loader
Foto

România a strălucit pe Covorul Turcoaz la ceremonia de deschidere a Eurovision 2026

Alexandra Căpitănescu şi delegaţia României au defilat duminica, 10 mai, la Viena, în faţa presei internaţionale şi a fanilor Eurovision

 

Echipa României a participat la ceremonia oficială de deschidere a Eurovision Song Contest 2026, unul dintre cele mai mediatizate și spectaculoase momente ale săptămânii Eurovision. Evenimentul, organizat în centrul Vienei, a reunit reprezentanții tuturor țărilor participante într-un show transmis live și urmărit de fanii competiției din întreaga lume.

Ceremonia a debutat la celebrul Burgtheater și a continuat până la Rathausplatz, pe tradiționalul Turquoise Carpet, unde artiștii și delegațiile oficiale au defilat în fața publicului, a fotografilor și a presei internaționale.

România a fost reprezentată de Alexandra Căpitănescu și colegii săi de trupă – Bogdan-Alexandru Stoican, Luca-Alexandru Șofron, Thomas Cîrcotă și Matei-Mihail Cohal, care au apărut într-o formulă artistică și vizuală special pregătită pentru acest moment.

Artiștii au fost însoțiți pe covorul turcoaz de Smaranda Vornicu, Șef al Delegației României din partea TVR, și de Victor Rebenciuc, Responsabil Media din partea Universal Music România.

(w882) EurovisionPentru acest moment special, ținutele artiștilor au reunit piese statement semnate de unele dintre cele mai influente case de modă internaționale, fiecare contribuind la conturarea unor look-uri curajoase, contemporane și pline de personalitate, în acord cu conceptul vizual al piesei “Choke Me”, pregătit pentru competiţia României din 14 mai.

Unul dintre momentele speciale ale serii a fost oprirea fiecărei delegații la punctul muzical live susținut de Woodstock Allstar Band, parte a traseului oficial al ceremoniei. Atunci când reprezentanții României au ajuns în dreptul scenei, bandul a interpretat un fragment din binecunoscuta piesă românească "Mr Saxobeat”, interpretată de Alexandra Stan, cea mai ascultată melodie a unui artist român pe Spotify - aproximativ 900.000.000 ascultări.

(w882) EurovisionDupă defilarea pe Turquoise Carpet, artiștii români au participat la sesiuni foto, interviuri și întâlniri cu presa internațională și comunitatea Eurovision, înaintea recepției oficiale organizată la Primăria Vienei.

Participarea la ceremonia de deschidere marchează intrarea oficială a României în săptămâna Eurovision 2026, înaintea semifinalei a doua, programată pe 14 mai, când Alexandra Căpitănescu va urca pe scena competiției cu piesa „Choke Me”. România va întra în concurs cu numărul 03.

Semifinalele și finala competiției vor fi transmise în direct de Televiziunea Română, pe TVR 1, în zilele de 12, 14 şi 16 mai 2026, ora 22.00.

DESPRE ALEXANDRA CĂPITĂNESCU

Alexandra Căpitănescu este câștigătoarea Selecției Naționale Eurovision 2026 și una dintre cele mai vizibile voci ale noii generații de artiști români. Publicul larg a cunoscut-o în 2023, când a câștigat trofeul emisiunii „Vocea României”, după un parcurs care a convins atât juriul, cât și publicul. Absolventă a Facultății de Fizică și, în prezent, studentă la master în fizică medicală, Alexandra îmbină un profil academic atipic cu un parcurs artistic în plină dezvoltare, construindu-și identitatea muzicală în jurul autenticității și al expresiei directe. După câștigarea concursului de talente, artista și-a consolidat prezența pe scenă muzicală prin lansări proprii și colaborări, dezvoltând un stil care combină sensibilitatea cu o energie scenică puternică.

Piesă „Choke Me”, cu care va reprezenta România la Eurovision Song Contest 2026, abordează, într-un limbaj metaforic, stările de presiune emoțională și blocaj interior. Titlul nu are un sens literal, ci descrie senzația de a fi copleșit de propriile gânduri, de frici sau de așteptări venite din exterior. Mesajul piesei este unul despre conștientizare și depășire: despre momentul în care alegi să îți înfrunți vulnerabilitățile, să îți accepți limitele și să îți regăsești echilibrul. În această construcție, fragilitatea nu este ascunsă, ci devine parte din forța de a merge mai departe.

DESPRE EUROVISION

Eurovision Song Contest 2026 va avea loc la Viena, sub sloganul „United by Music”, cu semifinalele programate pe 12 și 14 mai și finală pe 16 mai.

Eurovision este o competiție muzicală internațională organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociație a televiziunilor publice din Europa. Prima ediție a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveția. La ediția din acest an participă 35 de țări, România fiind una dintre cele trei reveniri importante în competiție, alături de Bulgaria și Republica Moldova.

În cea de-a două semifinală a Eurovision Song Contest 2026, programată pe 14 mai, România va concura alături de Albania, Danemarca, Armenia, Cipru, Elveția, Norvegia, Azerbaidjan, Luxemburg, Malta, Bulgaria, Australia, Ucraina, Cehia și Letonia.

Televiziunea Română, membră a EBU, organizează Selecția Națională și participă la competiția europeană din anul 1993. Cele mai bune performanțe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminița Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling și Ovi – Oslo, 2010) și o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006).

Televiziunea Română mulțumește Asociației Industriei Muzicale din România (AIMR) pentru sprijinul acordat participării României la Eurovision Song Contest 2026, precum și DSV – partener logistic al echipei României la Eurovision, BCR, Venetic şi Cube Roastery.

Pentru alte informații, vă rugăm să ne scrieți la: eurovision.romania@tvr.ro.

 

Echipa Eurovision România

16:45 Gala umorului

Producător Cosmin Dumitru

17:45 Legendele palatului: Regele Geunchogo

Legendele palatului: Regele Geunchogo (KING OF LEGEND-Coreea de Sud, 2010) Episodul 41

Cu: Kam Woo-sung, Kim Ji-soo, Lee Jong-won

* Dramă istorică, povestea vieţii lui Geunchogo, cel de-al 13-lea rege al regatului Baekje, care şi-a lăsat amprenta asupra istoriei Coreei, domnind câteva decenii în a doua jumătate a secolului IV. Crescut departe de palatul regal, deoarece nu era primul născut şi nici moştenitorul direct al tatălui său, prinţul Buyeo-gu ajunge un comerciant de succes, cu ajutorul bunicului său. Reîntors după mulţi ani la curtea regală, el devine regele Geunchogo şi preia tronul regatului Baekje în plin război între facţiunile politice. Sub conducerea lui Geunchogo, regatul cunoaşte zile glorioase, prosperitate şi faimă, atât prin cuceririle militare, cât şi prin cultură.

 
România a strălucit pe Covorul Turcoaz la ceremonia de deschidere a Eurovision 2026

Alexandra Căpitănescu şi delegaţia României au defilat duminica, 10 mai, la Viena, în faţa presei internaţionale şi a fanilor Eurovision

„Un zâmbet 16:9”, emisiune de satiră, care nu expiră!

Un paradox, o anomalie, un nonsens, o ignoranţă și/sau indolență sunt surprinse zâmbind de jurnalistul Răzvan Petrişor în noul program „Un ...

Familia Regală la Televiziunea Română: Un moment simbolic ce marchează 160 de ani de la fondarea Casei Regale

Majestatea Sa Margareta şi Alteţa Sa Regală Principele Radu au vizitat studiourile TVR. Înalţii oaspeţi au intrat în direct în timpul ...

 

#tvr1