loader
Foto

Românul care a contribuit la descoperirea mileniului, în colecţia „Români universali”, la TVR 1 | VIDEO

Pe 20 şi 27 mai, Cristian Tabără ni l-a prezentat pe profesorul şi cercetătorul Sorin Istrail, coordonatorul echipei care a lucrat la întoc­mi­rea hărții genomului uman. Un documentar realizat de Maria Cristina Ţilică, difuzat în două episoade în premieră ale emisiunii, de la ora 22.00, la TVR 1.

 

Cristian Tabără
Români universali

Sorin Istrail, profesor la Universitatea Brown din Statele Unite ale Americii și cercetător informatician de renume mondial, a emigrat din România în anul 1983, în plin regim comunist. Direc­tor al celei mai importante echipe de cercetători care a lucrat la întoc­mi­rea hărții genomului uman, cea a specialiștilor în calculatoare de la Celera Genomics, profesorul Sorin Istrail este unul dintre cei mai cunoscuţi români în mediile academice din SUA şi din întreaga lume. Cu ce l-a ajutat România, ţara sa natală, în parcursul său și cum a reuşit, în Statele Unite, să contribuie la descoperirea mileniului am descoperit de-a lungul a două episoade ale emisiunii „Români universali”.

Luni, 20 mai, respectiv pe 27 mai, de la ora 22.00, la TVR 1, Cristian Tabără ni l-a prezentat pe cercetătorul și profesorul universitar Sorin Istrail de la Brown University, SUA.

(w882)

Despre educația și studiile în România, începute la Târgu-Neamț și continuate la Iași, încheiate ca șef al primei promoții al secției de Informatică, despre mentorii săi și tatăl care i-a fost sursă de inspirație și curaj, precum și despre doctoratul în Informatică, sub îndrumarea celebrului Solomon Marcus – ne-a spus chiar profesorul Sorin Istrail, la „Români universali”, pe 20 şi 27 mai. Urmărind cele două episoade ale emisiunii, am aflat şi cum a reușit profesorul Istrail să emigreze în Statele Unite în vremea regimului totalitar condus de Nicolae Ceaușescu, graţie unui... „miracol”, cine l-a ajutat în acest demers, cum şi-a început cariera de la Wesleyan University și Sandya National Laboratories, dar și cum a reușit rezolvarea unei probleme de fizică nerezolvate din... 1923!

(w882)

În exclusivitate și în premieră pentru România, profesorul Sorin Istrail a vorbit, la „Români universali”, cum a reușit, alături de echipa de cercetători pe care o coordona la celebra companie Celera Genomics, să descopere și să secvențieze genomului uman.

„Corpul uman are trilioane de celule. În fiecare celulă, în fiecare compartiment, este un nucleu și acolo este planul corpului uman”, afirmă cercetătorul, în interviul acordat Mariei Cristina Ţilică, producător tv la Televiziunea Română. „Genomul uman este harta omului și, legat de boli, vedem ce s-a întâmplat, ce nu funcționează, totul se explică. [...] Deci, avem o totală viziune a ceea ce se întâmplă şi posibilitatea de a interveni, de a face medicamente care să ajute. Acum înțelegem genomul, înțelegem părțile din corp care sunt afectate de boli”, explică cercetătorul, continuând: „Genomul este planul corpului uman și se transmite la generația următoare. Deci, totul este un cod din ADN și, ca să vă dați seama cât de mare este genomul uman, dacă am citi literă cu literă, ne trebuie 100 de ani să terminăm de citit...”

(w882)

În 2001, profesorul Sorin Istrail a fost coautor al lucrării „Secvența genomului uman”, care a apărut în revista Science, cea mai prestigioasă revistă științifică din lume, (lucrarea, având peste 100 de autori, are în prezent peste 7500 de citări). În 2004, a publicat o altă cercetare, în care se analizau, cu ajutorul super computerelor, secvențele genoamelor umane diferite cunoscute până în acel moment.

Sorin Istrail lucrează activ și în acest moment, este profesor la Brown University din SUA, dar nu uită de unde a plecat: el reușeste să construiască legături stabile între Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași și Universitatea Brawn din Statele Unite ale Americii. Cercetătorul de renume mondial Sorin Istrail a oferit sfaturi utile tinerilor care îşi doresc o carieră în munca de cercetare. Toate, la „Români universali”, luni, de la ora 22.00, la TVR 1.

(w882)

***

Cutia de viteze automată, testul Papanicolau, declanșarea artificială a ploilor, implantul dentar sau scaunul ejectabil pentru avioane sunt doar câteva dintre contribuţiile românilor la dezvoltarea omenirii. Invențiile sau intervențiile fundamentale (științifice, sociale, politice, militare sau economice) care au construit societatea modernă şi care aparțin unor români sau unor personalități de origine română sunt prea puţin ştiute. Numele multora dintre ei au fost deja date uitării sau sunt amintite doar în cărţi de specialitate. Pentru că aceşti români merită să fie cunoscuţi, dar şi pentru că poveştile lor sunt extrem de interesante şi folositoare, Cristian Tabără ne prezintă, din 1 aprilie, seria documentară „Români universali”, o serie ce ne spune istorii incredibile ale unor oameni – români – care au lăsat lumii o moştenire importantă. O urmărim în fiecare seară de luni, de la ora 22.00, la TVR 1.

