loader
Foto

Galerie foto

„Graniţa morţii”, o tulburătoare istorie a frontieriştilor, la TVR Internațional

Mărturiile cutremurătoare ale unor oameni torturați, într-o epocă marcată de frică, de minciună și de alienare. Le-ați putut revedea în filmul realizat de Cătălin Apostol, la TVR Internațional, sâmbătă, 2 septembrie, ora 23.05.

 

Filmul românesc la TVRi

„N-am apucat să fac câțiva pași, că au început să tragă. 32 de cartușe în plin, de la doi metri. A fost un miracol că am scăpat cu viață.”

„Sunt unul dintre cei care am ajutat câteva grupuri de cetăţeni să meargă spre libertate.”

„În anul 1975 am trecut frontiera pentru prima dată...”

„Bineînţeles că ne-a prins la frontieră. A fost chiar şi prima încercare [...] Aşa de tare mi-a tras o palmă cu dreapta lui peste urechea mea stângă, încât n-am mai auzit. A început să îmi ţiuie urechea...”

(w882)

„Nu am mai ştiut nimic de el... zece zile. Până am fost anunţaţi să mergem la morgă, să-l ridicăm de acolo...”

„Mi-am luat bătaie de la Stamora Moraviţa şi până la Unitatea Militară de grăniceri din Oraviţa...”

(w882)

Sunt câteva dintre mărturiile cutremurătoare ale unor oameni umiliți, bătuți, torturați, într-o epocă marcată de frică dusă la extrem, de minciună și de alienare. Jurnalistul Cătălin Apostol prezintă povestea adevărată a acestor oameni, în „Graniţa morţii”, un film documentar despre perioada comunistă, produs de Paradox Film, cu sprijinul TVR şi CNC. Pentru că astfel de documentare ne educă, ne fac să povestim mai departe despre ce au trăit unii dintre noi, ne ajută să nu uităm şi, mai ales, să facem în aşa fel încât să nu se repete.

(w882)

„Filmul se constituie într-o mărturie zguduitoare despre vremurile când România era o pușcărie mare, în care mulţi dintre cei care visau la libertate plăteau cu viața. Este o pagină neagră a istoriei noastre care lipseşte din manualele şcolare. Este istoria frontieriştilor.” (Regizorul şi scenaristul Cătălin Apostol)

(w882)

(w882)

„Nu vom ști niciodată câți oameni au murit încercând să fugă din România înainte de 1989. Câți au fost împușcați pe fâșie, câți s-au înecat în Dunăre, câți au murit în pușcării. Sunt și astăzi familii, oameni care nu știu ce s-a întâmplat cu fiul, fiica, fratele lor", punctează Brândușa Armanca, jurnalistă care a publicat în 2009 cartea „Frontieriștii. Istoria recentă în mass-media”, despre fenomenul trecerii frontierelor româneşti de către cei care nu mai suportau regimul comunist. „Cadavrele celor împușcați pe Dunăre erau împinse de curent spre malul sârbesc. Erau colțuri de cimitir în satele de pe graniță, unde sârbii îi îngropau pe ai noștri cu cruci fără nume. Autoritățile române refuzau să-i preia.” (Brândușa Armanca)

(w882)

Graniţa morţii – un documentar „ca o lecţie deschisă”

(w882)

Într-un scurt interviu, Cătălin Apostol a povestit despre cum a fost realizat documentarul Graniţa morţii, cum totul a început de la o experienţă personală şi de ce filmul ar putea servi drept „o lecţie deschisă” pentru tineri:

„Degeaba tot evocăm asemenea subiecte din istoria noastră dacă ele nu ajung şi la ei, dacă ele nu vor fi evocate mai departe şi de ei. Fără a ne strădui să ţinem trează memoria noastră, uitarea şi ignorarea vor putea face oricând posibilă repetarea acestor orori.” (Cătălin Apostol)

Graniţa morţii (România, 2020) - la TVR Internațional, sâmbătă, 2 septembrie, ora 23.05.

***

Regia și scenariul: Cătălin Apostol

Imagine: Mihai Pătrașcu

Montaj: Ela Ștefănescu

Muzica: Petru Mărgineanu

11:00 Vedeta familiei

*Prezinta Florina Constantinescu

Talent-show în care protagonişti sunt copiii

Vedeta Familiei este un show concurs de divertisment care celebrează talentul vocal al noii generații, ajuns acum la cel de-al 8-lea sezon. Emisiunea oferă copiilor șansa de a străluci pe o scenă profesionistă, susținuți de cei mai importanți oameni din viața lor, propria familie, totul sub privirile avizate ale celor mai buni profesioniști din domeniu, jurații emisiunii:

Crina Mardare, Elena Gheorghe, Bibi, Sanda Ladoși, Andreea Bălan,

Aurelian Temișan, Radu Ștefan Bănică

Producător Monica Mihai

12:30 Guşti! Şi apoi mănânci

Cunoscutul chef Alex Petricean alias D’Artagnan desemnat Chef al Anului 2018 de catre prestigiosul ghid Gault Millau şi chef-ul anului 2020 de către Romanian Hospitality Institute lansează către toţi iubitorii gastronomiei româneşti o nouă provocare!

Guşti! Şi apoi mănânci cu chef D’Artagnan ne propune, pe lângă reţete inedite şi rubrici de interviu alături de figuri marcante ale peisajului culinar românesc şi un challenge surpriză!

 
„Dune Colorate” – trofeele Festivalului Mamaia 2026, inspirate de mare, lumină și memorie

Trei seri dedicate muzicii ușoare românești, între 21 și 23 august, vor fi transmise în direct, de la ora 20.00, de TVR 1, TVR Internațional și ...

„Croaziera”, lui Mircea Daneliuc, „o radiografie a societăţii totalitare” - pe 23 august, la TVR 1

Un grup de tineri, câştigători ai diverselor întreceri socialiste, sunt recompensaţi cu o croazieră pe Dunăre... Comedia „Croaziera” e plină de ...

Concertul de deschidere a Concursului Internațional George Enescu – un eveniment de gală, în exclusivitate la TVR

Unul dintre marile evenimente ale vieții muzicale internaționale, din nou în lumina reflectoarelor la TVR! Concertul de deschidere a Concursului ...

 

#tvr1