loader
Foto

Din pasiune şi dedicare pentru păstrarea şi afirmarea personalităţii romilor. Agenția „Împreună” aniversează 25 de ani

„Convieţuiri” marchează aniversarea unui sfert de veac de activitate a Agenţiei de Dezvoltare Comunitară „Împreună”, iar miercuri, 5 februarie, de la ora 15.00, la TVR 1, invitatul Adrianei Irimescu va fi sociologul Gelu Duminică.

 

Cum ne-am obişnuit, în fiecare săptămână, la TVR 1, emisiunea „Conviețuiri” aduce în prim-plan cele mai importante manifestări din viața minorităților naționale. Anul acesta, se împlinesc 25 ani de activitate a Agenției de Dezvoltare Comunitară „Împreună” (Agenția „Împreună”), iar pe 6 februarie 2025, la Casa Universitarilor din București, vor fi aniversate această cifră rotundă, dar mai ales oamenii care fac posibilă construirea unei organizații solide, inovative și dedicate schimbării. Pentru a ne vorbi despre importantul eveniment, invitatul Adrianei Irimescu la ediţia din 5 februarie a emisiunii „Convieţuiri”, de la TVR 1, va fi sociologul Gelu Duminică.

Misiunea Agenției „Împreună” este orientată în vederea păstrării și afirmării personalității romilor, prin activități de cercetare, documentare și difuzare, elaborare și implementare a politicilor sociale în folosul romilor.

(w882) Convietuir

Cei 25 de ani reprezintă un parcurs plin de provocări depășite și oameni care au contribuit activ la construirea Agenției de dezvoltare comunitară „Împreună”. De la începutul modest, asociaţia a crescut constant, s-a adaptat pentru a răspunde nevoilor societății românești, cu focus pe tinerele generații, dar și pentru a sprijini partenerii, instituțiile și comunitățile cu care a colaborat în construirea unor comunități mai incluzive și promovarea diversității culturale. Împreună cu diverşi parteneri, membrii asociaţiei au realizat proiecte educaționale, sociale, economice și culturale care au avut un impact real și durabil.

Pentru beneficiarii programelor asociaţiei, cei 25 de ani au însemnat, pe lângă oportunități de învățare și dezvoltare, formarea unor legături de durată, construirea unei rețele de sprijin și încredere. „Sărbătorind acest sfert de secol de activitate, nu ne dorim doar să privim în urmă cu mândrie, ci să ne uităm spre viitorul pe care trebuie să-l construim împreună și la obligația noastră de oferi României punți de legătură între generații și diversele grupuri sociale, etnice, sexuale etc., care fac parte din ea”, subliniază Gelu Duminică.

Povești de succes, dar şi despre lecțiile învățate sau despre cum poate continua asociaţia să promoveze diversitatea, incluziunea și educația de calitate vom afla miercuri, la „Convieţuiri”, de la ora 15.00, pe TVR 1.

(w882) Convietuir

Transmisă în direct miercurea, de la ora 15.00, la TVR 1, emisiunea „Convieţuiri” este o agoră modernă în care fiecare comunitate deschide porţi ale dialogului, îşi expune arta şi filosofia de viaţă - se comunică, într-un cuvânt, pe sine. În fiecare ediţie sunt invitaţi reprezentanţi ai minorităţilor care prezintă semnificaţiile evenimentelor din viaţa socio-culturală şi tradiţională a fiecărei comunităţi.

Producător: Boris Velimirovici

Foto: FB Asociatia de Dezvoltare Comunitara

13:00 Ora regelui

Palatul Regal din București a fost gazda ceremoniilor care au purtat o dublă încărcătură simbolică: împlinirea a 151 de ani de la nașterea Reginei Maria și a unui secol de la legendarul său turneu de diplomație publică, în America de Nord. În această zi, Familia Regală a atribuit 11 burse unor studenti merituoși, a oferit înalte patronaje unor asociații și a acordat 10 decorații regale.

În toamna anului 1886, Biserica Episcopală a Mănăstirii Argeşului a fost sfinţită pentru a doua oară, după strădania de refacere a ei. S-au scurs 140 de ani de la miraculoasa salvare a locului sfânt de care Regele Carol I s-a atașat pe veci. Despre credință și datorie, despre trecutul miraculos al măreței construcții de pe Argeș, în minidocumentarul difuzat la ”Ora Regelui”.

Misiunea binelui nu cunoaște granițe. Un proiect început în anii ’90, pe străzile Bucureștiului, a devenit o rețea de ocrotire care leagă destine din mai multe țări. Aflată sub Înaltul Patronaj al Principesei Maria a României, Organizația Umanitară Concordia a deschis al patrulea centru de zi, în județul Prahova, la Provița de Sus.

Prezintă: Bogdan Șerban-Iancu

Realizatori: Diana Ilica, Adelina Dumitrescu, Bogdan Șerban-Iancu

Producător Lidia Voicu

14:00 Telejurnal

* Ştiri * Meteo * Sport

Prezintă: Andra Soceanu/Loredana Iordache

Producător Anamaria Panait

Transmisiune directă

 
Emil Constantinescu, dezvăluiri despre culisele puterii, la 30 de ani de la alegerile istorice din 1996. „Gustul amar al libertății”, la TVR 1

La trei decenii de la prima alternanță democratică la putere după căderea comunismului, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, ...

O iubire secretă sfidează regulile palatului. Serialul coreean „Luna îmbrățișează Soarele”, din 19 noiembrie, la TVR 1

Povestea de dragoste dintre un rege şi aleasa lui, de origine nobiliară, nu poate fi acceptată, aşa că rămâne secretă... Din 19 noiembrie, la ...

Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu, readuce la viață doba țărănească și tradițiile din Tulgheș, la „Nepieritorii”

O poveste despre pasiunea de a păstra vie moștenirea culturală, despre instrumente uitate, comori ale satului și copii care duc mai departe ...

 

#tvr1