loader
Foto

Galerie foto

Prinţul Jumong

LUNI-VINERI, ORA 17:10

 

JUMONG, PRINCE OF THE LEGEND – Coreea de Sud, 2006

Cu: Song Il-Kook, Han Hye-jin, Kim Seung-su

Dramă istorică. Considerat fondatorul regatului Goguryeo, unul dintre cele trei regate istorice coreene - în anul 37 î. Hr. -  Jumong a devenit un adevărat mit, un erou care a schimbat istoria, numit în legendele populare „regele sfânt de la Răsărit”. Şi totuşi, puţine detalii clare se ştiu despre viaţa lui, aşa încât adevărul istoric se împleteşte adesea cu ficţiunea şi cu elemente fantastice din mitologia asiatică.

Povestea serialului începe în jurul anului 60 î. Hr., când dinastia chineză Han cucerise triburile din peninsula Coreea, iar Haemosu, liderul rebelilor, se îndrăgosteşte de frumoasa Yuhwa, fiica unui şef de clan. Deşi cei doi nu vor putea rămâne împreună, din iubirea lor vine pe lume Jumong. Douăzeci de ani mai târziu, tatăl şi fiul se reîntâlnesc, iar tânărul se maturizează şi devine un excelent luptător sub îndrumarea lui Haemosu. Când acesta este asasinat chiar de fraţii vitregi ai lui Jumong, viitorul prinţ jură să-şi răzbune tatăl şi să alunge dinastia Han de pe tron, dedicându-şi întreaga viaţă îndeplinirii acestui ţel.

ACEST PROGRAM POATE FI VIZIONAT DE COPIII ÎN VÂRSTĂ DE PÂNĂ LA 12 ANI NUMAI CU ACORDUL SAU ÎMPREUNĂ CU PĂRINŢII ORI FAMILIA (AP)



8:00 Weekend matinal

*Matinal* Sport

Prezintă: Maria Smarandache şi Nadine Vlădescu

*GRUIA DRAGOS DON şi ANA MARIA ACHIM, coodonatorI Sindicatul Studenţilor din Cibernetică + colega din curs de confirmare

Teme de discutie

-Saptamana viitoare incep, la Sala Luceafărul, Serile Teatrului Studenţesc, editia cu numarul 26

-Este cel mai asteptat şi mai longeviv festival studentesc cu intrare libera

-Juriul festivalului este alcătuit din actori din tânăra generaţie

-Pe scena de la Luceafarul vor urca trupe de amatori si de profesionisti

*DANA CONSTANTINESCU şi ANA MARIA ANDREI, realizatoarele emisiunii "În grădina Danei"

Teme de discutie

Duminică, 21 aprilie, pe TVR Folclor, emisiunea-ghid „În grădina Danei”

Ce au pregatit pentru prima editi

Telespectatorii pot urmari, in fiecare sambata, si pe TVR 1, dupa Weekend matinal, un rezumat al propunerilor realizatoarelor pentru urmatoarea editie

*PAVEL BARTOŞ, actor

Teme de discuţie

​Pavel Bartoş are premiera pe 28 aprilie, la Teatrul Stela Popescu

Data de 28 aprilie are o dublă semnificaţie, reprezentând aniversarea de 8 ani de la înfiinţarea Teatrului Stela Popescu.

TSP are o colaborare extraoridnara cu actori din Chisinau

* ALEX ZAMFIR, antreprenor

blogger "Cel mai bun tată"

Alex a lansat recent campania „Jocul pentru Altcineva”.

De asemenea, anul trecut alaturi de Armata Selectarii Atente a Plasticului-ASAP-a creat jocul Adevar sau Reciclare cu o campanie de succes in scolile din Bucuresti si din tara, in care elevii au fost invatati despre recilare, colectare selectiva.

*​ Live Carmen Rusu Lansarea colecțiilor de primăvară/vară ale celor trei designeri: Dan Coma, Doina Levinta și Ana Wagner. Invitatul special al evenimentului va fi Ștefan Câltia, cu colecția sa de portelanuri "Flori pentru Rege". Showroomul va fi deschis și pe 19-20 aprilie între orele 12-18.

Producatori: Raluca Neagu, Horaţiu Rusu

Transmisiune directa

9:50 În grădina Danei

* Episodul 1

Realizator Dana Constantinescu

 

#tvr1