loader
Foto

Galerie foto

„Roșia Montană trăiește”. Cum a răsturnat „buturuga mică” planurile gigantului minier aflăm la „Dosar România”

În premieră națională, TVR difuzează mărturii ale principalului intervenient în procesul de la Washington, Sorin Jurca, unul dintre puținii localnici din Roșia Montană care s-au împotrivit firmei canadiene, dar și autorităţilor române care susțineau proiectul minier pe bază de cianuri. Luni, 26 mai, de la ora 21.00, la „Dosar România”, vedem un film semnat de Gabriel Geamănu, la TVR 1.

 

În urmă cu un an, în luna martie 2024, românii așteptau cu sufletul la gură verdictul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de la Washington, în procesul România versus Gabriel Resources. O firmă canadiană intenționa să extragă din perimetrul minier al localității Roșia Montană, din județul Alba, peste 300 de tone de aur și 1600 de tone de argint, în decurs de 17 ani. Pentru că gigantul minier nu a început lucrările, canadienii au solicitat instanței din Statele Unite despăgubiri de câteva miliarde de dolari. Foarte puțini români sperau ca decizia de la Washington să ne fie favorabilă.

(w882) Sorin Jurc

Luni seară, Televiziunea Română difuzează, în premieră națională, mărturii ale principalului intervenient în procesul de la Washington, Sorin Jurca, unul dintre puținii localnici din Roșia Montană care s-au împotrivit gigantului minier canadian, dar și tuturor politicienilor români care susțineau proiectul minier pe bază de cianuri. „M-a durut inima să văd români contra români, în timpul depozițiilor. Erau mărturii, ca de exemplu, a domnului Victor Ponta, unul dintre susținătorii acerbi ai proiectului minier, care au depus mărturii împotriva statului român, în timpul procesului”, spune el. Ce părere au localnicii şi cum au trăit aceştia soluţionarea cazului lor, dar şi ce argumente au avut cei care au pledat pentru extragerea minereurilor de la Roşia Montană aflăm la „Dosar România”, pe 26 mai, de la ora 21.00, la TVR 1.

(w882) politicien

De-a lungul timpului, politicieni, administrații locale, chiar și președintele României au sprijinit demararea imensului proiect minier pe bază de cianuri, un proiect privat, prost negociat de autoritățile din România. În urma acestui proiect, care se voia cel mai mare din Europa, mediul ar fi fost afectat iremediabil, ar fi dispărut localități, iar pericolul cianurării ar fi putut avea consecințe grave, așa cum s-a întâmplat în alte zone. Câțiva locuitori din Roșia Montană s-au opus acestui proiect minier, iar conflictul a durat foarte mulți ani.

(w882) protest -

Niculina Jeflea, localnică: „Nu am vrut să vindem proprietatea pentru nimic în lume. Nouă ne este bine aici, iar copilul nostru a fost de aceeași părere cu noi. Firma canadiană a băgat vrajbă între locuitorii din Roșia Montană, dar nu le-a ieșit planul. Cei mai mulți au plecat cu inima frântă, dar se mai întorc uneori să își revadă locurile natale.”

(w882) localnica

În tot acest timp, politicienii români, în disprețul legii, au sprijinit firma canadiană. Vom vedea cum acești bravi localnici din Roșia Montană au semnalat întregii societăți românești abuzurile care se petrec în zonă. Iar societatea românească a reacționat, de la București la Londra, de la Cluj la New York. Din fericire, am câștigat acest proces, care a durat aproape 10 ani. Evident că politicienii români și-au arogat meritele. Sorin Jurca, unul dintre cei mai aprigi luptători și opozanți ai firmei canadiene Gabriel Resources, spune că mulți politicieni aflați la putere abia așteptau ca România să piardă acest proces și să plătească daune de 7 miliarde de dolari: „Din fericire, am câștigat acest proces. Politicienii care au cântat Prohodul, declarând că vom pierde, au început să se laude că sunt artizanii victoriei. De fapt, principalii învingători au fost locuitorii din Roșia Montană, cât și cei care au protestat împotriva proiectului minier la București, Cluj, New York ori Londra.”

(w882) strada - D

Cele câteva zeci de minute ale emisiunii vor cuprinde o confruntare care a durat peste 20 de ani. Gabriel Geamănu a stat de vorbă cu câțiva dintre apărătorii localității Roșia Montană, dar și cu cei care au susținut începerea extracției aurului și argintului. Documentarul poate fi urmărit într-un nou episod „Dosar România”, pe 26 mai, de la ora 21.00, la TVR 1.

(w882) - Dosar R

***

„Dosar România” este o emisiune de reportaje, documentare şi anchete despre istoria pe care o trăim astăzi, cu poveşti care au rămas în umbra evenimentelor zilnice şi a ştirilor de moment. Se regăseşte în grila TVR 1 din anul 2013, devenind o emisiune de referinţă a principalului post al Televiziunii Române. În cei 10 ani de existenţă, au fost difuzate anchete despre mediu, poluare şi tăierea pădurilor, dispariţia şi traficul de copii, încălcarea libertăţilor oamenilor şi abuzurile autorităţilor asupra cetăţenilor, despre mari dosare rămase nerezolvate sau grave acte de corupţie, dar şi documentare, reportaje de culoare, cu personaje cu o istorie ieşită din comun, interviuri cu personalităţi diverse. Produs premium realizat de jurnalişti premiaţi, cu experienţă, ai Televiziunii Române, noul sezon „Dosar România” se vede la TVR 1 din aprilie, în fiecare luni seară, de la ora 21.00.

 

Realizator: Gabriel Geamănu

Producător: Răzvan Butaru

20:00 Dezacorduri de pace

Prezintă Dragoş Pătraru şi Valeriu Nicolae

Producător Raluca Neagu

Transmisiune directă

Sezon nou

21:00 Isadora

Telecinemateca* ( Regatul Unit, Franţa, 1969)

Regia Karel Reisz

Cu: Vanessa Redgrave, James Fox, Jason Robards, John Fraser

* Dramă, povestea vieţii dansatoarei şi coregrafei americane Isadora Duncan. Adaptare a autobiografiei lui Duncan, "My Life", povestea urmărește ascensiunea acesteia spre celebritate în Europa, renunțarea la baletul tradițional în favoarea mișcării libere și expresive, convingerile sale politice radicale și relațiile sale amoroase tumultuoase. Firul narativ este încadrat de momente în care Isadora, ajunsă la vârsta maturității, își dictează memoriile la Nisa, cu puțin timp înainte de moartea sa tragică şi accidentală, survenită în 1927.

 
De la strugure la vinul care ajunge în pahar. Toamnă regală pe Valea Târnavelor, la „Exclusiv în România”

Duminică, împreună cu Cristi Tabără și Cristina Șoloc descoperim un Jidvei în care tradiția și tehnologia, gustul și cultura locală se împletesc ...

O viață în pas de joc: Mihail Pop „a’ lui Tizu”, Tezaur Uman Viu, în episodul al doilea „Nepieritorii”, la TVR 1

La 79 de ani, Mihail Pop continuă să ducă mai departe jocul tradițional din Câmpia Transilvaniei, cu aceeași pasiune cu care l-a descoperit în ...

"Povestea din ochii lor". Sezon Nou!

publicat: miercuri, 21 octombrie 2026

În lumea animalelor iubirea contează, dar nu ajunge! E nevoie de responsabilitate, oameni implicați și soluții care transformă intențiile bune în ...

 

#tvr1