința de a coborî sub 3 ore și 30 de minute, un prag care nu mai ține doar de picioare, ci și de răbdare, disciplină, voință, motivație și maturitate sportivă.

Pregătirea merge bine, chiar dacă programul e din nou fragmentat. Revin periodic la București, un oraș pe care l-am alergat la propriu ani la rând și unde mi-a rămas o parte din inimă pentru că am petrecut aici vreo 18 ani. Această mutare temporară e și o reîntâlnire cu propriul meu trecut de alergător. E un sentiment de nostalgie, dar și de motivație: știu ce pot scoate din mine aici.

În paralel, faptul că voi comenta din nou Jocurile Olimpice de iarnă – este a patra ediție pentru mine – îmi aduce o satisfacție profesională greu de pus în cuvinte. După 18 ani de TVR şi sport la TVR, entuziasmul nu s-a diminuat, dimpotrivă. Pentru un jurnalist pasionat de sport, Jocurile Olimpice rămân un vârf de carieră, un moment în care munca de documentare, emoția și responsabilitatea față de public se întâlnesc la cel mai înalt nivel. E obositor, e intens, dar e genul de oboseală care te încarcă și o provocare, care, la un moment dat, îți dorești să nu se mai termine.

2.  Jocurile de iarnă sunt cumva mai tehnice (bob, sanie, schi alpin). Cum te pregătești pentru comentarea transmisiunilor JO Milano Cortina față de o competiție de fotbal, de exemplu? Există termeni tehnici sau regulamente care ți-au dat „bătăi de cap” la documentare?

Vlad Arhire: Nu am fost atras niciodată de postura de comentator al meciurilor de fotbal. Mi-a plăcut să fiu reporter, omul de “live” de dinainte și de după meciuri. În sporturile de iarnă contează enorm detaliile: traseu, condițiile zăpezii, materialele, timpii intermediari — totul se decide în sutimi sau chiar la photo finish. De aceea, documentarea e mai „de laborator”: regulamente, curse din sezoanele trecute, analize de specialitate, discuții cu oameni care cunosc sportul. E și un dezavantaj faptul că am acces la a comenta astfel de competiții o dată la 4 ani.

Au fost și termeni care mi-au dat bătăi de cap la început, e normal, dar scopul meu e să-i traduc pe limba telespectatorului. Să fiu corect tehnic, dar şi clar și cursiv — fără să stric spectacolul, ci să-l fac mai ușor de înțeles.

3. Există vreo poveste a unui sportiv român participant la JO Milano Cortina care te-a impresionat cel mai mult în faza de documentare și pe care abia aștepți să o prezinți publicului?

Vlad Arhire: Da, povestea lui Paul Pepene. Un sportiv care definește performanța românească la sporturile de iarnă prin continuitate și caracter. Vine din Măgura, a început cu biatlonul, a trecut la schi fond și a ajuns la a cincea participare consecutivă la Jocurile Olimpice, cu clasări constante și două top 30 olimpice la skiatlon.

A fost și este purtător de drapel al României inclusiv la Milano Cortina 2026 și rămâne primul campion mondial român la schi fond. În plus, vara, câștigă curse de alergare montană, ceea ce spune mult despre profilul lui de sportiv al anduranței. E o poveste care merită prezentată pentru că vorbește despre muncă, echilibru și rezistență în timp.

4. La Jocurile Olimpice de iarnă, vitezele sunt colosale. Cum „ții pasul” prin cuvinte cu o coborâre sau cu o cursă decisă în sutimi de secundă? Sau preferi alte sporturi din programul olimpic?

Vlad Arhire: La probele pe care le comentez — biatlon și schi fond — ritmul e diferit față de sporturile de viteză pură, dar intensitatea rămâne uriașă. Aici nu câștigă doar cel mai rapid, ci mai ales cel mai echilibrat: cel care știe să-și dozeze efortul, să gestioneze emoția și, în cazul biatlonului, să tragă precis, când pulsul e la maximum. Un moment de “viteză” este acela când ajung zeci de concurenți în poligon şi trebuie să-i urmărești pe favoriți, pe români, chiar dacă nu tot timpul îi ai în imagini pe transmisiune.

Încerc să anticipez mai mult decât să „alerg” după imagine. Explic contextul, tacticile, momentele-cheie, astfel încât telespectatorul să înțeleagă ce se joacă dincolo de cronometru. Îmi place acest tip de comentariu, pentru că îți dă timp să construiești povestea cursei, nu doar să reacționezi la ce vezi pe ecran.

5. Ești cunoscut pentru pasiunea ta pentru maratoane și ultramaratoane. Ce găsești în alergarea de lungă durată și nu găsești în cabina de comentator? Te ajută rezistența fizică de la maraton în „maratoanele” de emisie live?

