loader
Foto

Sub influența substanțelor interzise, șofer pe străzile din România

Ce spune legea despre aceste cazuri  am aflat în ediția ”Oamenii și legea” de luni, 5 februarie, de la ora 13:00, pe TVR 1.

 

Oamenii și Legea

Adolescent de 16 ani, prins conducând sub influența drogurilor, în Bucureşti. Un bărbat de 37 de ani, din Vâlcea, s-a ales cu dosar penal, după ce a fost depistat la volan sub influenţa substanţelor psihoactive. Clujean prins drogat la volan în Veştem. Din ce în ce mai des, mass-media semnalează astfel de cazuri. Potrivit specialiştilor, rata deceselor cauzate de accidente rutiere este în România de 93 la un milion de locuitori, faţă de 44 cât este media europeană. Unele dintre acestea sunt cauzate de şoferi aflaţi sub influenţa substanţelor interzise, fie că vorbim de droguri sau alcool.

(w882)

Invitatul Mihaelei OLARU în această ediție a fost Cristian SÎRBU, avocat.

(w882)

Dacă în luna iulie a anului 2023 se modifica Codul Penal odată cu adoptarea Legii „Anastasia”, prin care se stabilea că nici un şofer băut, drogat sau fără permis care produce un accident mortal nu mai poate scăpa de închisoare, odată cu petrecerea tragicului accident din staţiunea „2 Mai”, de la finalul lunii august, când un tânăr care a consumat droguri a ucis cu maşina două persoane, nevoia de înăsprire a pedepselor este din nou adusă în discuţie.

(w882)

Ne puteti trimite comentarii, întrebări, sugestii şi propuneri de teme prin mesaj la numărul de WhatsApp 0728.754.133 precum şi la adresa de e-mail oameniisilegea@tvr.ro.

(w882)

*Ediția s-a difuzat în premieră pe 10.10.2023.

MODERATOR

• av. Mihaela OLARU

 

JURNALIST TV

• Raluca AMZĂR

 

REALIZATOR

• Ileana GAIŢĂ

 

PRODUCĂTOR

• Mihaela GRECU

 

 

 

 

 

0:00 Dezacorduri de pace

Prezintă Monica Ghiurco şi Dana Chera

Producător Oana Cucuruzeanu

(Reluare)

1:00 Vii sau preferabil morţi

Telecinemateca (VIVI O PREFERIBILMENTE MORTI-Italia, 1969)Regia Duccio Tessari

Cu: Giuliano Gemma, Nino Benvenuti, Sydne Rome

Film de aventuri, comedie. Redactor Anca Radu

(Reluare)
 
 Carmen Tănase, invitată la Povestea din ochii lor

Pe TVR1, rubrica „Povestea din ochii lor”din cadrul emisiunii „Week-end Matinal” de sâmbătă 25 iulie, vă propune să urmăriţi, de la ora 9.15, un ...

Moștenirea – ce trebuie să știm

Moștenirea – ce trebuie să știm

publicat: marţi, 21 iulie 2026

Rubrica „Oamenii și legea” este difuzată și poate fi urmărită în cadrul emisiunii „Weekend matinal”, la TVR1, sâmbătă, 25 iulie , de la ora 09.00.

Actorii Lambert Wilson şi Audrey Tautou, în „Odiseea“ lui J.Y. Cousteau

La TVR 1 vedem filmul biografic dedicat lui Jaques-Yves Cousteau, faimosul cercetător, om de ştiinţă, inventator, a cărui mare realizare a fost ...

 

#tvr1