loader

Sezonul 7 al emisiunii „Banii Tăi”, din 15 aprilie

Din 15 aprilie urmăriți sezonul 7 al emisiunii „Banii Tăi”, în fiecare luni seară, de la ora 23:30, pe TVR1 și online pe TVR+.

 

Monica Ghiurco
Banii tăi

Am urmărit zilele acestea o serie de evenimente organizate în cadrul exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului UE, la care au participat comisari europeni, guvernatori de bănci centrale, miniștri de finanțe și alți decidenți de prim rang. Vă aducem noi cele mai importante informații despre perspectivele financiare și economice ale Europei, și despre instrumentele prin care putem reduce decalajele față de celelalte state membre.

Deschidem însă cu un reportaj despre maniera extrem de eficientă în care reușim să ratăm oportunități. Vin peste noi ocazii excepționale de a ne racorda la industriile viitorului. Doar că ne găsesc complet nepregătiți. Urmăriți astăzi un material de autor, semnat Răzvan Petrișor.

(w882) monica ghi

Lăsăm deoparte supertehnologiile de care oricum pare că nu suntem prea interesați, și trecem la bani. Pentru că la începutul acestei luni, Bucureştiul a concentrat cele mai importante dezbateri de interes financiar pentru Uniunea Europeană: Eurogrup şi reuniunea informală a miniştrilor de finanţe.

Piaţa unică europeană trebuie susţinută de politici economice adecvate. Însă România pierde din competitivitate, iar deficitul de cont curent ar putea afecta eforturile de convergenţă. Sunt observațiile enunțate la conferința privind Semestrul European:  procesul de coordonare a politicilor economice ale statelor membre.

Dezvoltarea antreprenoriatului poate întări convergenţa economică şi a coeziunea socială a Europei. IMM-urile solicită un mediu de afaceri echitabil care să le încurajeze să inoveze, să crească investițiile și comerțul. Și acces la finanţare, la pieţe și la forţă de muncă calificată.

Din 15 aprilie urmăriți sezonul 7 al emisiunii „Banii Tăi”, în fiecare luni seară, de la ora 23:30, pe TVR1 și online pe TVR+.

În reluare, în fiecare marți dimineață, de la ora 9:00, pe TVR1 și online pe TVR+.

Contact: baniitai@tvr.ro; www.facebook.com/baniitaitvr

11:00 Vedeta familiei

Prezinta Florina Constantinescu

Talent-show în care protagonişti sunt copiii

Jurații emisiunii:

Crina Mardare, Elena Gheorghe, Bibi, Sanda Ladoși, Andreea Bălan,

Aurelian Temișan, Radu Ștefan Bănică

Producător Monica Mihai

(Reluare)

12:30 Alchimia banilor

Temă: Se poate trăi din artă în românia?-economia nevăzută a succesului

Invitaţi: prof. univ. dr. Cătălin Bălescu-rector, Universitatea Națională de Arte din București, Răzvan Alexe (KREM)-actor, artist independent

Realizator şi moderator Narcis Popescu

Jurnalişti TV: Roxana Ghiţulescu, Bernard Tatomir

Producător Raluca Amzăr

 
Emil Constantinescu, dezvăluiri despre culisele puterii, la 30 de ani de la alegerile istorice din 1996. „Gustul amar al libertății”, la TVR 1

La trei decenii de la prima alternanță democratică la putere după căderea comunismului, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, ...

O iubire secretă sfidează regulile palatului. Serialul coreean „Luna îmbrățișează Soarele”, din 19 noiembrie, la TVR 1

Povestea de dragoste dintre un rege şi aleasa lui, de origine nobiliară, nu poate fi acceptată, aşa că rămâne secretă... Din 19 noiembrie, la ...

Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu, readuce la viață doba țărănească și tradițiile din Tulgheș, la „Nepieritorii”

O poveste despre pasiunea de a păstra vie moștenirea culturală, despre instrumente uitate, comori ale satului și copii care duc mai departe ...

 

#tvr1