Vlad Arhire: Cel mai recent ultramaraton a fost No Finish Line, la Monaco, unde am alergat 121,14 kilometri în 24 de ore. A fost, încă o dată, o lecție despre motivație, disciplină și forța psihicului. Corpul îți spune la un moment dat să te oprești, dar dacă rămâi calm și fidel obiectivului, descoperi că limitele sunt mult mai departe.

Fiecare oră a însemnat o luptă și o mică victorie. Am alergat cu bucurie, chiar și în durere, frig, vânt sau oboseală. Nu e vorba de super-puteri, ci de consecvență, răbdare și dorința de a merge mai departe. Toate aceste lucruri mă ajută enorm și în meserie: maratoanele de alergare seamănă mult cu maratoanele de transmisii live — rezistă cel care rămâne lucid până la final.

6. Dintre toate competițiile comentate (Olimpiade, Mondiale, Europene), care a fost evenimentul care te-a marcat cel mai mult profesional?

Vlad Arhire: Fără îndoială, Vancouver 2010. A fost prima ediție de Jocuri Olimpice de iarnă la care am participat ca reporter/comentator și, profesional, o provocare uriașă. Nu știam foarte multe despre sporturile de iarnă, iar într-o singură lună a trebuit să învăț regulamentele, particularitățile probelor și limbajul specific fiecărei discipline.

A fost o experiență intensă. Am avut șansa să interacționez direct cu sportivi de top, adevărate superstaruri mondiale ale sporturilor lor, ceea ce mi-a schimbat perspectiva asupra nivelului de profesionalism și sacrificiu din spatele performanței.

7. Care a fost cel mai dificil moment trăit în direct (o eroare tehnică, o informație greșită) și cum l-ai gestionat?

Vlad Arhire: Nu a fost un moment anume, ci mai multe situații dificile, în special la partide importante de fotbal. Din cauza zgomotului din stadion, nu reușeam uneori sa-i aud pe colegii din studio – când să intru, când să ies din live sau cum să mă “agăț” de dialogul lor în interviul pe care îl realizam, inclusiv la meciuri din Champions League sau ale echipei naționale.

Un moment care mi-a rămas în minte a fost la un meci Poli Iași – Rapid: s-au închis porțile stadionului, iar oamenii au început să escaladeze gardurile, să sară, să intre în cadru. Era multă agitație, dar mi-am păstrat calmul și am dus live-ul până la capăt.

8. Poţi să ne povesteşti despre stadionul cu cea mai frumoasă atmosferă pe care ai fost? Ce te-a impresionat?

Vlad Arhire: Mi-a plăcut mult ce-am trăit la finala de 100 de metri de la Jocurile Olimpice de la Londra 2012. O atmosferă incredibilă în care superstarul Usain Bolt a stabilit un nou record olimpic. Meciurile Naționalei de fotbal trăite atât la Europene din 2008, cât și în 2024 au fost cu adevărat speciale prin prezența masivă a fanilor României.

9. Care este comentatorul (român sau străin) pe care îl urmărești cu plăcere?

Vlad Arhire: L-aş alege pe colegul meu Emil Hossu-Longin. Este pasionat, foarte bine documentat și mereu prezent în comentariu. Are capacitatea de a te ridica de pe scaun indiferent că vorbește despre fotbal sau natație, pentru că îți transmite senzația că ești acolo, în arenă. Are energie, ritm și o stare de bine care ajunge la telespectator și face sportul mai viu.

10. Vladimir și Larisa, copiii tăi, au crescut cu sportul în casă. Vladimir pare deja „microbist”. Cum se vede un meci sau o cursă olimpică în sufrageria voastră?

Vlad Arhire: Cu toate fularele, tricourile și steagurile echipelor favorite… dar nu spunem care. Eu comentez mai rar, prefer să fiu în ipostaza de suporter și să trăiesc momentul. Vladimir, în schimb, comentează tot, face kilometri prin sufragerie și are mereu ceva de spus despre arbitru. Trăiește meciul intens, ca pe stadion.

Larisa e mai calmă, mai atentă la detalii. Uneori spune că ține cu cealaltă echipă, doar ca să mai pună sare pe rană. O interesează mult cum sărbătoresc jucătorii golurile, mișcările, gesturile lor. Până la urmă, sportul e și despre asta: emoție, joc și bucuria de a fi împreună.

12. Dacă ai avea de ales între a termina un nou ultramaraton de 24 de ore sau a comenta finala unei competiții la Jocurile Olimpice, ce ai alege?

Vlad Arhire: Aș alege fără ezitare o finală la Jocurile Olimpice. Ultramaratoanele îți testează limitele personale, dar o finală olimpică este un moment irepetabil, cu o încărcătură emoțională și profesională uriașă. E clipa în care istoria se scrie în direct, iar să fii acolo, parte din poveste, rămâne un privilegiu greu de egalat.

foto: Arhiva personală Vlad Arhire