loader

Să ne amintim de Marioara Murărescu!

Ediţia specială a emisiunii Tezaur folcloric de duminică a fost dedicată celei care a lansat şi realizat formatul tv mai bine de 30 de ani. Am urmărit-o la TVR 1 şi TVR+ pe 29 ianuarie, de la ora 13.00.

 

Tezaur folcloric

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

„Dedicăm reuşitele noastre de acum mentorului nostru, Marioara Murărescu!” – spune producătorul de acum al emisiunii Tezaur folcloric. La trei ani de la plecarea dintre noi a Marioarei Murărescu, TVR 1 a programat o ediţie specială a emisiunii Tezaur folcloric, pe care o dedică celei care a realizat emisiunea la TVR mai bine de 30 de ani.

„Pentru TVR şi pentru noi, echipa Tezaur folcloric, doamna Marioara Murărescu este prezentă în emisiune prin materialele realizate (materialele de arhivă pe care le difuzăm), prin desele referiri la domnia sa. Marioara Murărescu însemna atât de mult pentru noi, iar sfaturile sale sunt şi acum valoroase, aşa încât e prezentă în tot ceea ce facem noi pentru emisiune. Doamna făcea parte din acea categorie de oameni cărora trebuia să le demnostrezi sentimentele şi calităţile profesionale atâta timp cât sunt în viaţă şi să le duci mai departe visele, aşa cum ea ne-a învăţat sau şi-a dorit”, declară Gheorghiţa Nicolae, producătorul emisiunii.

(w500)

Duminică, 29 ianuarie, de la ora 13.00, telespectatorii pot urmări la TVR 1 şi TVR+ o ediţie specială a emisiunii Tezaur folcloric: Să ne amintim de Marioara Murărescu!. Din materiale de arhivă echipa  a adunat înregistrări cu Marioara Murărescu în momente emblemă din programul pe care l-a lansat şi realizat la TVR: cu Dumitru Fărcaş, „părintele” genericului muzical al Tezaurului folcloric, cu Sava Negrean Brudaşcu, Lucreţia Ciobanu, Sofia Vicoveanca, Nicolae Furdui Iancu, duet Irina Loghin şi ELisabeta Turcu Juverdeanu (primele lor apariţii în Tezaur folcloric). De asemenea, cu Nicolae Botgros şi Orchestra Lăutarii la prima lor apariţie la Televiziunea Română, precum şi în concert Tezaur folcloric la Sala Palatului, alături de Gheorghe Zamfir.

(w500)

„Lumea nu a uitat-o pe doamna Marioara Murărescu. Ar fi păcat ca lumea s-o uite. Nici nu credem că este posibil şi asta pentru că s-a dăruit profesiei şi lumii cu toată fiinţa ei”, consideră echipa de realizatori ai emisiunii. Povestea Tezaurului folcloric merge mai departe.

 

20:00 Vedeta familiei

*Prezinta Florina Constantinescu

Talent-show în care protagonişti sunt copiii

Emisiunea-concurs dedicată copiilor talentați și părinților lor, „Vedeta Familiei”, ajunsă la sezonul 9, este o competiție prietenoasă, plină de energie şi emoție, în care cei mici își demonstrează talentul muzical.

Juriu: Crina Mardare, Elena Gheorghe, Bibi, Sanda Ladoși, Andreea Bălan,

Aurelian Temișan, Radu Ștefan Bănică

Producător Monica Mihai

Jurnalist Iulia Ioaniţoaia

Sezon nou

21:30 Folclor TVR 70

Prezentator si producător Iuliana Tudor

Jurnalist Anamaria Voicu

Premiera

 
Emil Constantinescu, dezvăluiri despre culisele puterii, la 30 de ani de la alegerile istorice din 1996. „Gustul amar al libertății”, la TVR 1

La trei decenii de la prima alternanță democratică la putere după căderea comunismului, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, ...

O iubire secretă sfidează regulile palatului. Serialul coreean „Luna îmbrățișează Soarele”, din 19 noiembrie, la TVR 1

Povestea de dragoste dintre un rege şi aleasa lui, de origine nobiliară, nu poate fi acceptată, aşa că rămâne secretă... Din 19 noiembrie, la ...

Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu, readuce la viață doba țărănească și tradițiile din Tulgheș, la „Nepieritorii”

O poveste despre pasiunea de a păstra vie moștenirea culturală, despre instrumente uitate, comori ale satului și copii care duc mai departe ...

 

#tvr1