 

Realizator: Maria Cristina Țilică
Director de imagine: Claudiu Petringenaru
Producători: Marin Găbudean, Cristian Tabără

20:00 Tatăl meu e marinar

* Documentar.

"Tatăl meu e marinar” este un film despre Tulcea-port la ocean, copilărie, bărbați ai mării, vise occidentale, declin și renaștere. Povestea prinde viață la Tulcea, prin ochii unui copil de marinar, pe fondul anilor 1980-1990 pana in prezent, țesând amintiri din arhive filmate, dialoguri, teatru de umbre, intervenții poetice și interviuri cu fosti și actuali „vaporeni”.

Filmul este purtat de portretul coral al unei comunități ce înfruntă istoria si transformarile recente: de la enorma flotă IPO , pe atunci a doua din Europa ca marime-dupa URSS, la vremurile tulburi ale dispariției acesteia, până la eforturile și speranțele celor rămași să reconstruiască orașul și portul.

Sunt puse față în față nostalgia și umorul-disperarea şi creativitatea-trecutul demult pierdut şi un viitor cautat cu îndârjire.

"Tatal meu e marinar" devine un eseu cinematografic, oscilând între burlesc şi liric, împodobit cu tonuri absurde şi ludice, tratate cu gravitate şi tandrețe, un film ca o declaratie de dragoste a regizorului Iulian Furtună, nascut pe malul Dunarii, la Tulcea.

Premieră

22:00 Breaking fake news

* Moderator Marian Voicu

Povestea săptămânii, cu Marian Voicu

A.Rest 1989-Arhivă video a Securității (redifuzare)

Ce erau, de fapt, ofițerii Securității? Spioni sau torționari? Ofițeri de informații sau poliție politică? Pentru prima dată după 1989, românii pot asculta și vedea înregistrări operative audio-video din timpul interogatoriilor și din celule.

Invitate: Oana Demetriade-cercetător CNSAS, Cristina Păiușan-muzeograf MNIR

Revista presei fake, cu Horia Grușcă

Dezinformări pre-electorale rusești cu vedete americane

O operațiune rusească de dezinformare vizând alegerile intermediare americane programate la începutul lui noiembrie a atras atenţia prin modalitea inedită de denigrare concertată a candidaţilor democraţi.

Bârfe de Brixelles, cu Gabriel Giurgiu

Cash Fake News

Vrea, într-adevăr, Bruxellesul să ne controleze viețile private prin renunțarea la cash și generalizarea obigatorie a plăților electronice sau cu cardul?

Conspirația săptămânii, cu Tatiana Țarfulea

Cernobîl, manipulări și conspirații (redifuzare)

Explozia de la Cernobîl este considerată cel mai grav accident nuclear din istorie. După 40 de ani, dosarele secrete ale Stasi, serviciul de securitate al Germaniei de Est, dezvăluie amploarea campaniei sovietice de dezinformare și manipulare privind dezastrul nuclear.

Istoria și istoriile sale, cu Gabriela Avram

Insulele Falkland-litigiul din Atlanticul de Sud

Un mic arhipeleag, denumit de englezi Insulele Falkland, iar de vorbitorii de spaniolă, Insulele Malvine, devine din nou subiect de dispută între Regatul Unit și Argentina. Este un litigiu care durează de aproape două secole. Cum s-a ajuns aici?

Spărgătorii de fake news, cu Horia Sârghi și Mihai Geamănu

Războiul stelelor de la Kremlin

Spărgătorii de fake news au aflat că pe platourile de la Kremlin se filmează o nouă serie din Războiul stelelor.

Producător Marian Voicu

Sezon nou

 
Velierul „Mircea”, legendara navă a Marinei Române, a revenit acasă după o misiune de cinci luni

Despre ceremonialul militar organizat la întoarcerea din marșul de instrucție transatlantic al Navei-școală a României în portul Constanța aflăm ...

"Povestea din ochii lor". Sezon Nou

publicat: joi, 24 septembrie 2026

De la Rex, motanul salvat din tunelurile metroului bucureștean, la povești despre grijă și iubire pentru animale, sâmbătă, 26 septembrie, la TVR ...

Un sezon nou de rock, cu rost! „Rock Maniac” revine cu noi ediţii la TVR 1

Un sezon nou, mai mult rock, mai multe generații și o provocare muzicală inedită pentru scena rock românească. „Rock Maniac” revine la TVR 1, iar ...

 

#tvr1