loader
Foto

Galerie foto

Genială, rebelă și condamnată de destin: Povestea dansatoarei şi coregrafei Isadora Duncan, miercuri seară, la TVR 1

S-au scris cărţi şi s-au făcut mai multe filme despre viaţa tumultoasă, tragică a Isadorei Duncan... Poeţi i-au dedicat volume de poezii. Dansatoarea şi coregrafa americană Isadora Duncan este protagonista filmului programat de TVR 1 miercuri, 21 octombrie, ora 21.00, la „Telecinemateca”.

 

„Isadora” (cunoscut și sub titlul The Loves of Isadora) este un film biografic din 1968/1969 regizat de Karel Reisz, pe un scenariu de Melvyn Bragg, Margaret Drabble, Clive Exton.

Nume importante ale cinematografiei, precum Vanessa Redgrave, James Fox, Jason Robards, John Fraser, fac parte din distribuția filmului lansat pe 18 decembrie 1968 în SUA și primăvara anului 1969, în Europa.

(w882) ISADORA_af

Drama este povestea vieţii dansatoarei şi coregrafei americane Isadora Duncan, o adaptare a autobiografiei sale - "My Life". Povestea urmărește ascensiunea acesteia spre celebritate în Europa, renunțarea la baletul tradițional în favoarea mișcării libere și expresive, convingerile sale politice radicale și relațiile sale amoroase tumultuoase. Firul narativ este încadrat de momente în care Isadora, ajunsă la vârsta maturității, își dictează memoriile la Nisa, cu puțin timp înainte de moartea sa tragică şi accidentală, survenită în 1927.

(w882) ISADORA_fi

(w882) ISADORA_la

Actriţa Vanessa Redgrave, care o interpretează pe Isadora, a câștigat premiul pentru Cea mai bună actriță la Festivalul de Film de la Cannes din 1969 și din partea National Society of Film Critics. Tot deţinătoarea rolului principal a primit o nominalizare la Globurile de Aur din 1969 (Cea mai bună actriță într-un film - dramă).

Personalitatea Isadorei Duncan

(w882) ISADORA_fi

Născută Angela Isadora Duncan, Isadora a fost o dansatoare și coregrafă americană, recunoscută la nivel mondial drept iniţiatoarea, „mama Dansului Modern”. Ea a revoluționat arta coregrafică la începutul secolului XX, eliberând dansul din rigorile stricte și artificiale ale baletului clasic.

A creat mișcări libere, naturale, inspirate de arta antică grecească, natură, dansuri populare. Dansa desculță, îmbrăcată în tunici lejere (togi) și fără corset.

(w882) ISADORA_fi

A înființat școli inovatoare pentru copii în Germania (1904), Paris, New York și Moscova, iar elevele ei au fost supranumite în epocă „Isadorables”.

Născută la 26 mai 1877 în San Francisco, SUA, Isadora a avut o viață marcată de nonconformism. Declarată feministă și atee, a refuzat mult timp căsătoria. Totuși, s-a căsătorit în 1922 cu celebrul poet rus Serghei Esenin, care era cu 18 ani mai tânăr. S-a stins tragic şi devreme, la doar 50 de ani, pe 14 septembrie 1927, la Nisa, în Franța.

(w882) ISADORA_fi

Isadora Duncan şi tragediile din viața sa

În ciuda succesului uriaș pe marile scene din Europa și America, viața personală a Isadorei a fost zguduită de pierderi imense. În 1913, primii săi doi copii (Deirdre și Patrick), alături de bona lor, s-au înecat în râul Sena, după ce mașina în care se aflau a căzut în apă din cauza unei defecțiuni. Al treilea copil al ei a murit la doar câteva ore după naștere.

Relația cu Serghei Esenin a fost una tumultoasă, marcată de alcoolism și crize de violență din partea poetului, finalizată prin divorț. Ulterior, în 1925, Esenin s-a sinucis.

(w882) ISADORA_TV

Sfârșitul bizar și tragic

Isadora Duncan a decedat în noaptea de 14 septembrie 1927, la Nisa, în urma unui accident auto extrem de neobișnuit. În timp ce era pasageră într-un automobil decapotabil Amilcar, eșarfa ei lungă din mătase s-a încurcat în spițele roții din spate și în axul mașinii. Eșarfa a strâns-o instantaneu de gât, cauzându-i moartea.

(w882) ISADORA_fi

Isadora ( Regatul Unit, Franţa, 1969) – se vede miercuri, 21 octombrie, ora 21.00, la TVR 1.

Regia: Karel Reisz

Cu: Vanessa Redgrave, James Fox, Jason Robards, John Fraser

foto: via Selecţie Film TVR

16:45 TVR 70

Gala umorului

Producător Cosmin Dumitru

Sezon nou

17:40 Zeul războiului

(WARRIOR K/GOD OF WAR-Coreea de Sud, 2012)

Episodul 34

Regia: Kim Jin-min, Kim Heung-dong

Cu: Kim Joo-hyuk, Kim Gyu-ri, Jeong Bo-seok

*Dramă istorică. La începutul secolului XIII, în regatul coreean Goryeo, Kim Jun, fiul unei sclave evadate de la palat, creşte în grija călugărilor de la o mânăstire budistă. Ani mai târziu, după ce este smuls din căminul său în timpul războaielor interne, Kim Jun trebuie să renunţe la principiile sale pacifiste pentru a lua parte la un turnir mortal. În joc este chiar şansa de a-şi câştiga libertatea față de stăpânii săi, clanul lui Choe Chung-heon, care a instaurat în Goryeo dictatura militară. Răsplătit pentru curajul său, el devine mâna dreaptă a stăpânului său, Choe Woo, şi trăieşte o poveste intensă de iubire cu fiica acestuia, Song-Yi. În timpul invaziilor mongole în Coreea, Kim Jun avansează în ierarhie până la rangul de comandant militar suprem şi ajunge în cele din urmă să conducă regatul Goryeo timp de câteva zeci de ani.

 
Genială, rebelă și condamnată de destin: Povestea dansatoarei şi coregrafei Isadora Duncan, miercuri seară, la TVR 1

S-au scris cărţi şi s-au făcut mai multe filme despre viaţa tumultoasă, tragică a Isadorei Duncan... Poeţi i-au dedicat volume de poezii. ...

Povestea din ochii lor. Sezon nou

Povestea din ochii lor. Sezon nou

publicat: vineri, 16 octombrie 2026

Povești cu și despre animale: de la dezbaterile Animal Summit la miracolul cățelușei Hiena și spectacolul naturii. "Povestea din ochii lor" ...

Istoria poștei autohtone, cum a ajuns Principele Carol în România şi cum primesc copiii defavorizaţi din Târnăveni... bunici de împrumut – sâmbătă, la „Ora Regelui”

Un reportaj despre cum s-a ajuns de la „călăraşii” care străbăteau târgurile la statului de Furnizor al Casei Regale al Poştei Române, un ...

 

#tvr1