loader

Sfinţi, sărbători şi evenimente în luna mai, la „Universul credinţei”

Duminică, 21 mai, de la ora 8:10, la „Universul credinţei” am vorbit despre canonizarea Sfinţilor putneni Sila, Paisie, Natan şi despre religia în şcoli.

 

Universul credinţei

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

File de Jurnal

Andrei Victor Dochia vine cu detalii de la canonizarea Sfinţilor Putneni Sila, Paisie şi Natan, dar şi despre evenimentul Studentul ieşean, organizat de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români din Iaşi.

(w882) universul

Foto: basilica.ro

Tot în această rubrică, ne aducem aminte de Biserica Enei. Au trecut 40 de ani de la actul de barbarie asupra unui alt monument de artă brâncovenească şi de credinţă ortodoxă.

(w882) universul

Deşi rămăsese întreagă peste veacuri, dar mai ales după cutremurul din 1977, Biserica Enei din centrul Bucureştiului a fost demolată la ordinul soților Ceauşescu. Şi asta ca să facă loc unui bloc mai mare pentru protipendadă.

(w882) universul

Numai în București, în perioada 1977-1989, tăvălugul comunist a pus la pământ sau a „translat” peste 23 de biserici de mare valoare în Bucureşti. Sfânta Vineri şi Mănăstirea Văcăreşti sunt printre cele mai cunoscute.

În semn de prețuire pentru valorile Ortodoxiei, credincioşii şi preoţii au pornit în procesiune de la Bisericile Sfântul Nicolae Dintr-o Zi şi Boteanu spre locul în care s-a înălţat Biserica Enei timp de aproape trei veacuri.

(w882) universul

Dialogurile dimineţii

Răzvan Bucuroiu discută despre religia în şcoli cu Marius Vasileanu, jurnalist, şi cu Părintele Ciprian Negreanu, Biserica Misionară a Studenţilor din Cluj Napoca.

Între cer şi pământ

„In hoc signo vinces” („Sub semnul acesta vei învinge”) este un documentar despre răscrucea de timp în care Roma - Cetatea şi Imperiul - a devenit eternă prin Cuvântul Mântuitor. Realizator Cristina Ionescu

(w882) universul

Jurnalişti emisiune: Răzvan Bucuroiu, Andrei-Victor Dochia, Rafael Udriște, Corneliu-Vlad Matache, Ciprian Dumea, Paula Tăbârcă, Ion-Lucian Ciucu, Cristina Ionescu, Anna de Hillerin

Producător: Cristina Andrei

***

Emisiunea poate fi urmărită și pe tabletă sau mobil.

Descărcaţi aplicaţiile TVR+ pentru IOS și Android!

7:00 Universul credinţei

* Prezintă Andrei-Victor Dochia

​Producător Andrei-Victor Dochia

Sezon nou

8:00 Bucuria credinţei

Prezintă părintele Constantin Necula şi Andrei-Victor Dochia

CETATEA DE SCAUN A SUCEVEI (PARTEA 1)

În anul 1388, voievodul Petru al II-lea, mai cunoscut ca Petru Mușat (1375-1391), a mutat capitala Principatului Moldovei din orașul Siret la Suceava. Avand nevoie de o resedinta, a zidit un castel fortificat.

Vreme de 200 de ani, Cetatea de Scaun a Sucevei a fost principala resedinta a domnilor Moldovei si a facut parte din sistemul de fortificatii creat la sfarsitul veacului al XIV-lea, in momentul aparitiei pericolului otoman.

Ansamblul arhitectonic cuprinde castelul fortificat, ziduri de aparare groase de 2 metri, intarite cu bastioane, santul cu o adancime variabila de aprox. 10 metri, dar si o biserica.

Cetatea a fost asediata in mai multe randuri. Asa s-a intamplat la 1476, atunci cand ostasii Hatmanului Sendrea au rezistat eroic atacului armatei otomane conduse de catre sultanul Mahomed al II-lea.

In decursul timpului, Cetatea de Scaun a Sucevei a fost refacuta, consolidata si intarita. In anii din urma este supusa unui vast proiect de restaurare pentru a fi repusa in valoare.

Astazi este unul dintre cele mai importantante monumente istorice medievale ale Romaniei.

Realizator: Estela Dinca. Producator: Victor Andrei Dochia

Sezon nou

 
Emil Constantinescu, dezvăluiri despre culisele puterii, la 30 de ani de la alegerile istorice din 1996. „Gustul amar al libertății”, la TVR 1

La trei decenii de la prima alternanță democratică la putere după căderea comunismului, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, ...

O iubire secretă sfidează regulile palatului. Serialul coreean „Luna îmbrățișează Soarele”, din 19 noiembrie, la TVR 1

Povestea de dragoste dintre un rege şi aleasa lui, de origine nobiliară, nu poate fi acceptată, aşa că rămâne secretă... Din 19 noiembrie, la ...

Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu, readuce la viață doba țărănească și tradițiile din Tulgheș, la „Nepieritorii”

O poveste despre pasiunea de a păstra vie moștenirea culturală, despre instrumente uitate, comori ale satului și copii care duc mai departe ...

 

#tvr1